"prunci se vor mai naște" – 5500 rezultate
0.04 secundeMeilisearchCirstea Nicolae
Am scris toată viața, dar a trebuit să mi se nască prunca pentru a da piept cu cititorii... În anii ultimi de liceu profesorul de română, Pencioiu - Dumnezeu să-l răsplătească în veșnicie - îmi profila o carieră în ale literelor, că scriam bine, zicea el. Profesorul Diniș, habar n-am de mai trăiește ori nu, dar de bine tot îi urez, c-o fi aici ori dincolo, că, jur, cu mare și curajoasă deschidere m-a îndemnat să mă uit mai înapoi nițel, să-i aflu pe Hegel și Schopenhauer, pe anticii greci, pe gânditorii moderni francezi, și-mi dădea cărți îngălbenirte de vreme, broșuri de buzunar editate de edituri ce nu mai existau sub comuniști și asta fiindcă, zicea el, filosofia de-o preda la clasă era hârtie igienică. Roșie! Să fim bine înțeleși... Dar, după liceu a venit armata, facultatea și, offff, eu m-am făcut economist, casnicia și-apoi prunca. Obligații, frumoase obligații cărora ardeleanul din mine s-a dedicat cu pasiune. Scrisul a rămas într-un perpetuu plan secund. Că am mai scris câte...
38 poezii, 0 proze
Sinziana Hliboceanu
M-am nascut pe-un fund de mare...caci asa se spune, ca la poalele batrenei Tampe a fost candva o mare...am vazut lumina zilei in miezul fierbinte al verii, la 30 iulie 1983...parintii si bunicii mei mi-au insuflat dragostea pentru literatura, si in special pentru poezie inca din frageda pruncie... Liceul l-am facut tot la poalele Tampei, la Colegiul National Unirea, clasa de Filologie, unde, sub indrumarea domnului diriginte Viorel Micu am inceput in anul intai sa iau parte la cenaclul literar al liceului si in scurt timp, mi-am vazut tiparite, franturi de ganduri si de inima in revista liceului- "Alpha". Am facut parte din colectivul de redactie pana in ultimul an,cand, sub ocrotirea si indemnul scriitorului si profesorului meu de Literatura Universala, domnul Nicoae Stoie, mi-am facut duplex-debutul(impreuna cu o colega si prietena buna) in "Foaie pentru minte, inima si literatura", editia din 23-24 februarie 2002, cu poemul in proza "Adam si...Eu"... Din nefericire intrarea mea la...
23 poezii, 0 proze
GETA NEDELCUU
Autobiografie Ne-am născut în zi de vară, Eu și a mea surioară Două gemene frumoase Și foarte gălăgioase. Părinții erau săraci Viață grea... n-ai ce să faci... Foarte greu ei ne-au crescut, Dar ne-au iubit foarte mult! Gingașe ca două flori, Eram ale lor comori. Răsfățate și iubite Și cu mult drag îngrijite. Doar că, într-o zi de vară, Nori negrii se adunară Prevestind parcă ceva, Groaznic, că se va-ntâmpla. Ca un prunc neprihănit, La șase luni a murit Scumpa, surioara mea, Pornind tristă spre o stea. Câtă jale, ce durere! Dar, Domnul le-a dat putere Și după un an jumate Mama, mai naște-un frate. N-a ținut mult voia bună, Că-a murit la... doar o lună. Altă tristă-înmormântare, Altă mare supărare... Domnul nu i-a părăsit, Ruga lor le-a îndeplinit Și, după doi ani... în fine, De la spital mama vine, Cu draga mea surioară Frumoasă .. din cale-afară! Bună, cuminte, deșteaptă Urcă treaptă, după treaptă; În viață, în căsnicie, Mamă bună și soție! Azi, suntem la casa noastră, Prin strădania...
25 poezii, 0 proze
Claudia Cotrutza-French
Sint foarte mindra de compatriotii mei si de tara mea in care poezia este si a fost asa de importanta in viata oamenilor. Copii au fost invatati din pruncie sa memorizeze si sa recite poezii (unde mai gasesti asa ceva in lume??), in scoala sa studieze poeti autonomi si din cultura generala internationala, este ceva de necrezut!! Traiasca cultura Romaneasca!
