"turnul babel (II)" – 2569 rezultate
0.02 secundeMeilisearchComan Cornel Alexandru
Nascut la Galati in 1989, intr-o familie fericita. Din 1996 am locuit la Bucuresti pana in 1998. Din 1998 pana in 2002 am locuit din nou in Galati, pana cand mi-a murit tatal, iar eu, mama, si sora mea de 2 ani ne-am mutat inapoi la Bucuresti. Am locuit acolo si am absolvit Colegiul National "Spiru Haret" in 2008 iar din 2008 sunt student la Constanta la UMC. Am facut aproximativ 7 ani de baschet, am 2.07 si 115kg. Vorbesc fluent engleza, si suficienta franceza cat sa imi dau seama cand sunt injurat sau sa evit sa-mi iau bataie. Inca nu regret nimic din ce am facut. Born in Romania, land of choice, but aparently not my choice.
29 poezii, 0 proze
paparuz adrian
Născut la data de 10 aprilie 1968 Zărnești,Brașov Premiul al II-lea Festivalul Național de Poezie "Andrei Mureșianu"-1990 Brașov Aparitii lirice în " Zărneșteanul",articole de fond "Sub soarele speranței" volum de poezie editat în 2007, editura 3D, Drobeta Turnul Severin Premiul al II-lea la Festivalul Național de literatură,secțiunea poezie "Eusebiu Camilar-Magda Isanos"-2008 Suceava Premiul al III-lea la Festivalul National de literatura,sectiunea proza: „Eusebiu Camilar-Magda Isanos”-2009 Suceava Apariții lirice in revista "Dealul Melcilor" Brașov-2007 "Ingerul din urmă"- volum editat in martie 2009, editura Clubul Saeculum, Beclean „balerina timpului” -volum de poezii editat in 2012, editura Eikon Cluj-Napoca „Jurnal sentimental”- volum de poezii editat in 2013,impreuna cu Nuța Istrate Gangan (poeta SUA) editura Pastel, Brasov "Dresorul de fluturi"- volum de poezii editat in 2014,iulie, la editura "Arania"- Brasov,coordonator editor Adrian...
230 poezii, 0 proze
Gabriel Dragnea
STUDII: • 1999 - 2003 Universitatea Hyperion – Facultatea de Ziaristicã • 1995 - 1999 Liceul de Poligrafie și Tehnicã Cinematograficã nr.16 – secția uman (specializare filologie) CURSURI DE CALIFICARE ȘI SPECIALIZARE PROFESIONALÃ • August-Septembrie 2000 Cursuri intensive operator calculator – TOTAL SCHOOL • Martie- Mai 2001 Cursuri prezentatori- redactori T.V- S.C. DAL COM S.R.L. • 8-15 Mai 2006 Curs de perfecționare „Genuri radiofonice” la Sala Radio, în cadrul Societății „Radiodifuziunea Română”. • Mai - Iunie 2009 Curs de pregătire profesională IFPTR: consilier de siguranță și persoană desemnată APARIȚII LITERAR-EDITORIALE • Noiembrie 1997 - Debut literar în revista „Amurg sentimental“ nr.II • 1998 - Debut editorial, „Blestemul îngerilor decãzuți“, poezii • Poezii și articole: - 1998 - Texte publicate în antologia „Între for și turnul de fildeș“ - Septembrie 1998 - Publicații în revista româneascã „Miorița noastrã“ de la New York, nr.133 - 1999 -...
120 poezii, 0 proze
Mihai Codreanu
Mihai Codreanu (n. 25 iulie 1876, Iași - d. 23 octombrie 1957, Iași) a fost un poet român, membru corespondent al Academiei Române (1942). A fost director la Teatrul Național din Iași (1919-1923); profesor și rector (1933-1939) al Conservatorului de Artă Dramatică din Iași; director la revista "Însemnări ieșene". Debutează în lumea literară cu versuri în "Lumea ilustrată" (1891). Volumele sale de poezii sunt: "Diafane" (1901), "Din când în când" (1903), "Statui" (1914), "Cântecul deșertăciunii" (1921), "Turnul din fildeș" (1929), "Statui. Sonete și evadări din sonet" (1939). Este cel mai prolific sonetist român.
