Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"nuci in cer"20302 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
FC

Florin Chilian

AutorClasic

\"Florin Chilian este o figură destul de puțin mediatizată în peisajul, destul de stufos, ce-i drept, al muzicii românești cu toate că în cercurile de specialiști este considerat principalul reprezentant al noii direcții avangardiste, deci deloc conformiste, pe care a adoptat-o muzica folk din România ultimilor ani. Mișcarea a început cu Mircea Florian și a culminat cu regretatul Valeriu Sterian și al său „The Very Best Of...”, unde se observă cel mai bine noul gen de orchestrare al pieselor, într-o manieră mai rock și la un ridicat nivel de profesionalism, cu intervenții serioase de chitară electrică și instrumente neconvenționale, atît electronice cît și instrumente orientale (buzuki, sitare), apoi instrumente de percuție specific africane etc. Desigur, schimbarea nu se realizează numai la nivel muzical. Versurile capătă și ele o nouă formă, mult mai modernă, fără să-și piardă nici sensibilitatea, nici profunzimea. Noii folkiști nu mai sînt tributari marilor poeți. Își scriu singuri...

0 poezii, 0 proze

Mihai HendeaMH

Mihai Hendea

AutorAtelier

„ Mihai este numele care le venea prima datã în minte soților Hendea din Zalãu dupã nașterea celui de-al doilea copil al lor. De aici și pânã la a-și numi odrasla așa a fost doar un drum scurt. A șadar, bãiatului lor, nãscut pe data de 3 martie 1986, i-a fost trecut în certificatul de naștere, în dreptul numelui - „Mihai Hendea”. Dupã absolvirea școlii generale și a Colegiului Național „Silvania” (secția „Stiințe sociale”) din orãșelul de la poalele Munților Meseș, Facultatea de Stiinte Politice și Administrative , sec ția Jurnalism, din cadrul Universitãții Babeș-Bolyai Cluj-Napoca l-a primit pe Mihai ca boboc în 2005. Întotdeauna cu motto-ul „Mama proștilor e tot timpul gravida” proaspãt în minte, Mihai are tentative repetate de a se ține cu dinții pentru ca aceastã mamã cu mulți copii sã nu-l adopte și pe el. Cu ninsori rupte din pove ști sau zile însorite de primãvarã, ce-i aduc bucurie în suflet; cu...

10 poezii, 0 proze

Afrodita PopescuAP

Afrodita Popescu

AutorAtelier

„Esența și viata nu pot fi văzute. Ele sunt cuprinse în lumina cerului. Lumina cerului nu poate fi văzută. Este cuprinsa în cei doi ochi” - Secretul florii de aur Amintiri, vise, reflecții - Carl Gustav Jung “Pe o stradă îngustă roțile căruțelor a doi țărani se încurcară între ele. În loc să urmeze cearta la care te-ai fi putut aștepta, fiecare murmură cu politețe reținută niște cuvinte care sunară în genul adukan atman și însemnau: “’deranj trecător, nici un suflet (individual)”. „Căci misiunea omului ar fi, din contră, să conștientizeze ceea ce provine și i se impune din inconștient, în loc să rămână neconștient de acest conținut sau identic cu el. În ambele cazuri, ar deveni infidel menirii sale de a crea conștiință. Pe cât putem discerne, unicul sens al existenței umane este să aprindă o lumină în tenebrele ființei ca atare. Este chiar de presupus că, după cum inconștientul acționează asupra noastră tot așa e și el influențat, la rândul lui de sporirea conștiinței noastre” Petre...

58 poezii, 0 proze

George AsztalosGA

George Asztalos

AutorAtelier

Crez artistic: „Altă caracteristică a tribului, e existența poeților. Unui ins, i se întîmplă să potrivească șase sau șapte cuvinte, îndeobște enigmatice. Nu se poate stăpînii și le strigă, în picioare, în mijlocul unui cerc alcătuit din vrăjitori și din mulțime, cu toții întinși pe jos. Dacă poemul nu-i stîrnește în niciun fel, nimic nu se petrece. Dacă, însă, cuvintele poetului îi tulbură, se îndepărtează toți de el, în tăcere, stăpîniți de o oroare sacră (under a holly dread). Simt că poetul este atins de spirit și nimeni nu-i va mai adresa o vorbă sau o privire, nici măcar propria-i mamă. Din clipa aceea el nu mai este om ci zeu și oricine poate să-l ucidă. Poetul, dacă mai apucă, își caută refugiu în nisipurile dinspre Nord” – J.L. Borges : Cartea de nisip Biografie: * Vine peste lume din Depresiunea Colinară Transilvană, zona Mureș, de la 06.04.1963 și pînă în prezent...poate chiar mai încolo *Debutează cu poezie la revista "Ambasador", în Tg.Mureș, în 1998. *Activist de cartier...

