Kabir

* Ceea ce vezi nu este; iar pentru ceea ce este nu ai cuvinte. Dacă nu vezi, nu crezi: ce ți se spune, nu poți primi. Cel care știe să cearnă

Cauți să dai de mine? Cauți să dai de mine? Sunt pe locul de lângă tine, Umărul meu îl atinge pe-al tău. N-ai să găsești nici în stûpa,

* Ascunsă dincolo de cer Ascunsă dincolo de cer e Þinta La dreapta e Soarele, Lunai-i la stânga Bisectoarea trebuie să fie ascunsă Corpul e

Þes pânza Numelui Tău * Femeia despărțită de iubitul ei deapănă la roata de tors Cetatea trupului se ridică în frumusețea ei; Și înlăuntrul ei a

Ființă liberă Ființă liberă, cerul e acoperit și se-ntunecă, Revin dinspre norii musonului, Pică stropi de ploaie. Hai sus, învățatule,

* Nu-i decât apă Nu-i decât apă în iazurile sfinte. Știu pentru că am înotat în ele. Toți zei sculptați în lemn și în fildeș Nu poate

* Ard lămpi în fiecare casă, orbule! Și tu nu le poți vedea Într-o bună zi ți se vor deschide ochii deodată, și ai să vezi: Și cătușele morții

* Când în sfârșit ai ajuns la oceanul fericirii, nu te întoarce însetat. Trezește-te, omule, smintitule! Căci moartea te

* Ce greu e să-l întâlnești pe stăpânul meu! Pasărea ploii se tânguie însetată după ploaie: Aproape că moare de dorul ei, și totuși nu vrea Să

Am ajuns să cunosc Puterea Iluziei ca fiind Marea Hoață Brațele ei se leagănă ținând păienjenișul capcanei Și cu glas dulce vorbește

Atârnă astăzi leagănul iubirii! Atârnă corpul și mintea între brațele Iubitului, în extazul fericit al iubirii. Adu-ți șuvoaiele

Când am să te văd din nou Iubirea mea? Neogoit sunt de dorul să te privesc, Tulburate îmi sunt și ziua și noaptea, Ochii mei numai la tine

A venit Domnul meu la Domnul meu acasă: dar eu n-am trăit cu El, și n-am gustat din El, și tinerețea mea a trecut ca un vis. În noaptea

Drag îmi e într-adevăr cel care poate chema pribeagul înapoi acasă. Acasă e adevărata uniune, acasă e bucuria de viață: de ce să-mi

Mintea mi s-a întors La propria ei stare dintâi; L-am realizat pe Domnul Când am murit, încă trăind. Spune Kabir: Mă cufund În

Ce să spui despre discuțiile Care învăluie Adevărul? Prea multă vorbă duce la confuzie Dar fără vorbă cum poți să discuți? Dacă ți-e

Prietene, Pune-ți nădejdea în Oaspete. Câtă vreme ești în astă viață Sari în experiență, Câtă vreme ești în viață! Gândește-te…

Domnul e în mine, Domnul e în tine, așa cum în fiecare sămânță e viață. O, slujitorule! Lasă la o parte falsa mândrie și caută-L în tine

Trupul și mintea mea mâhnite sunt Pentru că Tu nu ești cu mine. Ce mult te iubesc și te doresc în casa inimii mele! Când i-aud pe

Nepătatul Ram e fără pereche Manifestând Tot Pătatul (Realul) Pătat e Pântecul Facerii și silaba Om, Pătatul solicit toată vasta

N-ai auzit melodia pe care o cântă Muzica Necântată? În mijlocul odăii harfa bucuriei răsună dulce și blând – ce nevoie ai să ieși afară

Gorakhnat îl întreabă pe Kabir: „Spune-mi, o, Kabir, când a început vocația ta? Când și-a avut răsăritul iubirea ta?” Kabir răspunde:

O, Slujitorule de Dumnezeu, unde se duc Ida, Pingala și Sushumna, cele trei nadi când se rupe firul vieții? Cel care tine firul e dincolo

El e adevăratul Sadhu, care poate dezvălui forma Celui Fără Formă vederii acestor ochi: Care învață simpla cale de a-L atinge, care e

Sadhu, când Brahma Se descoperă pe Sine, iscă Ceva ce nu poate fi niciodată văzut. Așa cum sămânța e-n plantă, cum umbra e în arbore,

În trupul meu o lună strălucește, dar eu nu pot s-o văd! O lună și un soare strălucesc. O tobă nicicând atinsă de mâini, dar care bate,

Ce e văzut nu-i Adevărul Ce este nu poate fi spus Încrederea nu vine fără a vedea Nici înțelegerea fără cuvinte Înțeleptul cuprinde

