"neîncredere" – 940 rezultate
0.01 secundeMeilisearchLaura VISNIUC
Nascuta pe plaiuri transilvanene si modelata de cultura motilor, mereu am gasit cuvantul ca fiind magic. Niciodata nu am avut indrazneala de a impartasi scrierile mele, poate din timiditate sau din neincrederea in fortele proprii. Aceasta este o incercare timorata de incoltire sub ochiul cititorului... a unui suflet vibrat sub muzica iubirii. Va fac partinitori culorii inimii mele si rog impresii sincere asupra randurilor scrise sub amprenta mea, caci ele izvorasc dintr-un gand curat. Nu am publicata nici o lucrare, lucrez pe un post de grafician, in presa scrisa.
2 poezii, 0 proze
florea vanda steliana
Ar putea să ne mire debutul întârziat al Vandei Florea cu volumul intitulat sugestiv „Catapeteasma luminii”. Asta pentru că Lightheart, așa precum o cunosc cei care ascultă emisiunea postului Radiolynx din București – Casa Poetescu, este o autoare care a cochetat de ceva timp cu poezia și chiar a participat la mai multe cenacluri literare. Totuși, din motive de nimeni știute, a preferat să-și tăinuiască manuscrisele și chiar să le dea uitării. Să fi fost teama, să fi fost neîncrederea sau nevoia unei intimități creatoare? Poate câte puțin din fiecare însă, până la urmă, Vanda Florea a înțeles că din moment ce primești un dar de mare preț precum poezia, trebuie să-l dai mai departe. Poezia nu este un act al egoismului. Ea poate vindeca suflete, poate lega punți durabile între oameni sau poate fi o cale spirituală. Chiar dacă volumul Vandei Florea cuprinde fascicule de poeme luminoase care ne pot trimite la Blaga sau „stoluri” de cuvinte cu iz stănescian, nu voi insista asupra...
12 poezii, 0 proze
Neincredere
de Florin DeRoxas
din neincredere de tine, ma duc la ghicitori, sa imi spuna daca langa mine tu ai sa mori. ma duc sa-mi spuna daca nu se va intampla, o minune sa se faca si sa murim impreuna, draga mea.
neîncredere
de dumitru cioaca-genuneanu
când soțul tandru îi zice cât îl face de ferice doamna-l ceartă, chiar cu pică ștind că nu-i ea ci... o sticlă p.s. pe soț doamna-l vrea ferice da-n condiții mai propice
neîncredere
de Porumb Darius
mă trezesc brusc, cu aceeași senzație de apăsare și sufocare, același vis obsedant în care spasme mi-au întins în somn mâinile cu disperarea celui ce se îneacă și mi-au încleștat pumnii în grumazul...
Neincredere In Pescarusi Si Alte Lucruri
de Florin DeRoxas
sa n-aud de pescarusi, cu aripi batand in usi, sa n-aud de lucruri sfinte cunoscute dinainte, eu nu cred in mai nimic. buricul pamantului si chilia sfantului, sunt adevarate cat existam si doar atat....
Neîncrederea 11,12. Întrebări 1
de razvan rachieriu
Încrederea este o certitudine flexibilă încastrată în transparența adevărurilor, crește voința ce transfigurează și transcende viața, și sublimează roca neîncrederii, până devine un abur respirat de...
Neincrederea
de Bogdan Anghel
Prezentul trecutului ma infioara la fiecare pas. Lumina nestinsa a albului inflacarat aduce cu fiecare rama verde o lacrima tulbure pe obrazul timid al cersetorului sfintit de mana sfrijita a...
Neîncrederea
de Gabriela Marieta Secu
Neîncrederea ta iluziile tale datul de suflet diamant unora ce poartă ca bijuterie ciobul de sticlă te-a adus pe buza deznădejdiilor... Nu fii copil iubirea de iubire nu se mai poartă scara valorilor...
neincrederea
de ciprian butiu
Ea, sta la panda,asteptand Vreun dor s-au deznadejde, Sa vada-n mintea mea un gand Ce inima-mi umbreste. Cand la ureche mi-a soptit Cuvinte ce ma taie Din ochii ce-au incremenit, Au curs lacrimi...
Neîncrederea 2,3,4
de razvan rachieriu
Când își pierde luciditatea, neîncrederea se folosește de obnubilare pentru a reconfigura încrederea în fragmentele eterogene ale neputinței, de a vizualiza transparența sufletului. Neîncrederea se...
Neîncrederea 5,6,7
de razvan rachieriu
Empatia ce își întindea ramificațiile între toți oamenii buni și luminoși, a fost tăiată de neîncrederea îndoindu-se de tot, astfel sinele planetar s-a dezintegrat în vacuitate, și a rămas doar...
Neîncrederea 8,9 . Realitatea 7
de razvan rachieriu
Neîncrederea are ceva vetust, fad, anost și insipid, are irizări de fastidios și iridescențe de spleen, ar trebui schimbat ceva în sensurile ei multiple, nu este convingătoare și nici atractivă, pune...
Replici pentru neincredere
de sanda deme
Replici pentru neincredere Adorm leganata de Cantecul mut al genelor tale, Ochii imi scapa printre degete Ca nisipul soarelui de piele. Ma scald in mainile tale Si trupul imi freamata a primavara, Ma...
Supraconștientul 13. Neîncrederea 1
de razvan rachieriu
Supraconștientul este entitatea cea mai elevată din om, filtrează și separă impuritățile din intelect și cuget, care apar din cauza erorilor de percepție și de judecare, are similitudini cu spiritul,...
Supraconștientul 14,15. Neîncrederea 10
de razvan rachieriu
Subconștientul se activează în spațiile oniricului, când este influențat de vise și coșmaruri, în care ilogicul și absurdul coexistă irațional cu logicul și verosimilul, însă când coșmarul se extinde...
Logicul și ilogicul 3,4. Neîncrederea 1
de razvan rachieriu
Logicul când este persuasiv elaborează raționamente formând dialectica, care are însă impurități de adevăruri false creând fisuri în dialectică. Din acest motiv dialectica unui om logic nu poate fi...
noaptea ultimului carnaj
de Ela Victoria Luca
neîncrederea e un vas de loess în ea ardem toate, răul, inima tăiată strâmb chiar și libertatea sau ce am numit dragoste până la capăt și nu înțelegeam ce se ascunde asta nu am înțeles nici când s-a...
a doua șansă
de Silvia Goteanschii
neîncrederea îmi ronțăia din răsărit ca un șoarece din ușa de la casă credeam că limita mea e sobrietatea și digestia uneori panica și contrapunerea cu lumea electrică din creierii mei ascunși în...
Oameni, locuri și vremuri 32
de nicolae tomescu
Cu oarecare neîncredere gustă din ciorba în care, alături de bucăți de cartofi, mai pluteau mici bucăți de carne roșie și chiar câteva frunze verzi. Nu-i plăcu gustul. Avea un vag miros de afumătura....
