Ca un mort printre cei vii, ca Lazăr întors

chiar un „mort printre cei vii” suntem, dar sigur suntem niște adormiți printre cei (foarte puțini) treji. Nu știu cum a fost înainte, dar societatea de-acum ne robotizează într-atât încât te petrecem viața în mare parte într-un somn hipnotic, cu rare momente, ca niște fulgerări când îmbrăcăm haina lui Lazăr, și suntem în adevăr vii! Atunci privim cu mirare cât de letargică e lumea răsturnată într-un ochi viu, treaz. Lumea se naște și moare, funcție de puterea noastră de-a aprinde lumina în întuneric. Dar ne e mai comod somnul și bezna - decât lumina (așa și interacționăm cu toate ale vieții) lumina! S-ar putea să ne ardă....Doamne ferește să fim fericiți - mai bine la cutie, la nănică! :)
Ai pus deștu pe mai multe tare și răni...

Maria Elena, mulțumesc din inimă pentru comentariul tău. Spre deosebire de alți adolescenți, adolescența mea a fost și așa ceva, având parte de o revelație cutremurătoare cu trei luni înainte de majorat: sunt un mort viu. Sunt un sculat din morți. Sunt un uitat neluat. Și în seamă bineînțeles. Am un stigmat al morții trupești în mine de trei decenii întregi. Și o trezire continuă, ca de vin oțetit.