Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"introspecție"1637 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
38 rezultate
Serban MoescuSM

Serban Moescu

AutorAtelier

Nascut in Baia Mare si rezident al urbei pana in ultimul an de liceu. Translatarea la Cluj va insemna concomitent accederea intr-o comunitate literara extrem de valoroasa, prin intermediul cenaclurilor literare la care aveam sa particip. Rodul inclinatiilor mele spre arta in genere, va fi, uneori, poezia, care adesea a fost apreciata sau dimpotriva. Ma bucur ca scriu, mai exact ca obisnuiam sa scriu, ca metoda de conservare a propriei identitati si de introspectie a ei. Atat.

126 poezii, 0 proze

Erika Eugenia KellerEK

Erika Eugenia Keller

AutorAtelier

Mă numesc Drăgan-Keller Eugenia-Erica, sunt asistent social principal și formator, activă în domeniul social din anul 2003. Mă definesc ca un asistent social cu gândire tehnică și suflet de artist. Am început să scriu din copilărie, fiind premiată la concursuri de compuneri, iar mai târziu la Concursurile Naționale de Poezie Traian Demetrescu. Am publicat volumul ,,Suflet în suflete rătăcind' (Ed. Contrafort, 2009). Poezia mea este și un demers psihologic: un spațiu de introspecție unde durerea, tăcerea, demnitatea și dorul de conexiune se transformă în metafore și căutări de sens. Scrisul este pentru mine o formă de auto-vindecare și de dialog interior, iar pe Agonia îmi doresc să evoluez poetic și să îmi rafinez vocea literară. keller.ericuta@gmail.com ericuta_ro@yahoo.com

203 poezii, 0 proze

sunei ellaSE

sunei ella

AutorAtelier

eh.. am castigat in anul 2004 am luat locul 2 pe tara la concursul national de poezie si proza, editia 1 "Mihai Eminescu", de asemenea, locul 1 pe Bucuresti la poezie la concursul municipal organizat de Ministerul Justitiei si Apararii. in anul 2005 am luat premiu special pe tara de la concursul national de poezie si proza, editia 2, "Mihai Eminescu", si locul 1 pe Bucuresti la poezie la concursul municipal organizat de insitutia mentionata mai sus. in anul 2005-2006 am luat la concursul national de poezie si proza "Mihai Eminescu" mentiune la categoria de proza si premiu special la categoria de eseistica- cu o lucrare de critica literara. tot in anul 2006 am publicat primul meu volum, de filosofie a durerii si introspectie, numit Edietik, sub egida Fundatiei Internationale "Mihai Eminescu". lucrez la cele doua ziare ale acestei fundatii,, detinand o cronica permanenta in unul din aceste publicatii.. uf.. cam atat.. cred..

1 poezii, 0 proze

Cino da PistoiaCP

Cino da Pistoia

AutorClasic

1270 cca - 1336 sau 1337 Pe numele adevărat Guittoncino dei Sighibuldi, a fost un ilustru jurist, profesor de jurisprudență la mai multe universități italiene și om politic însemnat în cetatea natală, Pistoia. Mult apreciat de contemporani, a avut însemnate însărcinări politice, o vreme a fost și el exilat, asemeni lui Dante sau Guido Cavalcanti. Ca poet a lăsat un bogat Canțonier (165 de poeme dintre care multe sunt sonete). Lăudat de Dante pentru poeziile sale de dragoste, Cino este, prin facultatea de introspecție cu totul deosebită, prin tristețea neliniștită a poeziei lui, un precursor al lui Petrarca.