409 poezii, 0 proze

LC

Laurentiu Cernat

AutorAtelier

Sunt născut în Brăila și tot aici mi-am petrecut majoritatea vieții. Am absolvit liceul teoretic chimie-biologie Ana Aslan din Brăila. Și am muncit în construcții. Am adunat în peste 15 ani o carte cu poezii educative și folositoare oamenilor, o voi tipări în iulie 2009 și se va numi : *Versurile unui OM*. Pentru a vă oferi o idee despre poezii vă ofer câteva poezii și titluri ale capitolelor: *Zâmbește*Iubire*Recunoștință*Viața omului*Banii*Să fim mai buni* . Vă doresc să aveți o viață plină de bucurii , fericire și zâmbete!

1 poezii, 0 proze

Daniel TurceaDT

Daniel Turcea

AutorClasic

Născut în Tîrgu-Jiu la 22 iulie 1945. Absolvent al liceului „Nicolae Balcescu“ din Pitești (1963). Licențiat al Institutului de arhitectură „Ion Mincu“ din București (1968). Moare la 28 martie 1979 la nici 34 de ani. Debut în revista „Amfiteatru“ (1968). Bibliografia: „Entropia“ (Editura Cartea Românească, 1970) „Epifania“(Editura Cartea Românească, 1978) „Epifania“, colecția „Hyperion“(Editura Cartea Românească, 1982) Daniel Turcea este un mare poet creștin, despre care s-a scris mult prea puțin. El reprezintă un model de convertire, dar și de trăire intensă a credinței și a spiritualității creștine la Mănăstirea Cernica, unde și-a petrecut utimii ani din viață. Curajul și demnitatea de care a dat dovadă în fața unei crunte boli care l-a doborât „în floarea vârstei“ arată întregii lumi un creștin care a înțeles în profunzime planul divin și rostul omului pe acest pământ. Creația poetică a lui Daniel Turcea, împletită cu destinul tragic, unic în felul său în literatura noastră,...

33 poezii, 0 proze

Dan ConstantinDC

Dan Constantin

AutorAtelier

Născut în Hunedoara. " Daca as fi fost singur nesupravegheat de mult as fi fost un firicel de praf ratacind haotic, fara de tel, far' de credinta, prin universul finit nedescifrat inca" De cind am descoperit acest site am intinerit, am redevenit din nou copil. Au trecut mai bine de 20 de ani de cind nu am mai scris o poezie. Nu eram nici pe atunci un membru activ al cenaclurilor literare, de aici mi se trage lipsa de experienta, gafele gramaticale, de punctuatie, de forma sau continut, de tehnoredactare sau exprimare, motiv pentru care doresc sa va multumesc pentru atentia cu care cititi fiecare poezie atentionandu-ma. Doamne! de unde aveti atita putere si rabdare sa cititi atitea poezii? Spuneti-mi si mie cum ati reusit sa condensati timpul!! Umil va cer acum iertare ca v-am rapit din timp. Cu stima si respect Dan Constantin

128 poezii, 0 proze

Nicolae AvramNA

Nicolae Avram

AutorAtelier

Licențiat în drept Cântece de sinucigaș ( cartea I ) - Mesagerul 2000 Litanii pentru diavol - Ideea Europeană 2006 Cântece de sinucigaș ( cartea a doua ) – Vinea 2008 Îngrijitorul ediției „Iată cina. Iată taina” – poeme de Aurel Onișor – Eikon 2007 (avrampoems@yahoo.com) „Avem de face cu un poet adevărat, Nicolae Avram, din Beclean, Bistrița – Năsăud, un poet al cărui „cinism” liric, de mare forță frizează tragismul existențial, altminteri decât în „joaca de tragicul” întâlnită din abundență la mulți postmoderniști de profesie” Constantin STÃNESCU în „Adevărul literar și artistic” „Nicolae Avram nu e, cu certitudine, un ludic postmodernist și se află la polul opus modelului „optzecist” ; el scrie o poezie intens tragică ( și în descendența marilor poeți tragici ), pe care aș numi-o post-agonală. Vechile teme moderniste ale răului universal și ale sinuciderii, uzitate până la demonetizare, capătă a proaspăt – întunecată splendoare în poezia lui Nicolae Avram. ( …) Nicolae Avram...

