"iubirea printr-un tub transparent de timp" – 20173 rezultate
0.04 secundeMeilisearchAlina Grozea
Geamană, de mijloc de zodie. Duală, se spune. Sfâșiată între doua euri, spun eu. Deloc parșivă - sper - contrazicând astfel prejudecățile legate de configurația planetelor. Ingineră - printr-o conjunctură de sfârșit de ani comuniști. Editor cu sufletul, dar si pe salariu. Tristă. Nu pentru ca e inteligent și la modă, ci pentru că nu pot să mă abțin. Cinică - pot să ma abțin, dar nu vreau. Sarcastică. Îmi iese, câteodată, însă e un joc cu focul. Isteață - mai degrabă speculativă, decât spontană. Cu tupeu - nu-mi doresc, deși aș avea nevoie. Orgolioasă - prea mult și prea cu cine nu merită crizele mele de personalitate. Mândră - cât să mă umflu în pene, de multe ori, și să mă simt nedreptățită, de la fel de multe ori. Frumoasă - spun cei care mă iubesc, și stim că iubirea nu stă bine cu vederea. Rea - neintenționat. Răutăcioasă - intenționat. Optimistă - mereu. Pesimistă - de câte ori mă întreabă cineva. Timidă. Punctuală. Luptatoare. Leneșă - la modul boem. Harnică - atât cât să-mi...
14 poezii, 0 proze
Adriana Marilena Stroilescu
Nu sunt deât un punct în mijlocul universului, o mică parte din natură, un fel de pastel al pământului în care cineva a amestecat printre luturi și catifele griuri dintr-un cer de cenușă cu pulberi din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viața e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit de aceea am propriul meu rol de jucat și caut să-l descopăr și să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele căci vreau să trăiesc în armonie cu mine și cu ceilalți, să-i tratez cu iubire, înțelegere și respect. Stiu că în fiecare om ca și în lemnul unui copac se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi și voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine. Mă uit la păsările cerului, "ele nici nu seamănă nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare" iar " crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu țes", atunci de ce mi-aș face vreo grijă?!... Foarte important nu e ceea ce avem în buzunare, ci mai ales ceea ce ținem în inimă,...
221 poezii, 0 proze
Vincze Farago Zsolt
Există un scop al literaturii ... există un motiv pentru multele încercări de evadare într-o lume doar a mea , cu un pix si caietul meu de poezii , unde să scriu , să pun întrebări si să-mi răspund ... sunt printre ultimii romantici din lume , încă mai cred ca există acea iubire de vis ce se dorea împlinită in vremurile ce par de mult apuse ... speranța e relativa , e doar un rezultat al reușitelor pentru care ai nevoie de curaj pentru a întreprinde ceva nou sau ceva mai bun , pentru suflet , pentru cei ce exista si simt cu adevărat că sunt în stare să gândească ...
6 poezii, 0 proze
nicula andra
just an ordinary kido *asta sunt..numai un inger pierdut intr-o tornada de amor, cu zambetul tandru si zborul usor *doar un suflet hain printre pulbere uitat *decat o ploaie plina de lacrimi de durere *un simplu tunet cu zambet de copil *o iubire ce asculta glasul pueril al mortii *singuratatea este moartea sufletului *only GOD judge ME!!
4 poezii, 0 proze
Feru Emilia
Trandafirul tainic de Feru Emilia Trandafirul tainic m-a trezit într-o zi Eram doar eu în grădina-nmiresmată Miresme cu flori de câmp și trandafiri Ce mi-au pătruns în inimă și în ființa-mi toată. Cine știe dacă nu parfumul M-a făcut să tresar ca dintr-un somn de moarte, Cine știe dacă nu mormântul Mi s-a deschis ziua în amiaza mare? Și soarele orbit de a sa strălucire Vrea să-i facă loc prin umbra deasă Și, lăsând în urma ei doar iubire- Razele de aur ce o înconjoară. Albul petalelor îmi dau iar aripi Să zbor, să fug în lumea mare Și ca un transcendent al nemuririi Un înger sfânt îmi dă crezare. O lacrimă ce din adâncuri iese Ca un izvor senin al veșniciei Se prelinge lin printre petale Și curge ușor crescându-mi aripi… Plutind în seninătatea măreției Petalele ca o volbură limpede zboară Și-n calea lungă, dură a vegherii Infinitul dragostei o împrospătează. Trandafirul tainic m-a trezit într-o zi Eram doar eu în grădina-nmiresmată Miresme cu flori de câmp și trandafiri Speranță,...
