"iubito doi" – 20108 rezultate
0.01 secundeMeilisearchA. Mirea
Pseudonimul A. Mirea!” sub care se ascund poeții St. O. Iosif (11 septembrie 1875-22 iunie 1913) și Dimitrie Anghel ( 16 iulie 1872- 13 noiembrie 1914) apare prima dată în iulie 1907 în revista „Semănătorul” și apoi în revista „Viața Românească”, în ziarul „Minerva” și alte publicații. Versurile se publicau sub titlul general „Caleidoscopul lui A. Mirea” Cei doi poeți mai colaboraseră și până atunci publicând traduceri din Paul Verlaine, H. Ibsen, Fr. Halm, Lafontaine ș.a. De asemenea mai semnaseră împreună o serie de lucrări originale: poemul dramatic „Legenda funigeilor”, comedia „Cometa”, poemul istoric „Carmen saeculare” precum și două volume de proză: „Cireșul lui Lucullus” și „Portrete” Interesul lui St. O. Iosif pentru temele sociale și verva uimitoare a lui Anghel se împletesc. Este greu de apreciat ce aparține unui poet și ce se datorește celuilalt. Cu toate că au colaborat foarte bine cei doi au iubit aceiași femeie Natalia Negru. Aceasta se căsătorește cu Șt. O.Iosif....
17 poezii, 0 proze
Matei Mircioane
M-am născut la Jamu Mare, în județul Timiș. Acolo am iubit, am aflat câte ceva despre capătul străzii, m-am plictisit, am fost înfricoșat-fascinat de tren, am căutat capătul lumii dincolo de izlazul comunal. Într-o după amiază de vară mi s-a părut că timpul stă pe loc. A fost cea mai lungă după amiază din viața mea. Aveam 4 ani când m-am mutat la Reșița. Am fost în Parcul Zoologic, pe Valea Țerovei, am fost sus pe Furnal, m-am căsătorit. Am doi copii. Pictez, scriu, observ că universul e negru și rece, cu puncte strălucitoare, fierbinți. Sunt membru al Cenaclului "Semenicul" din Reșița. Am publicat un roman în două volume: "Epopeea lui Ghimeș". Primul volum, cu titlul "Reșița", a apărut în anul 2000, la Editura "Menghina", Reșița, iar volumul II, cu titlul "Revoluția", a apărut în anul 2014, la Editura "Marineasa", Timișoara.
11 poezii, 0 proze
Ioan Teologul
Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol și Evanghelist Ioan este cunoscut și ca Ioan Teologul. A fost unul din cei Doisprezece Apostoli și a scris Evanghelia care îi poartă numele, trei epistole canonice: I Ioan, II Ioan, și III Ioan și Apocalipsa. Prăznuirea sa principală este în 8 mai, apoi împreună cu cei Doisprezece Apostoli în 30 iunie, iar adormirea sa în 26 septembrie. Sfântul Ioan a fost fiul Salomeei mironosița și al lui Zevedeu, un pescar. Fratele său a fost Sfântul Iacov, un alt apostol. În Evanghelia sa, el se prezintă ca fiind "ucenicul prea iubit al lui Iisus" mai degrabă decât cu numele. El a fost cel mai tânăr din cei Doisprezece Apostoli și foarte apropiat Domnului. Această apropiere este adesea reprezentată în icoanele cu Cina cea de Taină, unde Sfântul Ioan se sprijină de Mântuitorul. El a fost de față la Schimbarea la Față a Mântuitorului împreună cu Petru și cu fratele său Iacov. Sfântul Ioan a fost exilat în insula Patmos de către Împăratul Domițian între...
5 poezii, 0 proze
Toni Morrison
Toni Morrison (născută Chloe Ardelia Wofford în 18 februarie 1931) este o autoare, editoare și profesoară americană, care a câștigat Premiul Nobel pentru literatură. Romanele ei sunt cunoscute pentru temele lor epice, dialogul însuflețit și personaje de culoare cu trăsături de personalitate descrise în amănunt; printre cele mai cunoscute romane ale ei sunt Cei mai albaștri ochi, Cântecul lui Solomon, și Mult iubit, pentru care a câștigat Premiul Pulitzer pentru Ficțiune în 1988. În 2002, savantul Molefi Kete Asante a menționat-o pe Toni Morrison pe lista lui de cei mai buni 100 de afro-americani. Toni Morrison s-a născut în Lorain, Ohio având ca părinți pe George și Ramah (Willis) Wofford și fiind al doilea dintre cei patru copii ai familiei. Când era copil, Morrison citea mereu; printre autorii ei preferați erau Jane Austen și Lev Tolstoy. Tatăl ei i-a povestit multe povești tradiționale din comunitatea negrilor (această metodă a narațiunii își va face mai târziu loc în scrierile...
