Vechea obsesie

Vechea obsesie Chiar tu să fii – acea veche stea Ce-a luminat atâta vreme fără a ști Că emana speranță-n viața mea Pe-atunci cuprinsă încă în vise pustii? În visele-mi naive, colorate viu Cu-a dragostei iluzie ce mă-mbăta Perfectă te vedeam. Dar acum știu Că nu mă meriți, și voi ști mereu Că locul tău nu este lânga mine. Și poate-i greu să recunosc, însă nici eu N-am fost vreodată demn de tine... Te văd și azi pe stradă, uneori: Aceiași ochi, cu-acea privire visătoare Și parcă simt din nou acei plăcuți fiori Ce m-atingeau când te zăream pe coridoare. Dar eu nu sunt același care-am fost Căci timpul și-a țesut umbra în viața mea Și-n inima-mi pustie, un gol anost Înneacă în durere amintirea. Ce pot să-ți spun acum, la ceas de seară? Că ani la rând visam la un sărut Venit din partea unei fantome de ceară Ce mi-a furat iubirea printr-un cântec mut. Și totuși eu îți multumesc Că mi-ai păstrat iubirea vie în deșertul vieții Și tot ce pot acum să fac e să-ți doresc Să te trezești și tu cândva din visul dimineții. Din visul cald al dimineții reci În care ne-am trezit dormind cu nepăsare Și care va învălui în veci Iubirea-adevarată cu iluzii înșelătoare. Ikmar