"pașii dragostei" – 15508 rezultate
0.01 secundeMeilisearchGălățanu Andrei Valentin
Numele meu este Gălățanu Andrei Valentin, născut la data de 14 mai 1991. M-am născut, am crescut și mi-am format personalitatea în orașul Călan, județul Hunedoara. Am urmat cursurile Colegiului Național de Informatică "Traian Lalescu", iar mai apoi pașii vieții m-au îndrumat la Cluj-Napoca, unde am absolvit Facultatea de Studii Europene. În prezent sunt masterand la aceeași facultate. M-am născut pentru a transmite oamenilor ceva, pentru a încerca să schimb ceva prin dragoste. Cel mai bun exemplu pentru cei din jur trebuie să fii tu însuți. Jertfa înalță dragostea la rang de artă. O artă a spiritului flămând care se hrănește prin libertate.
6 poezii, 0 proze
Lidia Dondesi
Născută în Drobeta Turnu Severin, 24.09.1956, din familie de funcționari, mama având aplicare spre litere fiind provenită din familie de învățători. Copilăria mi-a fost însuflețită de zilele petrecute la bunici, multe drumuri am străbătut cu bunica la școala din satul Cătune, localitate așezată pe malul Motrului de unde am învățat primii pași spre frumosul vieții. Dar dragostea pentru frumos a venit și din partea bunicilor paterni, locuitori ai satului Bala de Sus (Mehedinți). Bunica avea un deosebit simț al culorii ce-l transpunea în scoarțele țesute în zilele lungi de iarnă, constatare făcută și de pictorul Dumitru Gheață Colibași, care nu de puține ori a colindat zona imortalizând-o în tablourile sale. Iată, că și pentru „Jocul de cuvinte”, ceea ce m-a înconjurat a fost o sursă de inspirație. Școala primară am absolvit-o la Liceul Decebal, apoi gimnaziul și Liceul de arte plastice Șt. Paulian din localitate. De-a lungul anilor am lucrat ca profesor, decorator, în prezent desenator...
15 poezii, 0 proze
Virgil Carianopol
Virgil Carianopol (n. 29 martie 1908, Caracal - d. 6 aprilie 1984) a fost un poet român. Versuri avangardiste (Un ocean, o frunte in exil), lirica neoclasica, traditionalista (Flori de spini, Elegii si elegii) si care exalta sentimentul national ( Stergar Romanesc); memorialistica ( Scriitori care au devenit amintiri). Oltean de fel, strănepot, după mamă, al lui Iancu Jianu, născut la Caracal, în 29 Martie 1908, învață carte la "Liceul Ionită Assan" din urbea-i natală, până ce absolvă clasa III-a, când lasă baltă si învătătură și tot, și pleacă în lume, cu toate ca deabia împlinise patrusprezece ani. După ce trece timp de doi ani printr'o sumedenie de peripeții, este prins, când voia să treacă granita ceho-slovacă, întorcându-se acasă, pe scurtă vreme și ajungând după câțiva ani de pribegie, elev al Școalei de artificieri dela Arsenalul Armatei. Dragostea de libertate si de cultură îl subjugă, începându-si activitatea de scriitor cu deplin succes, dela întâii pasi, ieșind la iveală...
26 poezii, 0 proze
Vasilcovschi Nicole
Fiecare pas reprezintă infinitul din mine, iar pașii tăi mă reprezintă cu fiecare petală ruptă de vise...
33 poezii, 0 proze
Corina-Oana
Sunt la inceput,si cand voi avansa putin cate putin ma voi afla in fata unui alt inceput.Cand pasii mi se vor citi astept doar critici pozitive.Cum altfel sa ma avant intr-un nou inceput?
1 poezii, 0 proze
andrada
hhmmmm....:-? ma numesc Dada-Andrada si.. primii pasii i'am inceput nu de mult, cu multe interese ce ma atrag de la drumul initial.. Ziua in care m'am nascut (25.07.1992)..a fost banala.. aiureah.. pana cand glasul meu.. a spart acea monotonie absurda.. am reusit sa supravietuiesc de atunci pana azi.. cu intamplari placute.. neplacute.. Trecutul meu a inceput sa prinda glas, pacat ca ma irita bratara , ca scriam mai multe.. Poate k privirea ta se va ingropa in frazele contradictorii cu viata.. Nu ma vei cunoaste niciodata foarte bine, nu sunt o oarecare, mintea mea are cu totul alte legi... Prin natura mea.. zambesc la orice, insa un zambet parfumat... rar il vezi.. Sunt condusa de visele realitatii, pacat ca tu nu ma vei conduce...].. Nu'ti imagina lumina ochiilor mei, aproape de tine, din moment ce nu ma cunosti.. Imi cresc sansele sa te cunosc, asta numai daca te'ai intrebat vreodata cum reactionez la cuvintele tale.. Imi place sa dorm, sa ajung cu mainile in lumea abisului, sa...
2 poezii, 0 proze
octav luca simota
biografia mea este nesemnificativă mai degrabă dorința de a călători m-a sedus întotdeauna iar toata vastitatea lumii pașii sinuoși briza nesigură a oceanului le admir
20 poezii, 0 proze
ion cranguleanu
* * * Vreme de elegie,timp de luna neagra Vant cu stele batute,ranile mele la vant! Eu mi-am pierdut sufletul prin fantani Cautand chipul tau, Eu mi-am pierdut pasii prin pamant Mereu dupa tine, In goana, Cu gura in spume... Timp de cantec intr-o singura voce, Jale si tristete de balada, Luna peste morminte,luna neagra, Pasare rupta gata sa cada..... Vant alungat pe rauri in sus Om singur si pamant pana la capatul lumii!