0 poezii, 0 proze
Traian Iancu
Traian Iancu (n. 8 mai 1923, Făget (jud. Timiș) - d. 1997) a fost un poet român. Opere * Dragostele mele, Editura pentru Literatură, București, 1969 * Puntea soarelui, Cartea Românească, București, 1971 * Noi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1972 * Să iubim ce-i de iubit, Cartea Românească, București, 1975 * Odă de 30 Decembrie: Antologie de versuri (în colaborare cu Alexandru Andrițoiu și Gheorghe Azap), Editura Facla, 1977 * Bucuriile noastre, Cartea Românească, București, 1978 * Doină, Editura Eminescu, București, 1981 * Iubire de oameni, Editura Militară, București, 1984 * Grădina, Cartea Românească, București, 1986
1 poezii, 0 proze
iulian
Sunt o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gand hoinar, ratacit in parul tau, roua diminetii tarzii incendiate de soare, secunda boaba de nisip cazuta in clepsidra fara de sfarsit.Sunt firul de iarba peste care treci acum grabita, sunt frunza pe care o tii ingandurata intre degete!Sunt raza de soare care iti mangaie privirea, sunt ultima silaba pe care as dori sa o rostesti inainte de a visa si primul tau gand... Iubita mea, ochii tai deschid spre mine universuri, zambetul tau ma imbata de o betie cereasca. Atingerea ta e pentru mine curcubeul, sarutul tau... sfarsitul unei lumi si nasterea alteia. Iubita mea esti vis si... durere...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta alaturi de tine, nu mi-as dori alta. O clipa sa ma privesti, sa-mi zambesti, sa ma atingi, sa ma saruti. Te mai astept o viata... Si ce altceva as mai putea sa iti ofer decat doi ochi caprui, frumosi si un zambet cald, care sa-ti calauzeasca pasii zi de zi! Cred ca o sa va placa...
19 poezii, 0 proze
GETA NEDELCUU
Autobiografie Ne-am născut în zi de vară, Eu și a mea surioară Două gemene frumoase Și foarte gălăgioase. Părinții erau săraci Viață grea... n-ai ce să faci... Foarte greu ei ne-au crescut, Dar ne-au iubit foarte mult! Gingașe ca două flori, Eram ale lor comori. Răsfățate și iubite Și cu mult drag îngrijite. Doar că, într-o zi de vară, Nori negrii se adunară Prevestind parcă ceva, Groaznic, că se va-ntâmpla. Ca un prunc neprihănit, La șase luni a murit Scumpa, surioara mea, Pornind tristă spre o stea. Câtă jale, ce durere! Dar, Domnul le-a dat putere Și după un an jumate Mama, mai naște-un frate. N-a ținut mult voia bună, Că-a murit la... doar o lună. Altă tristă-înmormântare, Altă mare supărare... Domnul nu i-a părăsit, Ruga lor le-a îndeplinit Și, după doi ani... în fine, De la spital mama vine, Cu draga mea surioară Frumoasă .. din cale-afară! Bună, cuminte, deșteaptă Urcă treaptă, după treaptă; În viață, în căsnicie, Mamă bună și soție! Azi, suntem la casa noastră, Prin strădania...
25 poezii, 0 proze
George Sorin
Tu, orhidee ce îmi porți zâmbetul în noapte Corola inimii deschide-o sub roua dimineții... Și spune-mi, iubito, când visul ne cuprinde Ti-e dor de-mbrătisarea mea în care să te pierzi pentru o clipă?
14 poezii, 0 proze
Helena Schmetterling
Despre mine stiu sigur ca mi-ar fi placut sa fiu o printesa medievala. Sau sa ma plimb cu Stanescu mana in mana prin Union Square, sa-mi povesteasca despre cercuri si despre iertari. Despre ceilalti oameni stiu doar ca cel mai mult ma enerveaza momentele in care ma trateaza ca pe o femeie obisnuita. Sau acelea in care se pierd in jumatati de gesturi. In proiecte de vise netraite niciodata pana la capat. Cel mai des ma indragostesc iremediabil de aceia care valseaza in voie si dupa bunul plac pe portativ si-mi soptesc impletituri decente precum, iubito, while you’re traveling with me, desigur ca, you’ll never see the end of the road si baby, I think this is a song of hope. Mda. Si alte maruntisuri sentimentale de genul. Despre viata mea stiu doar ca imi scapa mereu printre degete momentul in care m-as putea aseza nestingherita pe un scaun, fie si numai pentru o clipa scurta de surpare in mine insami. Sau de adevar pe stomacul gol. Dar asta este alta poveste. Despre sufletul meu stiu...