24 poezii, 0 proze
todor adrian
Rebut Cu tălpi demonice calc tărâmul surpat intr-o clepsidră Pe mâini, nisip dinspre apus, moment nocturn Mă scutură o stea lățită în galaxii spumoase De-o daltă anonimă, eu răzvrătit în turn. Mă zbat între lățimea clipei prea devreme, prea nepotrivit Închis în sensul lamentabil, în turn, un ger satanic Ferestre dezgolite, să pot privi un interior Și bat ploile dezgustător în turnul falnic. Un trup cristalin se ascunde cu un etaj de-asupra mea Și bate sacadat în pragul tavanului meu Își revendică turnul ce l-am închiriat Și mulțumit mă roagă să mă abat de la traseu. Mă-mpiedic de o stâncă, se cutremură peretele dinspre nord Când ies, un curcubeu m-atinge violent La capăt e comoara, îmi spun, dar n-ajung prea departe De-odată-n jur doar turnuri, doar turnuri de ciment. Se clatină pereții spre care obosesc s-ajung tărziu Și mă târăsc pe cotul stâng, pe dreptul, pe amândouă Se-nchide nisipul spre răsărit cu o oră întărziere, Uitasem, s-a schimbat ora, cu un secol sau cu două.
60 poezii, 0 proze
Louis MacNeice
(1907-1963) Fiu de preot protestant, s-a născut în Irlanda de Nord (Belfast), a studiat la Oxford,a predat cursuri de literatură clasică la Birmingham,de greacă la Londra și de poezie la universitatea Cornell din S.U.A, dar a renunțat la cariera didactică și , aprprope un sfert de secol, a fost colaborator permanental B.B.C.-ului, în care calitate a scris numeroase piese radiofonice (mai ales în versuri)(Christopher Columbus - Cristofor Columb, 1944; The Dark Tower- Turnul negru, 1947). Ca poet este adesea considerat al doilea ca importanțădin generația lui Auden, cu care a fost bun prieten și al cărui crez poetic l-a împărtășit. Șovăitor în ceea ce privește concepțiile filozofice și politice , a subscris la punctul de vedere al lui Beckett, potrivit căruia importantă este " forma ideilor", chiar atunci când nu crezi în ele;totodată, a pledat pentru o poezie "impură", respectiv pentru o atitudine programatic subiectivă a poetului față de natură și societate. Credincios acestor...
1 poezii, 0 proze
Ioanichie Olteanu
Ioanichie Olteanu (n. 13 septembrie 1923, Vaidei, com. Ogra - d. 1997) a fost un traducător, poet și publicist român. A fost membru activ al Cercului literar de la Sibiu în anii '40. A fost redactor șef la revista "Tribuna", redactor la "Secolul XX" etc. A realizat în 1984 "Nichita Stănescu: album memorial". În 1947 urma să apară la Editura Fundațiilor volumul său de debut în versuri "Turnul", dar editura s-a desființat, iar Ioanichie Olteanu n-a mai publicat niciodată vreun volum de poezie originală, reprofilându-se pe traduceri.
2 poezii, 0 proze
George Bacovia
George Bacovia ( n. 4/17 septembrie 1881, Bacău - m. 22 mai 1957, București) a fost un poet simbolist român. Scrierea sa poetică a făcut parte din curentul cunoscut ca "simbolism dar și-a dovedit modernitatea și a rezistat probei timpului: Bacovia a fost unul din cei mai mari poeți interbelici, alături de Tudor Arghezi, Lucian Blaga sau Ion Barbu. George Andone Vasiliu (numele de naștere al poetului) s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu și al Zoei Vasiliu. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să învețe limba germană. Apoi între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. În 1891 îl aflăm înscris la Școala Primară Domnească nr. 1 din Bacău. Trei ani mai târziu absolvă cursul primar, în luna iunie. În același an se înscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacău. Toamna rămâne închis o noapte întreaga, din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal. Această întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet, scrisă în 1899. Anii traumatici din...
372 poezii, 0 proze
Victor Tulbure
Victor Tulbure (n. Victor Popescu, 28 martie 1925, Căușeni (Basarabia) - d. 1997) a fost un poet român proletcultist. A compus poezia „Balada tovarășului căzut împărțind Scânteia în ilegalitate”, 1949. A tradus din opera poetului național ucrainean Taras Șevcenko și din cea a lui Serghei Esenin. A scris și literatură pentru copii. Opere * Holde, Colecția Contemporanul, Institut de Arte grafice "Scrisul Liber", București, 1949 * Versuri, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1952 * Laudă patriei, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955 * Versuri alese, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1956 * Vară fierbinte: poem, Editura Tineretului, București, 1956 * Turnul pădurarului, Editura Tineretului, București, 1957 * Poet și Ostaș, Editura Militară a Ministerului Forțelor Armate ale R.P.R., București, 1958 * Eu nu cânt că știu să cânt, Editura Tineretului, București, 1959 * Țării mele, Editura Tineretului, București, 1961 * Poezii,...
