"niciodată aproape" – 20149 rezultate
0.01 secundeMeilisearchDuta Ana-Maria
În urmă cu aproape zece ani am pus pixul în mână pentru a scrie o poezie pe o bucată de hârtie udată de lacrimi. Niciodată n-am uitat-o dar totuși niciodată nu mi-am dorit s-o fac publică. Dacă atunci am scris din instict, aproape involuntar, acum scriu când am timp liber, de multe ori noaptea, cufundată în gânduri și dorințe.
5 poezii, 0 proze
Iovița Camelia
Văzînd lumina zilei intr-un oraș plin de flori din partea de vest a României.Trăiesc departe de țara mea,dar văzând că toate străzile duc la Roma,pot spune că sunt aproape.Legătura mea cu poesia e un copil mic ce are nevoie de multă dragoste,e multă dragoste ce simt să exprim.Legătura cu natura,meditând asupra ei,a avut un rol important pentru că eu sunt aicea.Creșterea mea ca și persoană ma ajutat să văd mai departe de tot răul ce ne înconjoară.Trăire interioră puternică,dorința de a mă cunoaște și nu în ultimul rând de a cunoaște persoanele ce sunt aproape de mine.Tot ceea ce am făcut până acuma nu are nimica în comun cu poesia,dar trăind zi după zi până acuma,are totul.Mă consider o personă norocoasă ce reușește să găsească fericirea in lucruri simple.Nu a fost mereu ușor și nu este nici măcar astăzi,mergând împotriva cursului de apă nu va fi niciodată,dar dând iubire fără să se ceară nimica în schimb,se primește iubire.Este mai multă fericire dând că primind.Iubesc animalele având...
6 poezii, 0 proze
Victor Titiu
Dacă vreodată treceți printr-un sat așezat la câțiva kilometri de Lechința lui Ion Vlasiu și la alți câțiva de Vaideiul lui Ion Horea, aproape de Ludușul lui Traian Furnea și nu foarte departe de Giulușul lui Eugeniu Nistor, sat tânăr cu mulți copii care tot la șapte pietre aruncate-n apă se scaldă și pescuiesc, care caută cu înfrigurare locul unde curcubeul iși pune piciorul pe pământ, care fac tăcerea sa cânte și își îngrădesc pădurea cu urmele pașilor, care învață sa citească în cartea cu vise, convinși că nicăieri nu e mai bine ca acasă, fiți siguri că sunteți în satul meu și vă poftesc la mine unde semințe de bostan sunt din belșug iar pâinea și sarea nu se termină niciodată. Fiți, deci, oaspeții mei dragi!
24 poezii, 0 proze
Bogdan Butariu
Încercare de (Auto) Caracterizare Sunt, de regulă, o persoană introvertită, închis de obicei în ale mele și destul de rezervat, dedicat aproape în întregime scopurilor mele de realizare, în primul rând profesională și materială. Am avut totdeauna un mare respect față de autoritățile supranormative și pentru ierarhiile prestabilite, respectând litera și spiritul lor. Mișcările dezordonate și impulsive, imprudente și negândite mă irită, căci îmi subminează eforturile de promovare a unor metode de lucru rapide și eficiente. Eu nu voi fi niciodată omul care să se avânte orbește într-o afacere, totdeauna voi sta să mă gândesc de zece ori înainte e a da semnalul verde. Trei au fost atuurile mele în activitățile pe care le-am avut de-a lungul timpului, până-n momentul de față: organizarea, disciplina și tenacitatea. Cu ajutorul lor, și acum sunt în stare să urmăresc un obiectiv până-n pânzele albe, dacă e cazul, și să epuizez în scurt timp forțele adversarilor. Respectul pe care l-am impus...
