Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"privind spre infinit"13974 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
TR

Trandafir Riana

AutorAtelier

Sunt o poveste ce încă se scrie, un om simplu ce-mi depăn zilele in funcție de realitățile vieții mele, trăind în prezent, întorcîndu-mă în trecut doar pentru a răsfoi amintiri dragi, privind spre viitor cu speranță, visînd, iubind, suferind ca oricare.Trăiesc, deci exist, încă gîndesc și pot să grăiesc.

28 poezii, 0 proze

Dana LogiganDL

Dana Logigan

AutorAtelier

Dana Logigan Născută la data de 27 iunie 1980, în județul Suceava Căsătorită, 4 copii (Maria Teodora, Luca Iulian și gemenii Ștefan și Andrei) Profesor înv. preșcolar la Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei, Județul Suceava Autor al volumului de poezii ,,În numele pietrei”, Editura Minela, 2021 Coordonator al volumului ,,Educația prin campanii – educația de după sau de dincolo de grădiniță” (martie, 2017) Apariţii cu poezii, dar și cu povești și ghicitori pentru copii online, în diverse reviste de specialitate și în cadrul unor simpozioane și proiecte naționale și internaționale: Ziarul Crai Nou, Suceava/ revistele: ,,Noi și dascălii noștri” (2008), ,,Didactica” (2010), ,,Extra-Educația” (2012), ,,Legende pascale între sacru și profan” (2016) Tehnoredactor al culegerii ,,Dialog sufletesc între trecut și prezent. Aspecte privind comunitatea rromă pornind de la tradiție spre modernitate” (2019) Antologia de poezie ,,Abisale trăiri”, Editura PIM, 2018, coordonator Valentina Becart...

98 poezii, 0 proze

I

Ioana

AutorAtelier

Privind cugetarea monotona, opaca a zilei inspre noapte

1 poezii, 0 proze

crisan gabrielaCG

crisan gabriela

AutorAtelier

REZUMAT MESCHIN Rezumatul meu Privind in depàrtare /cum candida ninsoare , Se-asterne peste noi /purtìndu-ma ‘napoi, In timp...si ma-nspàimìnta ,/Tacerea ce se-‘mplìntà, Atunci ìn viata mea… Vad zari de catifea, /Si gìnduri sìngeroase, Cu degete paroase,/Pocnindu-mi ochii grei…/de lacrimi si tristete, si zìmbete razlete… _Reci mìmgìieri materne,/_Zàpada ce se-asterne,/ Si ploi ce o topesc… Barbati ce nu-i iubesc; Poi prietene perfide/ce linistea-mi ucide, si case de straini_ecouri de haini… Ce-aluneca pe-o scarà,/cu trepte ce-ntr-o doara / ma chinui sa le spal.. Si-apoi un tainic val,/de flori mirositoare Si dulci si tematoare;_Gradina ce-o iubeam_ Iar marul de la geam,,/cu crengile-agitate, de merele stricate/ce cad cu zgomot greu. Iar dupa, _ tatàl meu/ cu vocea lui blajina, si inima meschina…/strivindu-ne auzul… Vad parca troleibuzul/ ce trece iar si iara; Si-‘nfecta mea càmarà… Imi pare ca aud / Latrìnd cu glasul surd,/un cìine din gradina; O ploaie ce suspina/ìncet ìn viata mea...

10 poezii, 0 proze

Ye ManYM

Ye Man

AutorClasic

Ye Man s-a nascut in anul 1921, in provincia Guandong din China. Prima culegere de poezie a publicat-o in 1942, sub titlul "Flautul cel scurt". A luat parte la toate evenimentele hotaratoare privind grelele si istoricele incercari ale poporului chinez. Printre culegerile de poezie publicate dupa 1982 se numara "Scurte sentimente de dragoste" si "Mirajul florilor". De asemenea, a publicat mai multe volume de eseuri si critica. Este membru al Uniunii Scriitorilor din China si vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor provinciei Guandong.

1 poezii, 0 proze

Daniela Artemisa CaluDC

Daniela Artemisa Calu

AutorAtelier

Absolvent ASE București, Facultatea Contabilitate și Informatică de Gestiune (1997). Doctor în Economie (2004). Cărti de specialitate publicate: Istorie și dezvoltare privind contabilitatea din România, Editura Economică, București, 2005 Sisteme contabile comaparate (coordonator), Editura CECCAR, București, 2006

37 poezii, 0 proze

DR

Dinu Ruxandra

AutorAtelier

Un copil mare intr-o lume si mai mare. Privesc prin ochii vietii si traiesc pe meleagurile intunecate, privind pe geam de fiecare data cand o idee imi luceste mintea. Dezvolt nimicul in roade bine alese si le storc zeama in paharul de pe birou.

2 poezii, 0 proze

NN

Nitu Nistor

AutorAtelier

Nistor D. Nițu s-a născut la data de 10 Noiembrie 1927, în satul Viespești, comuna Sprâncenata, județul Olt. Privind contemplativ în oglinda sufletului propriu, parcă văd mirat imaginea gândurilor reflectată în fluxul inspirației, personificând emoțional un anume mirific portret liric pe care îl alcătuiesc vers cu vers, dăruindu-l generației mele.