8 poezii, 0 proze
Kabir
Kabir este discipolul renumitului ascet hindus Ramananda. Kabir se numără printre cei mai mari poeți din lume, biografia lui Kabir, însă, este înconjurată de legende contradictorii, neputându-se avea încredere în nici una dintre ele. Unele au o sursă hindusă, alta musulmană, susținând că a fost ba sufi, ba un sfânt brahman. Numele lui e o dovadă convingătoare că a provenit dintr-o familie de musulmani și cea mai probabilă variantă este cea după care Kabir a fost copilul natural sau înfiat al unui țesător musulman. Kabir a fost mai mult decât un poet, a fost un om al spiritului, un înțelept, un reformator religios și întemeietorul unei școli care numără și azi aproape un milion de hinduși, dar Kabir rămâne pentru noi poetul mistic. Kabir a urât orice exclusivism religios și a căutat mai înainte de toate să-i inițieze pe oameni în libertatea divină. În paralel cu viața lui interioară de iubire și închinare, cu expresia ei artistică în muzică și cuvinte – căci a fost un muzician la fel...
56 poezii, 0 proze
Lupu Radu
Prin voia Domnului, în seara zilei de 16 decembrie a anului 1977, am privit în jurul meu. Era primul meu pas în viața aceasta. Ca un Părinte plin de iubire, Domnul m-a însoțit de-alungul pașilor mei, ajutându-mă să cresc. să prind rădăcini, să fiu mai înțelept decât ieri și mai puțin înțelept decât mâine. Pe la vârsta de zece ani am simțit nevoia să nasc cuvinte, nevoie ce nu m-a părăsit nici în prezent. Nu de mult, când Domnul a bătut la ușa mea, această nevoie s-a reorientat, astfel încât am decis să-mi dedic cuvintele trecătoare Cuvântului Veșnic. Sunt student la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Teologie Socială. Am ales această cale spre a lupta pentru cei pe care oamenii i-au părăsit. În final, multe cuvinte aș putea așterne, dar nici un cuvânt nu ar putea să mă descrie, să mă picteze așa cum sunt.Descoperiți-mă printre rânduri, în poveștiile mele.
3 poezii, 0 proze
Kassák Lajos
Lajos Kassák (n. 20 martie 1887, Érsekújvár actualmente în Slovacia - d. 22 iulie 1967, Budapesta) a fost un scriitor maghiar. Susținător al formării Republicii Sovietice Ungaria, după căderea acestei republici, emigrează la Viena în 1927. A fost reprezentantul cel mai de seamă al poeziei maghiare de avangardă, creația sa însumând mai multe experiențe, printre care cea a mișcării dadaiste. Ulterior, opera sa poetică dobândește trăsături umaniste, de armonie și echilibru, uneori cu inflexiuni elegiace. De asemenea, a scris o proză de reprezentare realistă a vieții, după modelul lui Gorki, cu trăsături autobiografice. Scrieri 1915: Lumea meseriașilor ("Mesteremberek") 1922: Rugurile cântă ("Máglyák énekelnek") 1928/1939: Viața unui om ("Egy ember élete") 1962: Iubire, iubire ("Szerelem, szerelem"). **** 1887. március 21-én Érsekújváron született (ma Nové Zámky, Szlovák Köztársaság) 1899 a gimnázium 2. osztályából kimarad, lakatosinasnak áll; szülõvárosában és Gyõrött dolgozik 1904...
