Nicolae Avram

odată m-am trezit în fața unei liceence decedate după ce suferise ani de zile de o boală ciudată lia parcă o chema era întinsă pe laiță lângă geam luna palidă căzuse în genunchi în păru-i

I pobeda: seamănă izbitor cu fidel castro pe patul de moarte deși are numai 37 de ani și peste cinzeci de tăieturi făcute cu ciobul de sticlă la ambele mâini din dragoste m-am

grasul modi: hai sus handicapaților strigă din toate puterile treceți la culcare bă trogodiților tu tu tu tu și tu și ne arătă cu degetul ridicați-vă răcnește ca o vită neagră cu copitele

astfel îmi tai venele cu marginea ascuțită a unei scoici strălucitoare vântul izbește ploaia de digul alienat și sloboade țiparii fără piele în singurătate a nimici e artă a ucide e

1.Toamna îmi place un anumit sunet al femeii când e tranșată sub poduri, eu tai bucăți din carnea ei tare ca pepenii copți , așadar gust din carnea ei roșie în timp ce o pun în pungi

Căci pot spune: să ai copii și să-i crești e o mare tâmpenie. Să mi se dea răgaz și intimitate și slavă și un stilet cu lama de oțel să-i pot ucide pe toți din casa mea pe toți din

I Urc trepte și ating Altceva decât cunoaștere,- Mai curând locul unde freamătă Și respiră Umbra de pin. Dumnezeu e trist. Șede pe malul mării molfăind O curmală. C-un bețișor

Hingherii S-au trezit în zori și tac. Suntem pielea unei fetițe Trase pe scheletul unui Câine.

Clipa în care îmi iau copilașul mort în brațe este unică. Singur pe întuneric îmi șterg briciul năclăit.

Eu sângerez Precum inul într-o hală pustie. Au început să-mi crească solzi - Noaptea mă târăsc către Mare.

I Eu cânt într-o trâmbiță. Dacă ridic mâna o las să putrezească În aer. Bucuria de a mă ști învins. Ori poate numai gândurile ce revin mereu Ca niște pumnale în inimă. Senzația că

I Continui să surâd. Continui să mestec sticlă. Eu mă leagăn într-o funie de aur. Liniștea are chipul celui întors Din moarte. Mi-e gura spartă. Deocamdată ștreangurile Nu mă mai

I De bună seamă Toate mamele sunt niște Târfe. Le place să facă dragoste Cu băieții lor Pe masa de bucătărie. Am pătruns de atâtea ori În trupul acestei Femei moarte încât am

I Și ne-a pierdut pe toți. Și nimeni nu s-a mai întors acasă. Fiindcă bobul de grâu e deasupra lucrurilor Prea înalte. Am obosit își spune așadar sinucigașul. II. Eu chem

fraților O. C. Hogea, Liviu Dănilă, Aurel Onișor, I Pâine și ciorbă de pește Roșiatică ni s-a servit azi La cină,- Pâine și ciorbă de pește. În lunga sală de mese, Printre

Va veni dimineața: Un oscior de șopârlă Ce-mi tremură-n palme. Un acvariu în piața pustie. Lanul de grâu este acela care se ia După mine. Și aceste mângâieri ce ascund în sine

I. Sângele rece Cade peste lucruri Ciudată această legănare a darurilor: Pasărea gropii, pasărea gropii Iată râsul poporului Din fiecare dimineață cât este de singur Cei ce-l slujesc