25 poezii, 0 proze
Vlad Parau
M-am nascut in ziua in care am murit, si de atunci incoace incerc sa rascumpar vremea... Cred in Dumnezeu, Care este Iubire, si in Copilarie ca drum spre Dumnezeu. Iubesc Primavara, Basmul, Curcubeul, Muntii, Noaptea - si pe tine. Astept sa vina \"o data ca niciodata\" - cer nou si pamant nou. Si intre timp ma indrept cu o imbratisare mai aproape de moarte. Si de Inviere :)
3 poezii, 0 proze
Buda Sorina Maria
Am fost copil, am reușit inconștient să ajung adolescentă, iar acum mă aflu la granița cu tinerețea, pe care o chem, o refuz... Realizările mele sunt: iubirea pentru oameni, natură, artă, timp, incert, complicat; fericirea pe care le-o aduc celor de lângă mine (în special, părinților), aproape 12 ani de școală și cam atât. Scriu versuri, le șterg, le recuperez, le învârt și îmi adăpostesc acolo tot ce simt eu că trebuie să păstrez ca amintire pentru vremuri de amnezie. Știu că nu am destulă îndemânare și apreciez remarcile critice. De asemenea, știu că nu voi fi niciodată un poet, deși mi-ar plăcea.
6 poezii, 0 proze
Pirjol Ana-Maria
M-am nascut in Onesti la 27.01.1978, jud. Bacau. in liceu am inceput sa scriu primele randuri si am avut drept profesor indrumator pe dna. prof. Ciubotaru de la Scoala generala nr.8 din Onesti. Intotdeauna , dansa m-a indemnat sa scriu ceva mai vesel, dar versurile nu-mi ieseu niciodata asa cum vroia dansa. Aveam randuri pe care mi le corecta si le rescriam de zeci de ori. Ulterior, studenta fiind in Iasi la Facultatea de Drept, am inceput sa cochetez cu revizta/ziarul "Opinia studenteasca", dar nu a fost chiar pe stilul meu, chiar daca am colaborat cu ei cam aproape 2 ani de zile cat am fost studenta. In aceeasi perioada am fost si la revista "Convorbiri literare" cu doua din poeziile mele preferate. Din pacate, nu am primit raspuns de la ei, si, cu timpul, asaltata de examene si alte probleme, am renuntat la scris pentru o perioada de timp, cam lunga, din pacate. Acum dupa aproape 10 ani, mi-am reamintit cat de mult imi placea sa scriu si cat de mult imi place sa fac acest lucru...
1 poezii, 0 proze
andrada
hhmmmm....:-? ma numesc Dada-Andrada si.. primii pasii i'am inceput nu de mult, cu multe interese ce ma atrag de la drumul initial.. Ziua in care m'am nascut (25.07.1992)..a fost banala.. aiureah.. pana cand glasul meu.. a spart acea monotonie absurda.. am reusit sa supravietuiesc de atunci pana azi.. cu intamplari placute.. neplacute.. Trecutul meu a inceput sa prinda glas, pacat ca ma irita bratara , ca scriam mai multe.. Poate k privirea ta se va ingropa in frazele contradictorii cu viata.. Nu ma vei cunoaste niciodata foarte bine, nu sunt o oarecare, mintea mea are cu totul alte legi... Prin natura mea.. zambesc la orice, insa un zambet parfumat... rar il vezi.. Sunt condusa de visele realitatii, pacat ca tu nu ma vei conduce...].. Nu'ti imagina lumina ochiilor mei, aproape de tine, din moment ce nu ma cunosti.. Imi cresc sansele sa te cunosc, asta numai daca te'ai intrebat vreodata cum reactionez la cuvintele tale.. Imi place sa dorm, sa ajung cu mainile in lumea abisului, sa...
2 poezii, 0 proze
Gheorghe Grigurcu
Gheorghe Grigurcu (n. 16 aprilie 1936, Soroca, Republica Moldova) este un poet, critic literar, eseist și comentator român. Născut în stânga Prutului, a parcurs un traseu biografic care l-a purtat prin Oradea, unde a urmat cursurile liceului, apoi la București, unde a fost timp de un an cursant al Școlii de Literatură "Мihai Eminescu", apoi la Cluj, unde a studiat Literele. A revenit la Oradea, unde a lucrat ca funcționar la „Societatea de Științe Istorice și Filologice” și ca profesor de școală, după care a devenit pentru un deceniu redactor la revista „Familia”, pentru ca, după ce a fost îndepărtat din redacție, să se retragă la Târgu Jiu, unde locuiește și în ziua de azi. Nu s-a considerat însă niciodată un provincial. În prezent este director al revistei „Acolada” din Satu Mare. Scrie de aproape patru decenii cronici literare la cărți de poezie sau de critică, eseistică, teorie literară etc. (nu și la proză) și le risipește în presa din toată țara. A publicat în „Familia”,...
