Neîncrederea 11,12. Întrebări 1

Încrederea este o certitudine flexibilă încastrată în transparența adevărurilor, crește voința ce transfigurează și transcende viața, și sublimează roca neîncrederii, până devine un abur respirat de omul încrezător. Încrederea propulsează cu energia sa stima de sine înspre + infinit, și induce omului preeminența, amplificându-i potențialul până la capacitatea maximă. Încrederea generează optimism, și este o calitate ce cochetează cu superioritatea și prodigiosul. Neîncrederea creează un pod de gheață pe care pășește omul ce pune îndoiala în fața destinului său, iar podul se poate prăbuși oricând, și omul poate cădea în genune. Privită de la depărtare, neîncrederea seamănă cu un curcubeu care dispare când vrei să-l prinzi în palmă. Când ai avut încredere și decepțiile și dezamăgirile ți-au transformat-o în neîncredere, când îți erai cel mai bun prieten, însă suferința ți-a inoculat gânduri dușmănoase față de acea parte a ta care nu dădea randament și eficiență, aplicată vieții, când ai crezut în bine până când ai constatat că răul e apreciat și binele repudiat, atunci îți pui întrebări de plumb, și nu te mai aștepți la răspunsuri ușoare, căci întrebările de plumb sunt o aporie referitoare la rostul omului și la implicarea lui Dumnezeu, pentru a reduce haosul, răul, suferința, degringolada și degenerescența.