5 poezii, 0 proze
anefi noris saihan
In a fi eu asa cum credeam ca sunt am gasit mai mult decat o simpla persoana , am inteles si am vazut prin mine mai mult decat ceea ce am crezut ca sunt, am vazut mai multi de eu fiecare mai diferit axat pe ceva mai special am inteles am aflat am studiat si am apreciat ca nu doar durerea razbate in inima mea distrusa de ganduri.Ravasit complet , insa , intr-o lume intunecata de nepasta poluorii si a distrugerii , prea oarba pentru a simtii si a intelege ca se mai poate daruii iubire m-am izolat intr-un colt umbrit ferit de lumina pentru ca oamenii sa nu il poata vedea.Cuvintele sunt multe dar prea putine insa pentru a povestii viata unui om cu toate ca sunt atat de putine un autor se straduieste .Un somn lung pare cam am trait intr-o lume necunoscuta parca candva din care acum in sfarsit trezit de sunetul disperarii si agoniei umane , in sfarsit trezit de tot ce era odata de tot ce visam intrepatruns printre randuri de pagini in care aratam totul , am ajuns sa inteleg ca a simtii...
3 poezii, 0 proze
B. Liviu
"sinceritatea e leagatura suprema dintre suflete dar ne pierdem printre sute de minciuni,suntem pagani,iubirea noastra-i cruda,cu pacatul ruda,aduce prea putina placere si cere prea multa truda!"
11 poezii, 0 proze
iubirea printr-un tub transparent de timp
de Ottilia Ardeleanu
îmi lipsești și văd toate lipsurile din jur dinlăuntru nu mai este acel ceva de care doar tu știi liniștea dintre noi mă sperie într-atâta este de copil care tocmai la ora de sport se împiedică și...
open heart zoo
de Dacian Constantin
a reușit descarcerea cutiei toracice ai găsit acolo o inimă stâlcită-n propriul ei ritm o grădină zoologică vie arheologule suflă puf puf peste ea irig-o înfige-ți degetul în pânza ei freatică fă un...
grație
de Dacian Constantin
mai târziu am intrat alergând în apă și el după mine m-a scuturat de umeri mi-a dat o pereche de palme carnea mea ca de melc și apa care face semne strâmbe în jurul nostru nu pot să mă culc cu tine...
Față în față cu moartea
de Lucia Daramus
Articol publicat în revista TOMIS, februarie, 2005 Față în față cu moartea Lucia DÃRÃMUȘ. „Toată viața este un proces de distrugere. Singura reușită pe care o poți concepe în acest proces lent sau...
Gânduri despre Franța
de Nicolae Diaconescu
Convergențe culturale româno-franceze Într-o zi mi s-a pus întrebarea: ce sentimente nutrești față de ... Era dificil să răspund, pentru că sentimentele mi le exprim foarte rar! Nu-mi amintesc ca...
Gânduri pentru ani mulți și buni (12)
de Constantin Rusu
Îmi povestea cu ani în urmă un vecin, pe care îl vedeam foarte bătrân, că va veni sfârșitul lumii. Mă gândeam că binecunoscutele încercări biblice prin potop sau foc nu ar fi prea probabile pentru că...
scurtătura
de ștefan ciobanu
Era puțin enervată. Mereu era stângace în mișcări, și cel mai bine se vedea asta în aglomerație. Când era la școală și se înghesuia ca să intre în clasă, mereu îi cădea ghiozdanul rupându-se, nu se...
Sihastria
de Gavril Kostachis
Pelerinaj spre Mânăstirea Sihăstria .M-am oprit pentru o clipă si am privit spre piatra indicatoare: ,,M-rea Sihăstria -7km.\" Doamne, mi-am zis, aceasta este distanta până la tinta visurilor mele....
atirunine naturală
de Florentin Cristian
Poate frumusețea în calmul ei divin Înseamnă că se poate întâmpla an, jumătate Până ce îți bei tu paharul cu vin Trece o lună sau zi și e pe întâmplate Parcă se aud orhestre în mare depărtare Și vrei...
Vechea obsesie
de Andrei
Vechea obsesie Chiar tu să fii – acea veche stea Ce-a luminat atâta vreme fără a ști Că emana speranță-n viața mea Pe-atunci cuprinsă încă în vise pustii? În visele-mi naive, colorate viu Cu-a...
