neîncredere

mă trezesc brusc, cu aceeași senzație de apăsare și sufocare,

același vis obsedant în care spasme mi-au întins în somn mâinile

cu disperarea celui ce se îneacă și mi-au încleștat pumnii în grumazul siluetei ce mă ademenea

în fiecare noapte, ca un fum albăstrui scăldat în valuri de aer, aer pe care vrând nevrând îl înspir odată cu frica ce mă dizolvă-n presimțiri și mă face să lunec neputincios bâjbâind în frisoane,

cu ochii burdujiți înghit tăcerea rece, îmi scrâșnesc dinții tociți încercând să ronțăi vina ca un pietriș,

mă ridic în picioare și-n mine simt cum se răstoarnă în gol supraplinul ființei

precum nisipul unei clepsidre,

încerc să țin pasul cu secundele, cu timpul, strecurându-mă ca un fur printre lucruri

dar gesturile stângace mă trădează și-a trebuit să privesc în oglindă

străinul de aici întrebând:

- Prietene, unde ți-e privirea, dacă nu ți-e întoarsă spre mine?!