Poezie

Desertaciune

1 min lectură·31 octombrie 2005

Mediu

Desertaciune

Privirea câte le-a cuprins

Gândirii le-a predat

Simțirile s-au convins

Singur Unu-I Adevărat

Văzut-au ochii mei nebuni

Văzut-au înțelepți

Trecuți prin cete și furtuni

Rămas-au ochii drepți.

Dreptate, vis, război amar

Nu e a noastră viața

Este un sfânt și veșnic dar

Dar noi iubim doar ceața.

Pierdute-s toate pe pământ

Prin vise adormite

Vor trece toate ca un vânt

În noapte rătăcite.

Deșertul s-a întins în lume

Nisipul său inima ne-a cuprins

Dar e fierbinte, și de gheață

Și flacăra iubirii-n om a stins.

Deșarte-s toate pe pământ

Deșarte și pustii

Căci nu mai este nimic sfânt,

Și nici nu va mai fi

Deșarte sunt cuvintele pierdute-n vânt

Deșarte sunt grijile omului mărunt

Deșarte sunt și vise și de geniu gânduri...

Sfârșitul tuturor e între patru scânduri.

Ikmar

003.102

Andrei. “Desertaciune.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-0009056/poezie/148285/desertaciune

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.