O, prietene, sălașul acela e fără pereche Unde se află Iubitul meu, desăvârșit. În locul acela nu există Fericire sau Nefericire Adevăr

O, Frate! Când eu am uitat, adevăratul meu Guru mi-a arătat Calea. Atunci am părăsit toate riturile și ceremoniile, nu m-am mai

Pedeapsa întrupării îi atinge pe toți Învățatul o întâmpină prin cunoaștere, ignorantul cu vaiete. Spune Kabir: Atunci mi-ar fi frică, de

O, Sadhu! Simpla unire e cea mai bună. Din ziua când mi-am întâlnit Stăpânul, n-a contenit joaca iubirii noastre. Nu-mi închid ochii,

Sunt în tot, Sunt tot ce este, Diferitele forme de existență Sunt miile mele de manifestări; Totuși eu sunt altul decât toate. Spune-mi

Îmi plânge inima după casa iubitului meu; drumul mare sau adăpostul unui acoperiș sunt totuna pentru cea care a pierdut cetatea

Palanchinul a venit să mă ducă la casa bărbatului meu și mi-a trecut prin inimă un fior. Dar purtătorii m-au adus într-un codru

Unde nu-i nici mare, nici ploaie Nici soare, nici umbra, Unde nu-I nici facere, nici desfacere Unde nici viața nici moartea nu-I

Unde mă cauți? Eu sunt cu tine Nu în pelerinaj, nici în icoane Nici în singurătăți. Nu în temple, nici în moschei Nu pe muntele Kailas,

O, Iubitule, să cântă împreună cântecul bucuriei, căci noaptea s-a dus și zorii din nou s-au ivit. Pretutindeni, înăuntru și-afară, frumoasele

La început El era singur, îndeajuns sieși. Ființa fără formă, fără culoare, necondiționată. Atunci nu era început, mijloc, sau

O, Sadhu! Purifică-ți trupul în cel mai simplu fel. Cum e sămânța în arborele banyan, iar în sămânță sunt florile, roadele și

Oh, Sadhu, acesta e orașul morților. Sfinții au murit, trimișii lui Dumnezeu mor Yoghinii cei plini de viață mor și ei! Mor regii, supușii

Kabir cugetă în sine și zice: „Cel care nu are nici castă nici țară, care e fără formă și fără calitate. Acela umple întreg

Lebăda își va lua zborul neînsoțită de nimeni, Spectacolul lumii va fi doar un bâlci. Când frunza cade din pom, E greu să găsești Pe

Neputincioasă să vină la tine, neajutorată să te cheme Inima rămâne cuc, despărțirea mă face să ard Să-mi facă trupul scrum, ca fumul să

O, Prietene! Nădăjduiește-l cât ești în viață, cunoaște cât ești în viață , înțelege cât ești în viață: căci eliberarea în viață se

Primește Cuvântul acela din care purcede Universul! Cuvântul e Maestrul; eu l-am auzit și am devenit ucenicul lui. Câți sunt cei care

Unde stăpânește Primăvara, domn al anotimpurilor, acolo Muzica Necântată răsună de la sine. Acolo râuri de lumină curg în toate

Cerșetorul merge cerșind, dar n-am putut nici măcar să-L întrezăresc. Și ce să-i cerșesc Cerșetorului? El îmi dă fără să-i cer. Kabir

Slujește Dumnezeului tău, care a venit întru acest templu al vieții! Nu juca rolul unui nebun, căci noaptea se îndesește degrabă. El

Oh, ființă liberă, sunt un yoghin de multe veacuri Nu vin sau plec, nu sunt vreodată șters Mă desfăt și mă veselesc de Anahat Shabad, În

Kabir este adevărata lui natură (sahaj): Realizarea de Sine e șeaua mea În scărița stării de Sahaj Pun piciorul și mă avânt Călare pe

Cine a învățat-o vreodată pe văduvita soață să se jertfească pe rugul soțului ei defunct? Și cine a învățat vreodată iubirea să găsească

Trupul, Mintea, Averea sunt miza Jocului de zaruri cu dragostea mea. Am pus la bătaie tot. Iubirea mea mă va câștiga dacă voi pierde Iar de

Unde e noaptea, când soarele strălucește? Dacă e noapte, atunci soarele își retrage lumina. Unde există cunoaștere, poate dăinui

O, Sadhu! Țara mea e o țară fără durere. Eu le strig tuturor, regelui și cerșetorului, împăratului și fachirului: Oricine caută adăpost în

Ziua aceasta mi-e mai dragă decât toate celelalte, fiindcă astăzi Domnul meu Iubit e oaspete în casa mea; Camera mea și curtea sunt

Kabir spune: „O, Sadhu! Ascultă-mi cuvintele nemuritoare. Dacă-ți vrei binele, cercetează-le și cumpănește-le bine. Te-ai înstrăinat