17 poezii, 0 proze

Adriana Marilena StroilescuAS

Adriana Marilena Stroilescu

AutorAtelier

Nu sunt deât un punct în mijlocul universului, o mică parte din natură, un fel de pastel al pământului în care cineva a amestecat printre luturi și catifele griuri dintr-un cer de cenușă cu pulberi din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viața e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit de aceea am propriul meu rol de jucat și caut să-l descopăr și să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele căci vreau să trăiesc în armonie cu mine și cu ceilalți, să-i tratez cu iubire, înțelegere și respect. Stiu că în fiecare om ca și în lemnul unui copac se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi și voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine. Mă uit la păsările cerului, "ele nici nu seamănă nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare" iar " crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu țes", atunci de ce mi-aș face vreo grijă?!... Foarte important nu e ceea ce avem în buzunare, ci mai ales ceea ce ținem în inimă,...

221 poezii, 0 proze

Radu Monica DeliaRD

Radu Monica Delia

AutorAtelier

Nascuta la Brad,traind peste tot si nici unde,multe case cu oameni iubitorii si farame de copilarie. Debut literar in revista Eminescu din Timisoara. Lupt sa mentin inchis cercul "Vlaicu Barna" care creste sub privirea ingaduitoare a mamelor noastre de suflet Rodica Cristea si Ruda Angela de la Biblioteca municipala "Gheorghe Parvu"Brad si cu binecuvantarea criticului nostru drag Bulzul ,mai publicam in periodicul motilor nostrii "Zarandul". In prezent ma ocup cu viata stradala a poeziei rotunde. Volum de debut:Fuga, la editura Emia Id:radu.monicadelia

4 poezii, 0 proze

nuci in cer

de ion toma ionescu

\" nuci în cer spânzurați alb zvelt din cruci arar păsări in cohorte de somn domn de brad în clopot cu ierni așterni rangul păgâne...\" îngeri cu degete vineții primesc întâia lecție de umbră cu...

PoezieAtelier

Semnal de carte

de ion toma ionescu

Criterii literare Inapoi la pagina 1 “Condamnat la recurs” Ion Toma Ionescu Un poet de bună-credință trăiește discret, atacă priceput bariera poeziei, într-o cu totul altă factură, dintr-o cu totul...

ArticolAtelier

Micropoeme (39)

de Paul Mircea Iordache

de pe culme umbrele se scurg în râu – inundând chindia cețuri în zare – un vârtecuș aduce năvalinic toamna toamnă aurie – după sărutul solar viile-s în transă ca un prunc la sân – albina strânge-o...

PoezieAtelier

Micropoeme (39)

de Paul Mircea Iordache

de pe culme umbrele se scurg în râu – inundând chindia cețuri în zare – un vârtecuș aduce năvalinic toamna toamnă aurie – după sărutul solar viile-s în transă ca un prunc la sân – albina strânge-o...

PoezieAtelier

gânduri în creion V

de Victoria Danis

din cuvinte puține/ fac o casă micuță/ în care să intrăm amândoi / să ne odihnim câteodată după atâta viață/ trăită între depărtări fără capăt/ cu grădină în față/ cu flori așezate-n spirală/ cu un...

Atelier

Două nuci, sau două jumătăți?

de Maria Alexia Roșu

Noi suntem două nuci. Distincte, diferite, Înecate în pahare de șampanie de iod. Din același copac înalt Cu rădăcini și mai înalte. Cu crengile aplecate de vremea și de dorul meu Și cu toamna ce ne...

PoezieAtelier

Furtuna in creier sau brainstorming si analiza pe text

de loredana tudor-tomescu

Tocmai ma pocnii, fix in moalele capului, o revelatie de zile mari (sa-mi fie iertat truismul, e doar de dragul limbajului mai lejer, de acasa): cand te iubeste Dumnezeu, poti sa urci si nuci in pod,...

ProzăAtelier

campari, nuci și vitralii sparte

de Ela Victoria Luca

dacă spargi câteva zile nuci de podea, nu mai ai niciun gând, mintea se simte în sfârșit în largul ei, și vezi cojile fărâme ca niște fragmente din celălalt, nu aduni miejii, nu aduni nimic, lași...

PoezieAtelier

Eu ard!

de Țenche Mircea

Lumina stă în cerul negru Aseară am știut! Voi sparge nuci, dar fără clasă Nu știi, căci te-a durut... Alerg acum pe ape moi, Sperând să dau de gheață. Cândva priveam nuferii goi Dar tu, priveai la...

PoezieAtelier

Skeletoncloset

de Adela Setti

lucrurile pândesc în sertare printre rânduri caligrafiate frumos cu cerneală albastră viața ta miraculoasă și grea și tu pășind pe aer ca pe trepte sunt acolo toate băncile din parc lanțurile de...

PoezieAtelier