1 poezii, 0 proze
Bogdan Mujescu
Nascut in Drobeta Turnu Severin, in 22 ale lui Septemvrie, 1976. Am copilarit langa Tismana, in satul Topesti. Si tot acolo am invatat ce e aerul,focul, apa si pamantul. Scoala am urmat-o in Severin, clasele I-VIII la scoala nr. 2, unde am avut intelepti invatatori ambii parinti, si restul la Scoala de Arta I. St. Paulian, sectia vioara (8 ani) si pian secundar (4 ani). Am urmat si un liceu (Domnul Tudor - Severin - sectia Informatica), sfarsind studiile cu un colegiu de administratie locala si secretariat (Severin-pe langa Universitatea din Craiova). Acum sunt in Timisoara, cautand sa scap de chinul tacerii. Ma exprim cum pot: grafician la slujba, impatimit al slovelor frumoase acasa.
5 poezii, 0 proze
turnul babel (II)
de constantinescu constantin
turnul babel (II) o, cum strecurându-se câte unul, poeții cuvinte necunoscute bolborosind căutând, de vii se autozideau în turn de la încurcarea limbilor cu poeții înșiși trup și suflet turnul se...
turnul babel
de Ela Solan
de câte ori îi privesc ochii batrânul breughel mă descompune în detalii măiastru frânge liniile sub tușeul pensulei alunecând spre contururi limpezi ale fiecărui gest în lumea lui timpul freamătă...
Turnul Babel
de Friedrich Dürrenmatt
Intenția era ca fiecare act să fie jucat la alt etaj, tot mai înalt, într-un turn ce se înalță spre cer, trece prin nori, se avântă în vidul spațiului până când actorii nu mai apar pe scenă decât cu...
Alteritatea textului în biți și bytes într-o carte de Elena Ungureanu
de Maria Pilchin
Cartea cercetătoarei Elena Ungureanu „Dincolo de text: Hypertextul” (Arc, Chișinău, 2014, 280 p.) mi-a atras atenția în primul rând prin frumoasa prezență fizică. Turnul Babel de pe copertă mă anunța...
kung fu, primul poem zen
de Cătălin Al DOAMNEI
într-o zi cu soare japonez ucigaș femeia-complice mi-a expediat un poem ascuns între gene pe cântarul de plumb al unui sistem social perdant într-o lume severă gripa porcină se vindea la kg...
Noroc !
de Radu Tudor Ciornei
Azi în timp ce îți tăceam ca de obicei despre vorbeam despre vacanțele de vară, reliefuri marine și plaje destul de curate chiar dacă insuficient luminate m-am văzut de deasupra și din semiprofil...
Cenaclul Agonia.ro – 9 Iulie 2006 - LIVE NOW!!!
de Ela Victoria Luca
Vă invităm să ascultați LIVE pe Internet cenaclul de la Café Deko. Pentru a accesa emisia puteți folosi WinAmp, opțiunea \"Play Url\" (Ctrl - L) și introduceți adresa: http://80.97.185.191:8000 sau...
ODÃ
de milos petru
Nu sunt Păunescu, nu sunt Porumbacu, Nicolae Dragoș și nici Dan Deșliu, Fiindcă astăzi Boc doar te mai bocește, Vreau poet de curte permanent să-ți fiu. Nu te-ajută Pleșu și nici Patapievici, Nu,...
Aș fi vrut să nu te știu…
de Negoita Gabriel
Înfiripă-te osândă și-n cale mă așteaptă! Te privesc pășind molatec de dorință-nveninată, Și mi se înfig în minte râvnirile trădării, Și nu te pot respinge, nu te pot da uitării. Simt inima cuprinsă...
Note pe genuchi
de George Avramescu
Cred că educația este un lucru foarte nefericit: cei șase, șapte sau șaptezeci de ani așa ziși \"de-acasă\" nu ar trebui sa fie pentru individ acel tratament insipid care caută să extirpe din el...
