Poezie
Poveste
1 min lectură·
Mediu
frumoasa doamnă în negru
are ochii întredeschiși
valuri se adună în cerc și i se lipesc de pupile
stă întinsă pe pământ/vorbește
cu șoapte pierdute printre firele ierbii
doamna în negru își prinde mâinile
de crengi
o țin în viață ca niște perfuzii
pădurea toată respiră prin ea
oamenii își adună suflul
din venele ei
și pleacă mai departe
are cuvinte inserate
pe piele din loc în loc
trăiește aici
atât de aproape de iad încât
îi e trupul uscat
ca frunzele smulse din ramuri
copacii se albesc iarna
și gândurile ei
doamna frumoasă se va naște
primăvara viitoare
atâta vreme cât vor mai exista cuvinte
și prunci care să i se agațe de sân
așa ca într-o poveste
fără sfârșit.
001815
0