2 poezii, 0 proze

DM

dimitriu mihaela

AutorAtelier

De fiecare dată când găsesc câte o muză care să mă ajute să-mi exprim trăirile, o primesc cu căldură și o invit să coboare printre măruntaiele gândurilor mele. De fiecare dată când îmi aduc aminte de locurile natale, de cetatea Târgoviștei mă cuprinde o senzație de alin și de bucurie. De fiecare dată când îmi arunc mârșav numele și prenumele, Dimitriu Mihaela-Doina pe un petic de hârtie, mă tot frământ dacă stihurile mele vor stârni în mintea vreunui lector un pic de euforie, de stimă, de critică , de nostalgie ori de o simplă introspecție. Întotdeauna ca un peregrin însetat de liric, de epic și dramatic, m-am tot avântat să îmi public modestele scriituri la gazetele locale, la revistele școlii, în volume colective. Am îndrăznit să iau premii și să particip la ședințele cenaclurilor locale , precum „Elena Văcărescu” și naționale „Săgetătorul” ce se țineau la București. Sunt ferm convinsă că niciodată nu îmi voi lăsa vocea mea lirică și mereu le voi spune celor ce vor vrea să muște...

2 poezii, 0 proze

Stelian STANCUSS

Stelian STANCU

AutorAtelier

Născut în Izvoru, județul ARGEȘ, la 29 noiembrie 1966. Studii: Școala primară în Izvoru Liceul Economic din Pitești Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, Academia de Studii Economice din București Facultatea de Matematică, Universitatea București Facultatea de Drept, Universitatea Ecologică din Bucuresti Master în Drept, Specializarea: Științe Penale și Criminalistică Diploma de Doctor în Economie, Domeniul Cibernetică și Statistică Economică. Ocupația actuală: Profesor universitar doctor și Mediator autorizat Publicații literare: 1. Volumul de poezie “URME PE NISIP” (“Introspecție Sentimentală”), Editura PACO, București, ianuarie 2014. 2. Volumul de poezie “UN NOU ÎNCEPUT” (“Viața la timpul prezent”), Editura Rao, București, aprilie 2014. 3. Volumul de antologie “PRIVEȘTE VISÂND, IUBITO...”, Editura Editgraph, Buzău, noiembrie 2014, coautor. 4. Volumul de antologie “MAGIA SÃRBÃTORILOR DE...

632 poezii, 0 proze

Konstantinos KavafisKK

Konstantinos Kavafis

AutorClasic

Konstantinos Petrou Kavafis (în grecește: Κωνσταντίνος Πέτρου Καβάφης, pronunțat Cavafis, Cavafy sau Kavaphes, Alexandria (Egipt), 29 aprilie din 1863-29 aprilie din 1933) a fost un poet grec, una dintre figurile literare cele mai importante din secolul XX și unul dintre ce mai mari exponenți ai renașterii limbii grecești moderne. A muncit ca ziarist și funcționar public, a publicat puțin în viață, după moartea lui opera a căpătat treptat valoare și influență. Tematica lui foarte urbană și introspectivă , fără să ascundă orientarea lui homosexuală, care au întârziat acceptarea lui, totuși în anii 1960 l-au transformat într-un simbol al culturii gay.

29 poezii, 0 proze

Arthur SchnitzlerAS

Arthur Schnitzler

AutorClasic

Arthur Schnitzler (n. 15 mai 1862, Leopoldstadt - d. 21 octombrie 1931, Viena) a fost un scriitor și dramaturg austriac, precum și cel mai important reprezentant al Modernității vieneze. Arthur Schnitzler, fiul unui proeminent medic laringologist evreu, Johann Schnitzler, și al fiicei doctorului vienez Philipp Markbreiter, Luise Markbreiter, s-a născut la Viena, pe Praterstraße 16, Leopoldstadt. Viena era pe atunci capitala Imperiului Austro-Ungar. Și-a început studiile în medicină la Universitatea din Viena în 1879. Își obține titlul de doctor în medicină în 1885 și profesează la Spitalul General din Viena (Allgemeines Krankenhaus der Stadt Wien, AKH), dar abandonează medicina pentru a se dedica scrisului. Operele sale a fost adesea controversate, atât datorită francheței în descrierea sexualității (într-o scrisoare către Schnitzler, Sigmund Freud mărturisea chiar : "Am impresia că dumneata ai dobândit în mod intuitiv - ca rezultat al unei introspecții - tot ceea ce eu a trebuit să...

