"timp abolit" – 20506 rezultate
0.02 secundeMeilisearchLorenzo de Medici (zis il Magnifico)
1449-1492 Descendent al familiei de bancheri mecenați Medici, nepot al fondatorului Academiei neoplatonice din Florența, Cosimo, “Părintele Patriei”, fiu al lui Piero dei Medici și al Lucreziei Tornabuoni, Lorenzo de Medici, supranumit Magnificul, a moștenit mai mult de la bunic decât de la tată iscusința în conducerea treburilor de stat și receptivitatea față de artă și față de tot ce e frumos. De foarte tânăr a făcut studii cu iluștri învățați, împletind învățătura cu instruirea politică și călătoriile în peninsulă. După moartea tatălui său ajunge în fruntea statului florentin, pe care îl va conduce cu abilitate timp de 23 de ani. Acești ani constituie perioada cea mai strălucită din istoria Florenței pe care el a ridicat-o la nivelul de model al civilizației Renașterii și al culturii umaniste. Politician de geniu și diplomat neîntrecut, a fost totodată și un om de o vastă cultură și un mare protector al literaturii și artelor. De prețuirea și sprijinul său s-au bucurat cei mai mari...
2 poezii, 0 proze
Édouard Glissant
Edouard Glissant (born in Sainte-Marie, Martinique in 1928) is a French writer, poet and literary critic. He is widely recognised as being one of the most influential figures in Caribbean thought and cultural commentary. He studied at the Lycée Schoelcher, named after the abolitionist Victor Schoelcher, where the poet Aimé Césaire had studied and had come back to as a teacher. Césaire had met Léon Damas there; later in Paris they would join with Léopold Senghor, a poet and the future first president of Senegal, to formulate and promote the conecpt of négritude. Césaire did not teach Glissant, but did serve as an inspiration to him; another student at the school at that time was Franz Fanon. Glissant left Martinique in 1946 for Paris, where he received his PhD, having studied ethnography at the Musée de l'Homme and History and philosophy at the Sorbonne. He established, with Paul Niger, the separatist Front Antillo-Guyanais pour l'Autonomie party in 1959, as a result of which Charles...
16 poezii, 0 proze
Luizi Calugaru
e timp de reculegere mondiala pocaiti-va, ca nu se stie cand vine sfarsitul lumii si va gaseste nepregatiti...
22 poezii, 0 proze
Dark Angel
in timp ma vei cunoajte dupa genul de poezii pe care-l scriu
1 poezii, 0 proze
elena d.
de timp nevindecată, ne-nțeleasă zidită-n frig și-n oameni de zăpadă aștept să uit... ce liniște-i în toate și-albastrului din tine mă dau pradă
3 poezii, 0 proze
asa
Omor timp!
3 poezii, 0 proze
Caius Buzas
Exist Peste un timp voi inceta
5 poezii, 0 proze
ana maria ciubotariu
stabilita pentru un timp in italia, cu un dor vesnic pentru cei de acasa
33 poezii, 0 proze
Cucutianu Catalin
Ocupatie: student Timp liber :poezie si programare
2 poezii, 0 proze
Alexandru Tanasel
Călător prin timp.
10 poezii, 0 proze
timp abolit
de Macovei Costel
la marginea vieții, într-o povârnire continuă e timpul nisip scurs din clepsidră niciodată întoarsă niciodată spartă. niciodată murită dacă te uiți la cuvinte vezi că sunt unele goale sau golite...
Urban
de Madalina STATE
Dintotdeauna am fost marginală Cu bordura rochiei trecută prin Urban Cu cei șapte frați senegalezi Înalți și cu pielea albastră Prin nările noastre trecea fumul nopții și praful de stele Timpul ne...
Limitat
de paunescu andrei
Ma avant intr-un teritoriu minat legat la ochi cu simtul tactil abolit lipsit de intuitie si incerc sa scriu pe baza unei trairi interioare a carei etiologie imi este ascunsa. Apelez la stiinta in...
Războiul scaunelor \"I\" cu scaunele \"P\"
de Adrian Firica
Răzbioiul e din punctul meu de vedere normal, Binevenit pentru unul cu el pe cap. Scaunele „I” sunt enervante, afișând ceva de „femei savante”. Scaunele „P” au poziții lascive, fiind în general...
Granițe de garanție
de Adrian Nicula
Medic desculț Umblă prin mlaștini tranzitorii de tragedii umane, Fără urme în timp, prototip de resurse de împlinire, Torsionat în caligrafii științifice, între semnătură și semne de întrebare...
cerbul
de ioana negoescu
ziua aceasta pare a fi din metal. zăngănitul ei mă urmărește pe trepte, în lift, printre paturile de fier paralele și egal spațiate. M se ridică puțin pe coate și mă privește de parcă m-ar dezghioca....
Anexa la articolul Universul holografic reloaded
de Manolescu Gorun
Existenţa universurilor anetropic. „Există universuri care permit apariţia în interiorul lor a unor entităţi care reduc entropia”. Existenţa antimateriei (Vidul „plin” al lui Dirac): „La nivel...
viață de câine
de Cătălin Al DOAMNEI
motto: zi după zî lao-zî din mine nu au mai rămas nici mâinile cu care să pictez ideograma marii lumini pe un bob de miei pace vouă aligatorilor pace vouă aligatorilor de pe nil trăind în umbra...
Candoarea ca vocație a fericirii
de Corneliu Traian Atanasiu
Ghicim aproape instinctiv că între candoare și fericire există, trebuie să existe o legătură indisolubilă. Dar ce înseamnă oare a fi candid? Poți rămîne astăzi candid fără a fi pedepsit? Nu se pierde...
Trupul omenesc: proprietate privată sau domeniu public?
de Miron Manega
În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, prostituția este definită ca o faptă infracțională comisă de femeia care practică relații sexuale cu diverse persoane pentru a-și procura mijloace de...
