n-aș fi vrut să urăsc
n-aș fi vrut să urăsc și nici dorință de ură să am dar altfel încă, n-am învățat să supraviețuiesc pentru aceea Doamne!... Tu, care știi, că n-am un suflet docil, că n-am să mă plec supus
PDPorumb Dariusfără verde
nici nu îndrăznesc să-mi imaginez cum ar fi împrejur fără verde albastrul cerului s-ar întrista atât de mult... încât și-ar închide pleoapele de nouri gri pentru multă vreme și cu lacrimi de ploaie
PDPorumb Dariuso așteptare oarbă – viața
de pretutundeni mă-mpresoară ca un pârjol nestăvilit a lumii zarvă spumegând cu buzele uscate ca de vânt nu ripostez și tăcerea-mi îi sporește aplombul năpustindu-se ca o jivină flămândă cu-n
PDPorumb DariusDiscret, cu viața la braț
Poate că există viață după moarte și nepăsarea-i doar o rătăcire timidă iar tăcerea o umbră a suspinelor lăsate în urmă Așa cum inima se face pod în fața tristeții și cerul întreg, lan fără
PDPorumb DariusZbor înalt
Tresar tot mai des ca dintr-o mușcătură ce-mi încreastă inima Și de fiecare dată, când deschid ochii un fior îmi amintește că nu mă regăsesc în nimic Nu mă împotrivesc, pentru că mi se părea mai
PDPorumb Dariusspre un dincolo fără limite
ce motiv aș mai avea să trăiesc? pentru ce această viață? atâta pot: să urlu disperarea sau să mă las în gol Nu-mi căutați explicații extravagante de la psihoterapeuții șarlatani nu vreau
PDPorumb DariusNu te desfăta în cuvinte
Cuvintele încălzesc dar nu aprind în vatra lor decât uscate vreascuri, Flacăra lor ațâță aprig fosforescente visuri și se întoarce mică pe seul din opaiț. Gânduri îmbrățișează umbre în forfota
PDPorumb Dariusfrigul și frica
din clipe limpezi de tăcere răzbat fiorii lacomi de dojană căința întârzie-n răstălmăciri și-un dor imens amână despărțirea rătăcesc în depărtarea ce mi se-ntinde nesfârșit și depăn în hohot
PDPorumb Dariusnu-i nimeni preursit
povara nedreptății nu-ți fie spre sminteală ci ferm încredințat că poți alege liber luptă! și-n fața sorții nu te da bătut. nimic nu-i dinainte rânduit și nici spre despărțire calea, menirea-i
PDPorumb Dariuspunctul terminus
toate ale acestei vieți se reazemă într-un amurg muțenia surdă – preludiul ultimei zvâcniri spre punctul terminus nimeni și nimic nu mă mai poate atinge dar vai! totuși cum, oare ce-o
PDPorumb Dariusun alt început
așa precum nerostirea firului ierbii încolțit caut și eu de fapt un alt început care să prindă contur și lupt să depășesc tot ce pun și în aceste cuvinte poate găsesc trecerii un alt rim, altă
PDPorumb Dariussensul unic
cum să-i spun altfel neputinței decât viață? ce-mi împletește lăturalnic gesturi la îndemână cu care să-mi strunesc tendințele de-a-mi deșira anapoda prozaicele închipuiri despre lumină totul
PDPorumb Dariusspre delta lină
se desprind așteptările ca puful păpădiilor și trec dincolo de gratiile lungi ce mă despart de limpede senin purtând cu ele tăcerea din umbra zidurilor ca într-o pierdere de sine în sine vino
PDPorumb Dariusîntr-un galop verde albastru
verdele ierbii și albastrul senin se întrec într-un galop spre orizontul fără strălucire primul care ajunge sunt eu în nebunia mea fără spații și cerul cade în poalele verdelui pe boltă rămâne
PDPorumb Dariusîntr-o ședere la taifas
trupul neputincios mi se lasă ținut între dinți ca un pui de câteva zile fără vedere scâncind de nedumerire dar nesimțind pericolul din vâltoarea ochilor lacomi și gurile care nu lasă nimic
PDPorumb Dariusun deja-vu spontan
încremenit în mrejele unui fior lăuntric, gândul îmi dă senzația că rătăcesc peste prezent ca într-un deja-vu spontan încerc să-mi șterg urmele tălpilor care au rămas ca o trenă până la cele ale
PDPorumb Dariussunt încă aici
uite, sunt încă aici pentru puținul cea mai rămas din fiecare hai să scriem poeme roz și albastre și să pregătim o masă săracilor până nu vom sfârși în robie am putea arunca năvoadele pe
PDPorumb Dariusspovadă
uitați-vă la mine și spuneți ceva și nu mai lăsați timpul să înghită aerul din jur oprindu-mi răsuflarea și lăsându-mă ca o statuie cu ochii de piatră într-un vid albăstrui dacă mă urâți,
PDPorumb Dariusîntre singurătate și tăcere
singurătatea și tăcerea sunt țărmurile unei albii curgătoare ce-n revărsarea ei dincolo de închipuire, dincolo de orizont și de visare aduce inima să soarbe adâncul de neînțeles și să-l prefacă
PDPorumb Dariusviața ca o boală
în fiecare din noi există o sete de vindecare dar rănile se adâncesc odată cu fiecare gest până ce devenim doar contururi decupate, imagini suspendate în decorul trecerii boala de care suntem
PDPorumb Dariusnegrăite suspine
felurite gânduri urcă și coboară și lunecă fără liman spre iureșul de închipuiri din ce în ce mai stinsă voia face loc nepăsării și scufundă imboldul spre azur, aproape
PDPorumb Dariusisihie
ca o umbră și abia pulsând îmi strecor gândul prin înghesuiala de glasuri lipicioase să nu trezesc gurile hămesite, căscate ca niște crevase la margini de văzduh fără urme pătrund reabsorbit
PDPorumb Dariuscu viața la pas
de aici din vâltoarea tulbure ce-și urmează cursul firesc viața se pierde pe albie zadarnic încerc a opri goana faptelor ce se risipesc în detalii odată cu fiecare puls al întâmplărilor la
PDPorumb Dariusfurie și durere
peste tot cuvinte, mormane de cuvinte trosnesc zdrobite sub tălpile de lemn ale prezentului învățăm zi de zi să gângurim la unison într-un zumzet cu milioane de înțelesuri săpăm tranșee între
PDPorumb Darius