0 poezii, 0 proze
Atodiresei Alice
Atodiresei Alice Cristina nascuta la 12.02.1988 in judetul Botosani, locuind actualmente in orasul mentionat. Momentan studenta la facultatea de Drept si Management in orasul natal.Singurul copil in familie,urmeaza gimnaziul la Scoala Nr.13 Botosani, apoi pasii preuniversitari la Gr. Sc. Dimitrie Negreanu. Pe parcursul liceului descopera neintentionat talentul ce devine pe parcursul timpului un crez.Tot in decursul acestui timp castiga numeroase premii ce confirma existenta unei taine ascunse,chiar si relatii in afara tarii. Prin modul de a scrie, gaseste in cuvinte un refugiu al lumii exterioare ce lovesc si convertesc neincetat sufletul. Sursele de inspiratie sunt insasi actiunile si gesturile lumii exterioare pe care constiinta le analizeaza la nivelul individului si transformarile ce se petrec cu acestea. Adesea, dincolo de cuvinte, se observa trairile personalizate dar cu sens moralizator, in speranta regasirii valorilor spirituale. -"Crinii sufletului tau sa nu se usuce...
4 poezii, 0 proze
Lidia Batali
,,Socotesc ca esența Poeziei este, după natura spiritelor, fie de valoare reală, fie de importanță infinită: ceea ce o face egala cu Dumnezeu (...) În zadar am numărat pașii zeiței, le-am notat frecvența și lungimea medie; așa nu vom afla niciodată secretul grației sale instantanee. " Paul Valery ,, În poezie, în pictură, în muzică, în dans, nu trebuie să înțelegi, trebuie să-ți imaginezi.” Maria, nepoțica mea în vârstă de șapte ani. Sunt novice-n prozodie, Scriu din suflet, scriu firesc, M-aș lăsa de poezie, Dar copiii mă iubesc. Apariții editoriale: Copilărie, dalbă floare editura Eikon 2007 ,,Îmi face plăcere să recomand spre publicare volumul de versuri pentru copii semnat de doamna Lidia Batali.Este o carte plină de grație și de umor, scrisă cu un talent literar care este în același timp educativ. Nu mă îndoiesc că în penuria de cărți dedicate copiilor, care mi se pare evidentă în ultimii ani, acest volum ar umple un gol și ar fi cu adevărat util. " Ana Blandiana Broasca, melcul...
20 poezii, 0 proze
pașii dragostei
de Luiza Oana Grosu
mi-e dor mi-e tare dor de falsele adevăruri din ochii tăi de zilele și nopțile noastre petrecute întâi la întâmplare așteptând căutând sperând printre frânturi de vorbe de mângâieri și de sărutări...
Părăsire
de Ecaterina Ștefan
Îmi las venele deschise sub podul pe care l-au șlefuit îndelung pașii dragostei. Veneție secată sufletul.
Ce bine
de donisan irina oana
Te privesc cum dormi așa.... liniștit ,și palma ta protejând sânu-mi stâng. Ce bine ar fi fost să te întâlnesc la începutul lumii, Când totul era crud și verde și dulce. Ne zâmbea soarele , Iar...
Vechilor auzuri
de Gheorghe Tomozei
Știi să-l auzi din, fără greieri, casa, pe greierele-literă cum sare din raftul cărților înșelătoare (dar nupțial ce l-a primit mireasa?) Din amintire sângele-l asculți cum bate-ntr-alții...
Steaua mea
de Luci Frederiksen
Erai acolo sus. stralucitoare, mare. Iubirea-mi aratai Din mare departare Ti-ai runcat o raza Peste a mea tristete. M-ai invatat ... in fine; Sa pling , sa-mi fie bine Mi-ai dat o scurta raza Sperind...
Poveste fără de sfârșit
de Octavian Sergentu
Povestea care nu s-a sfârșit Stă pe buzele noastre înnodate Se rostogolește ca o stea Care azvârle libertate Și curcubeie în felinare. Pe fiecare din cărări Jumătăți de chipuri deconspirate Și iluzii...
A fost o lacrimă...a dispărut...
de Nelia Viuleț
Înzestrată cu puterea de a avea orice, lacrima a fost moneda cea mai de preț pentru mine. Cu ea am plătit fiecare moment de bucurie...fiecare clipă de tristețe...a căzut din ochii întunecați peste...
Vraja dragostei
de ADRIAN ANGHELESCU
Mereu în gâdurile mele Tu ești de neasemuit Și-n fiecare dintre ele Mai dragă tu mi-ai devenit Mereu în visele de dor Apari doar tu de când te știu Că visele au vrerea lor Și nu pot fi ținute-n frâu...
Elixirul dragostei
de Ștefănescu Romeo-Nicolae
Elixirul dragostei Pădurea fremăta sub adierea vântului de seară brazii se arcuiau deasupra când soarele își trimitea razele peste sufletul și inima mea... Simțeam lumina aceea ce-mi aprindea...
Întoarcerea dragostei pe culmile vântului
de Rafael Alberti
Vii acum, dragoste, prevestită de vântul pe care lanurile bălaie de pâine înflorită de curând, în orele călduțe ale acelei veri a noastre de început, l-au asmuțit ca să te facă mai înaltă și mai...