63 poezii, 0 proze
Daria Gordon
Niciodata nu mi-a placut sa scriu despre mine. Sau sa ma descriu. Asa ca textul acesta este, cu siguranta scris-sters-scris-sters de cateva ori. Dar mi-am facut curaj si iata-ma: m-am nascut la Constanta de unde am luat dragostea pentru mare si am invatat sa visez muntele. Am locuit in Ardeal de unde am invatat dragostea de traditie si de locul strabunilor. M-am mutat in Marea Britanie unde mi-am inceput cariera de medic. A scrie e ca si cum ai vorbi cu un prieten imaginar si i-ai arata ce vezi tu. E un vis mai mult sau mai putin real caruia ii dai aripi si il trimiti in lume. Si daca macar un om din cei care il citesc inteleg limbajul, atunci scopul a fost atins. Traim prin tot ceea ce ne inconjoara, dar visam cel mai frumos prin scris.
21 poezii, 0 proze
niciodată aproape
de Gabriela Marieta Secu
Vine si dimineața... uneori târziu, ca după o beție cu plumb lichid... imună la otravă mă târăsc înspre eul acela ascuns din adâncul liniștei potolite... niciodată aproape, ca un refren desprins de...
Amărăciune sau rătăcire?
de Gabriela Marieta Secu
Nu mi-a fost politica niciodată aproape, dimpotrivă, cu tam tam și revoltă am ieșit, la cerere, din acel UTC al vremilor mele... Aveam un curaj nebun în a spune lucrurilor pe nume, albului alb și...
Un copil cu foamea-n gât
de Silviu Somesanu
Cu singurătatea nu mă laud niciodată aproape că am uitat de ea, cât mai plin de gânduri am înnoptat devreme, am rămas un căutător de comori. În tot ceea ce-mi spui mărșăluiesc printre lucruri cu...
Criptic
de Speranta
Scrisoarea care nu trebuia sa soseasca niciodata, isi rasfira acum albul in palmele lui fierbinti. Literele ordonate, usor inclinate, incatusau tumultul simturilor, creionandu-i istoria pagina cu...
Nedefinit de prezent
de Roman Natasa
Ca o moarte a tuturor prejudecăților înfipte în carne și în minte Așa-mi ești Niciodată aproape niciodată departe Cineva scrie un poem despre mine și altcineva număra toate adevărurile care nu se...
curând
de Voicu Tudor
foarte curând din vârful vârfului va coborî lumina ca o armată de scame albe în blana câinelui nesătul dar nu vom fi niciodată aproape ea cu viteza ei va luneca spre poale noi tot mai sus aproape de...
Neatinsul
de Marius Florin
Loialitatea unui om, sta in demnitatea lui muscata pana la sange de credinta sa, mai mult sau mai putin profana. Daca nu ti-ai inselat niciodata aproapele, inseamna ca esti „Neatinsul” Insusi,...
Fatma
de Dana Banu
Fatma, am înțeles abia acum negrul veșmântului pe care spuneai că am să îl port într-o zi, umbrele nopții printre moscheele Bosforului călătorind ochii tăi căutând spre apa verde a Marmarei spuneau...
Stăpânul pământului meu
de Dana Banu
sunt doar eu aici stăpân al pământului meu fără nume dator vândut la masa înserărilor voastre la mine acasă nu e niciodată prea mult prea târziu prea devreme sau doar simplu prea prea nu îmi e frig...
uneori te ridici și închizi ferestrele
de Dana Banu
o casă cu ferestre deschise o liniște amplă cu falduri bogate vântul prin perdea și cât de departe ar trebui să ajungem dincolo de coline dincolo de orizont de oameni de marginea unor senzații...