2 poezii, 0 proze
George ACHIM
\"Asasin din fotoliu\" - roman \"Cap de drum\" - poeme \"Eminescu sau Cele zece porunci ale Limbii Române\" - poeme \"Botezul urșilor\" - versuri pentru copii \"Chipurile Oltului\" - poeme \"Povestea vorbirii\" - poezii pentru copii \"Hoinar prin doruri\" - poeme \"Cotite\" - fabule \"Întrebări de serviciu\" - poeme \"În grădina lui Ion\" - proză satirică \"Iubiri ratate\" - proză fantastică \"Drumuri\" - poeme \"Halouri\" - poeme \"Singur în oraș\" - poeme \"Trăsnăile lui Gogică\" - poezii pentru copii \"Poeme puțin bronzate\" - poeme \"Biografiile iubirii\" - eseuri \"Aproape de cer\" - poeme
0 poezii, 0 proze
George ACHIM
Asasin din fotoliu - roman Cap de drum - poeme Eminescu sau Cele zece porunci ale Limbii Române - poeme Botezul urșilor - versuri pentru copii Chipurile Oltului - poeme Povestea vorbirii - poezii pentru copii Hoinar prin doruri - poeme Cotite - fabule Întrebări de serviciu - poeme În grădina lui Ion - proză satirică Iubiri ratate - proză fantastică Drumuri - poeme Halouri - poeme Singur în oraș - poeme Trăsnăile lui Gogică - poezii pentru copii Poeme puțin bronzate - poeme Biografiile iubirii - eseuri Aproape de cer - poeme
0 poezii, 0 proze
George Achim
născut 30 mai 1950 Păușești-Otăsău - jud. Vâlcea Asasin din fotoliu - roman Cap de drum - poeme Eminescu sau Cele zece porunci ale Limbii Române - poeme Botezul urșilor - versuri pentru copii Chipurile Oltului - poeme Povestea vorbirii - poezii pentru copii Hoinar prin doruri - poeme Cotite - fabule Întrebări de serviciu - poeme În grădina lui Ion - proză satirică Iubiri ratate - proză fantastică Drumuri - poeme Halouri - poeme Singur în oraș - poeme Trăsnăile lui Gogică - poezii pentru copii Poeme puțin bronzate - poeme Biografiile iubirii - eseuri Aproape de cer - poeme
42 poezii, 0 proze
prunci se vor mai naște
de dan mihuț
cântec bizar continuu lucrurile gândesc că niciodată nu le-a cuprins beția de a trece unele prin altele clipele bete n-au fost nicăieri mângâiate de palma atât de rece a lucrurilor descărnate în...
Poveste
de Neagu Raluca
frumoasa doamnă în negru are ochii întredeschiși valuri se adună în cerc și i se lipesc de pupile stă întinsă pe pământ/vorbește cu șoapte pierdute printre firele ierbii doamna în negru își prinde...
Dragostea noastra
de Jianu Liviu-Florian
Dragostea noastra Dragostea noastra, iubito, va fi ingropata de vie Intr-un cosciug de poeme putrezind ca mere stricate, Nici stele nu ne vor pune pe umeri copiii ce vor sa fie, Eu, caporal, tu,...
Refugiu
de Stanica Ilie Viorel
pentru un zâmbet în plus o mamă neplânsă un tată netăcut dăm fructele toate și ne mutăm în pustiu păstrând doar lemnul pentru cruci oare cui ar folosi primul drum pe mare înconjurul lumii uimirea...
Câmpia eternă: Pus-ai întuneric și s-a făcut noapte. Aliluia!
de marin badea
România rurală are propriul ei ciclu biologic. Satele încep să foșnească abia când înfloresc zarzării. Dacă Paștele cade în Aprilie, nu se vor împărți cireșe, ci doar cozonac cu nucă, vin și cocoș...
Felicia Baltag sau anoTIMPUL cuvintelor-aripi
de Maria Prochipiuc
La mulți ani ! Ieri, mi s-a părut că te aud bătând în geam. Îmi spuneam, când fugeam să-ți deschid: \"Domnul nu m-a uitat, Domnul nu m-a uitat!\". Dar atunci nu știam că mă hrănesc cu o iluzie, iar...
Sărutul
de Alex Bacall
Buzele moi se lipiră pe chipul lui \"La mulți ani, dragule!\". Nu era ziua lui. Nici noaptea lui. Și nici o altfel de aniversare. Era o zi obișnuită, poate mai mohorâtă decât de obicei. Câteva bălți...
Cenaclul Agonia.ro - 9 iunie 2007
de Ela Victoria Luca
Cenaclul Agonia.ro continuă pe scena poeziei și criticii literare sâmbătă 9 iunie, orele 14.00 , la Café Deko, în incinta Teatrului Național București, cu lectură de poezie bună și prezentare de...
Parcă se aude un înger tușind
de petre ioan cretu
urcă în tine șoapta de la gleznă până la tâmplă te strig, te chem, te urăsc printre cuvinte adorm între sâni tăi cu buzele sărut la subsuori e frig ochii abia de te cuprind tu ai diminețile noastre...
Despre avorturi
de Cleopa Ilie
DESPRE AVORTURI de arhimandrit Cleopa Ilie Oare mamă să mai fie Aceea ce-și omoară fiii? Care fiară vreodată Și-a omorât a sa fată? Nici o fiară, tu să știi, Nu-și omoară ai săi fii, Numai mama cea...
Despre avorturi
de Cleopa Ilie
Despre avorturi de arhimandrit Cleopa Ilie Oare mamă să mai fie Aceea ce-și omoară fiii? Care fiară vreodată Și-a omorât a sa fată? Nici o fiară, tu să știi, Nu-și omoară ai săi fii, Numai mama cea...
Sum ergo Deus est
de octav semarian
Deși, pare incomodă, bârfa morții e la modă, căci subiectul pare-a fi, întru ordinea de zi. Nu e oră, nu-i minut, fără un deces trecut, pentru că e-n legea firii, scrisă-n soarta omenirii: pe om...
Taina botezului
de Remus Cretan
(*Articolul e scris in aducerea aminte a Lunii Botezului,azi fiind ultima zi a acestei luni) Sunt aici, sau acolo sau altundeva, in inceputul meu. Nu ma recunosc si nu-mi strig numele de botez....