6 poezii, 0 proze

Introspectie

de silviu dachin

In fiecare seara aceeasi intamplare, Ganduri rasturnate pe masa Din sticle aurii Sparte de mana care nu mai asculta; Dureroasa liniste peste ochiul intors inauntru Plutind temator la intalnirea Cu...

PoezieAtelier

Introspectie

de Albu Marius Silvan

Refren de cântece moarte Zguduie ale tăcerii șoapte Bolnave în amintirea îndepărtată A florilor de ieri... Poarta acum larg deschisă Suspină fără voie, compromisă... Desăvârșire în noapte, Moarte de...

PoezieAtelier

Introspecție

de Mihai Barbat

Amară mi-e flegma din gât, Viața-mi e un muc de țigară, Stau liniștit și aud, În jurul meu doar o chitară. Trag în piept și mă joc, Mă autodistrug și te rog, Aprinde-ți bricheta iubito, Zâmbește,...

PoezieAtelier

Introspecție

de Alexandru Gheție

nu-ți cer nimic decât să nu spargi timpanele aerului cu vocea ta dulce îți cer...o oră de tăcere n-ai rezistat eu eram...doar un vis de-al tău care se ascundea în tăcerea din tine Doamne! cât de greu...

PoezieAtelier

Introspecție

de Andrada Ianosi

Timp de gheață, ochi în triunghi, mă reflect în mine, mă văd tăcută, stând, plângând fără lacrimi, cu rouă prelinsă ca mirul pe o frunte brăzdată. În față, viața dansează pe mariginea abisului...

PoezieAtelier

Introspecție

de buzila valentin

Mă trezesc într-o lume necunoscută, Foarte urâtă,surdă,chioară și mută, Unde gândirea-mi e-o glumă bine făcută, Neînțeleasă de o lume tăcută. Minciuni grosolane spuse cu patimă, Tot soiul de bârfe...

PoezieAtelier

Introspecție

de buzila valentin

Mă trezesc într-o lume necunoscută, Foarte urâtă,surdă,chioară și mută, Unde gândirea-mi e-o glumă bine făcută, Neînțeleasă de o lume tăcută. Minciuni grosolane spuse cu patimă, Tot soiul de bârfe...

PoezieAtelier

introspectie

de mihai

Auzim deriva tarzie a continentelor In spatiul dintre cuvinte... Tu stii ce culoare au anotimpurile Si ce aberante-s nelumile? Vino cu mine, dedublare a EU-lui meu Pentru a deveni gand mirat La...

PoezieAtelier

Introspecție

de Codrina Verdes

Sunt momente și spații când simțim că ne curățăm de faptele noastre. Dar cine și când ne curăță de cuvintele rostite ? Am încercat să deschid temătoare, dulapul numit “cuvinte”. Nerăbdătoare,...

Atelier

Introspectie

de Alexandru

Mă văd din-năuntru, cu ochiul sirenei ce-n basmul din veacuri bieți marinari amăgește … Mă văd din afară, cu ochiul gonitului câine, etern lipsitului de secunda durerii îmblânzite; Văd totuși,...

PoezieAtelier

Introspecție

de Dan SÎRBU

fericirea dispare când vorbim despre ea adevărul sublimează în preajma minciunii [...] nemurirea-i o dogmă - utopie în studiu - analiză ce nu se poate analiza dar noi ne irosim contemplându-ne...

PoezieAtelier

Introspecție

de un_gand

Din cruce-i desprinsă o mână-n lumină ce-arată tăcerea de care cu fric\'ai fugit. Privești tot la altul de parcă destinul ti-ar da numai cartea ce-ți place s-o știi. Te uită-n oglindă, citește-ți...

PoezieAtelier