2 poezii, 0 proze

Vladimir BukovskyVB

Vladimir Bukovsky

AutorClasic

Disidentul sovietic Vladimir Bukovsky (nascut in 1942) a avut de-a face cu represiunea sovietica inca din scoala (exmatriculat fiind in 1959 pentru ca a editat o revista neautorizata). In 1965 a fost arestat pentru organizarea unei demonstratii in apararea lui Alexander Ginzburg, Yuri Galanskov si a altor disidenti; a fost eliberat in ianuarie 1970. In 1971 a reusit sa trimita in Occident 150 de pagini de documente privind abuzurile din institutiile psihiatrice sovietice. Impreuna cu Soljenitan si Saharov, Vladimir Bukovski a zguduit comunismul anilor '70 si a devenit, dupa plecarea in Occident, unul dintre cei mai inversunati critici ai sistemului sovietic. In Anglia, unde s-a stabilit, in America, unde si-a luat doctoratul, in Germania si in alte tari, unde a fost tratat de mari sefi de stat ca partener de discutii egal, Bukovski a aparat libertatile si drepturile omului din Est cu disperarea celui ce si-a petrecut in inchisoare doisprezece ani si jumatate. *** Vladimir...

1 poezii, 0 proze

Dumitru Razvan GeorgeDG

Dumitru Razvan George

AutorAtelier

Sunt student in anul III, Facultatea de Comunicare si relatii Publice David Ogilvy.Scriu de aproximativ 6 ani.Sunt fost membru al canaclului Ioan Tecsa de arta, literatura si poezie din cadrul Casei de Cultura a Ministerului de Interne(perioada 1999-2001), desfasurand de asemenea corelativ si alte activitati privind beletristica in genere

6 poezii, 0 proze

privind spre infinit

de FLOARE PETROV

creditul de viață l-am luat cu dobândă cu patimile sângelui plătesc an de an vreau asupra morții să am o izbândă precum are-n valuri istețul mărgean. viața e grea plină de afurisenii și păcate dar...

PoezieAtelier

Sonet XVI

de Ovidiu Oana

Cărarea lor e vântul și iarbă le e piatra, Se-adapă doar din nouri privind spre infinit, Nimic nu-i poate smulge din steiul unde vatra, Lumini primește oaspeți, din soare răsărit. Clocesc de parcă...

PoezieAtelier

Odă tinereții

de Dan Neicuțescu

Prea obosit, îmi caut muza Privind spre creste de lumină, În toamna rece arde frunza, Și amintirile m-animă. Suave pete de lumină, Se cern pe suflete pustii, Întreaga lume mi se-nchină, Dar tu te-ai...

PoezieAtelier

Zbor

de Popa Mihaela Alina

Zbor, simțind aripile cum cresc și știu că sunt un dar ceresc. Zbor de-asupra negrului pământ și mă întrec cu Zeul Vânt. Zbor privind spre infinitul cer și toate gandurile-mi pier. Zbor...

PoezieAtelier

Doar inima cu soare și senin

de Dumitru Mălin

În haină albă curtea-i îmbrăcată Așa-s și pomii până-n orizont În pieptul meu se-adună iarna toată Aș vrea s-o scot de-acolo dar nu pot Că prea vorbesc ninsorile amare De-nghețuri fără-opriri și de...

PoezieAtelier

Pilda 1 - Lecție de etică

de Negru Razvan

Plictisiți - de moarte, cadavrele gânditoare, Papirusul mânjesc cu minciuni - pretinse adevărate. Dintre ei se ridică un prăpădit sub soare, \"Băieți am o idee genială. Să\'l otrăvim azi pe...

PoezieAtelier

Corvin

de Jack Godlu

Corvin Se trezise în casa bunicilor săi cu o puternică durere de gât. Respira cu dificultate, sugrumat. Liniște grea apăsa peste acest loc. Corvin se duse spre geam. Afară totul era gri, de la asfalt...

ProzăAtelier

Intalnire

de buga ovidiu mihail

Cand dimineata,roua isi plangea, Pe pamantul adormit Stateai acolo Privind spre etrnul rasarit. Imaginea ta m-a tintuit; Dulci ochi de margean; Parul o vaga nebuloasa, Stralucea in lumina de catifea....

PoezieAtelier

Condamnare

de Silvian Costin

Și totuși te iubesc Deși curge tăcerea scuturându-se veșted Lăsând să umble norii lacomi înghițind lumina Plouă călcând ascuțit peste albastrul fraged Gândul sihastru înecându-se risipit în visare...

PoezieAtelier

Chipuri identice

de Bogdan Nicolae Groza

Pe banca,langa mine sta un om Dar acest om are o fata ciudata, Privirea lui este indreptata undeva spre infinit Iar gandurile-i parca vor sa evadeze din idei. Ma uit la el si-l ating usor; El tresare...

PoezieAtelier