17 poezii, 0 proze
Stelian STANCU
Născut în Izvoru, județul ARGEȘ, la 29 noiembrie 1966. Studii: Școala primară în Izvoru Liceul Economic din Pitești Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, Academia de Studii Economice din București Facultatea de Matematică, Universitatea București Facultatea de Drept, Universitatea Ecologică din Bucuresti Master în Drept, Specializarea: Științe Penale și Criminalistică Diploma de Doctor în Economie, Domeniul Cibernetică și Statistică Economică. Ocupația actuală: Profesor universitar doctor și Mediator autorizat Publicații literare: 1. Volumul de poezie “URME PE NISIP” (“Introspecție Sentimentală”), Editura PACO, București, ianuarie 2014. 2. Volumul de poezie “UN NOU ÎNCEPUT” (“Viața la timpul prezent”), Editura Rao, București, aprilie 2014. 3. Volumul de antologie “PRIVEȘTE VISÂND, IUBITO...”, Editura Editgraph, Buzău, noiembrie 2014, coautor. 4. Volumul de antologie “MAGIA SÃRBÃTORILOR DE...
632 poezii, 0 proze
iubito doi
de Ștefan Petrea
intrând în depărtărilor odaie tu pleci de lângă mine nici să spui, ieşind în cale-mi lepăd că mă-nstraie tăceri de dor nespuse nimănui. abia de sting la uşi de singur ploaie că ieşi pe unde lut de...
Sara celor doisprezece plopi și noi doi
de Dragoș Vișan
De ce îți place acest tablou iubito Îmi place pentru că-i așa de roșu cerul că linia orizontului pe deal e-un arc lin aduce a semnul Yin și Yang Ia uite iubito Sunt doisprezece copaci precum orele de...
Scrisoare de bun ramas
de George Tarnea
Iubito, cata lume intre noi Numaratori de ploi din doi in doi Si dintr-un ochi de dor necunoscut, Cate zapezi pe buze ne-au crescut... Asculta-ma si lasa-ma sa strig Mi-e frica de-ntuneric si de frig...
Scrisoare de bun ramas
de Mircea Baniciu, George Tarnea
Iubito, cata lume intre noi, Numaratori de ploi din doi in doi Si dintr-un ochi de dor necunoscut, Cate zapezi pe buze ne-au crescut... Asculta-ma si lasa-ma sa strig, Mi-e frica de-ntamplare si mi-e...
de ziua lui
de Ioan Postolache-Doljești
Om să facem iubito după chip şi asemănare M-ai privit cu mâna pusă la gură Uite cum ninge câtă zăpadă Lumea e rece şi rea s-o facem mai bună măcar o zi Dă-mi mâna să mergem afară să fim iarăşi copii...
(Vocea telegramei) : Te iubesc
de Florin Opran
(Vocea telegramei) : Te iubesc * Telegramă Mâine plec. Te iubesc. * Anagramă Te iubesc cu mânie în ziua în care plec. * Fotogramă Cerul stă intre noi doi iubito ! Privește-l și… Gândește-te la nori...
Stay with me
de Dragoș Vișan
Stay with me (6.12.2021) . Avem și noi un cuvânt românesc în engleză — pe "stai" rimează oleacă sună asemănător cu "fain" ce-a intrat la noi din engleza-engleză ori din engleza Americii de Nord...
***
de bogdan
ploua cu paturi de spital bolile se purtau asortate cu seringi de unica folosinta iar camasile de forta se vindeau la pretul unui transplant de gand sinucigas timpul comprimat in flacoane avea miros...
Juraminte
de Mihail Gajus
Ce vine am ca te iubesc? femeie, de te-ntalneam la timpul meu erai regina a sufletului meu,... acum captiv in epopee si mult prea tainic sa te tin de mana. Ce vina am ca te doresc? Am oare vina? Caci...
Ca un mort printre cei vii, ca Lazăr întors
de Dragoș Vișan
plauzibil sunt un mort printre vii și azi conștientizez acest adevăr selenar în nebunia ce mă cuprindea atunci am crezut într-o seară de gerar '93 când am apus pe veci (așadar nu-mi revin din...
