Bogdan Mujescu

De dor și dragoste nebună Au tot cântat poeți la lună... De dor și dragoste, orbește Au și uitat cum se iubește. De patimă cuprins poetul Răstălmăcește alfabetul. De patimă cuprins,

Pășeam, fără să vreau să știu, Pe neumblate, noi poteci Pe care doar când suferi treci Și mă-ntrebam dacă sunt viu… Pășeam alene, fără rost Pe pietre care mă ardeau Și plăci tectonice-mi

ma duc sa ma plimb aiurea sa ma plimb prin orasul asta inghetat cu oameni inghetati si strazi inghetate sa fiu singura scanteie - palpainda - intr-un univers rece si ascutit ca o

E iarnå...si-n sufletul meu Se zbate o mare de alge, Se clatina mii de catarge, Se vede cum moare un zeu. Faleze - demult parasite - Isi plang sfarâmatele margini, Un dor, ne-mplinitele

m-am abătut de la regulă, am început să devin așa cum nu credeam că voi putea fi vreodată. Am cunoscut fericirea de a putea fi fericit, am simțit că era mai aproape de mine decât mi-o închipuiam