"fiica penumbrei" – 20164 rezultate
0.02 secundeMeilisearch
culture-pub
Culture Pub
de Adrian Firica
Matilda Cugler-Poni
... fiica arhitectului Carol von Cugler și viitoare soție, mai întâi, a filologului Vasile Burlă, apoi a universitarului Petru Poni. A primit în familie o educație deosebit de aleasă, împlinită prin lecturi sistematice din literaturile germană, franceză, italiană și română. Totodată, a fost una din puținele femei care au făcut carieră literară prin intermediul Convorbirilor literare, publicând versuri lirice, în care motivul iubirii, al dragostei neîmplinite, este dominant. S-a stins din viață în anul 1931.
7 poezii, 0 proze
Ioanna Tsatsos
— Fiica lui Stelios Seferiades, profesor de drept international la Universitatea din Atena si sora poetului Gheoghios Seferis (Premiul Nobel, 1963); si-a facut studiile la Atena si Paris. Teza de doctorat avea ca subiect „Influenta nationalitatii asupra valabilitatii casatoriei“; — Membra a mai multor organizatii sociale: „Luminatorii“, Centrele de asistenta pentru copii, Serviciul social international etc.; — In timpul ocupatiei germane, Ioanna Tsatsos a lucrat ca voluntar la Mitropolia Atenei, responsabila a familiilor celor persecutati de catre fortele de ocupatie. A luat parte activa la miscarea de rezistenta nationala; — In 1947, a publicat o carte cu titlul Executati in timpul ocupatiei, continand numele a 593 de victime, ca si rapoartele preotilor care au asistat la executie si toate datele biografice bazate pe arhivele arhiepiscopiei; — Intre 1950-1951 s-a aflat in fruntea miscarii pentru obtinerea dreptului de vot al femeilor si pentru educatia lor politica; — In 1966 a fost...
3 poezii, 0 proze
Cecilia Lucretia Badea
Sunt fiica parintilor mei, mama fiilor mei si bunica lui Dragos. Dragos este deja un pictor vestit, pe scara blocului nostru. Il iubesc.
5 poezii, 0 proze
Ada Orleanu
Este fiica Leliei (născută Orleanu) și a lui Constantin Marinescu, inginer silvic. Urmează școala primară și primele clase de liceu la Râmnicu Vâlcea, apoi la Constanța, unde susține bacalaureatul în 1933. După absolvirea Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1938), este secretar de redacție la „Revista scriitoarelor și scriitorilor români\" (1943-1944) și din 1947 până în 1958 profesoară de istorie și franceză în județele Argeș și Hunedoara (la Călan). După 1958 se dedică în exclusivitate scrisului. A colaborat la „Fapta\", „Dacia rediviva\", „Vremea\", „Revista Fundațiilor Regale\", „Femeia și căminul\", „Dorul românesc\", „Viața românească\", „Luceafărul\" etc. A locuit o perioadă îndelungată pe această vatră, (1950 - 1974) perioadă în care a editat cărți fundamentale din întreaga sa operă. Debutează cu nuvela Revedere în „Revista scriitoarelor și scriitorilor români\" (1942) și editorial, cu romanul pentru copii și tineret Epace noaptea asta-n codru...
2 poezii, 0 proze
Anca-Daniela Gavris
Nascuta la Cluj, fiica a poetului Gavril G. Gavris, fiu de tarani din Galgau-Salaj si a Silviei-Elena, fiica de preot din Muntii Apuseni. Absolventa a Universitatii de Medicina si Farmacie din Cluj-Napoca, cadru universitar la Disciplina de Farmacologie a aceleiasi universitati.
2 poezii, 0 proze
Elena Griguțǎ
nascuta pe data de 15 sept,1989,in iasi,fiica Mihaelei si a lui Ioan Griguta. Studii universitare in curs la UAIC, Facultatea de Litere, Jurnalism.
14 poezii, 0 proze
chirila roxana
chirila roxana,nascuta pe data de 22 aprilie 1985 in bucuresti,fiica lui enache si a ruxandei chirila ,oameni din popor ,muncitori.Intre anii 2002-2006 liceul colegiul tehnic media, filologie.la absolvirea liceului,facultatea de teologie ortodoxa,,patriarhul justinian'universitatea din bucuresti,incheiatain 2010.
1 poezii, 0 proze
Belgun Alexandra
Nascuta in Tg-Jiu, singura fiica a unei femei casnice si a unui simplu muncitor, am terminat un liceu cu profil tehnic pentru ca mai apoi sa devin studenta la litere.Iar de aici...voi vedea ce planuri are viata pentru mine.
12 poezii, 0 proze
Pia Arapu-Pillat
Pia Arapu a fost pseudonimul Piei Pillat Edwards, fiica poetului Ion Pillat și a pictoriței Maria Pillat-Brateș. Născută 18 octombrie 1916, București. Pia a avut un destin presărat de iubiri tulburătoare, descrise în pagini memorabile. În 1934, ea s-a măritat cu aviatorul Ilie Arapu, dar curând, ea a făcut cunoștință cu prietenul acestuia, Mihai Fărcășanu, de care s-a îndrăgostit. În 1936, s-a despărțit de Ilie Arapu pentru a locui împreună cu Mihai, gest dezaprobat de familiile Brătianu și Pillat, care au renegat-o. În 1938, după ce legătura cu Mihai Fărcășanu s-a oficializat prin căsătorie, Pia a fost reprimită în familie. În 1955, i-a intentat divorț lui Mihai Fărcășanu, care o înșelase cu văduva ambasadorului SUA în România, Mott Gunther. Pia s-a recăsătorit ulterior cu medicul englez Antony Edwards, stabilindu-se în Anglia, mai întâi în orașul Birmingham, iar apoi în Wales. Din lungul ei exil în Occident, început în toamna anului 1946, Pia a păstrat o adâncă legătură prin scris...
1 poezii, 0 proze
Amelia Rosselli
S-a născut la Paris în 1930, fiind fiica lui Carlo Rosselli (exilat antifascist asasinat în 1937 împreună cu fratele său Nello Rosselli) și a unei englezoaice. Trăind mult timp în Franța, Anglia, Statele Unite, s-a stabilit la Roma după război, făcând studii literare, filosofice și muzicale. Fiind trilingvă a achiziționat complexitatea lingvistică și culturală specifică unei asemenea formații. A scris în engleză, franceză și italiană cu aceeași naturalețe. A lucrat ca muziciană, traducătoare și a colaborat la reviste precum „Civilità delle macchine”, „Nuovi Argomenti”, „il verri”, „Art and Literature”. A fost prezentată de Pasolini ca poetă în revista „Menabò” din 1963. În Italia a publicat volumele: Variazioni Belliche (Garzanti, 1964, unde autoarea introduce și o importantă autoanaliză tehnică a versurilor sub titlul „Spazi metrici”), Serie Ospedaliera (Il Saggiatore, 1969), Documento (Garzanti, 1976), Primi Scritti (Guanda, 1980), Impromptu (Genova, San Marco dei...
1 poezii, 0 proze
fiica penumbrei
de Liliana Trif
soarele și luna m-au adoptat dintr-un anticariat prăfuită de timp anii aceia de așteptare mi-au încărunțit paginile mi-au mascat emoțiile eram doar un copil bătrân uitat într-un magazin cu obiecte...
Narcise in dar
de Camelia Petre
Ea singură la fereastră Lună plină În stradă forme și lumini dorm pe asfalt De partea cealalta, el cască rotund și cu pofta Umbrele se trezesc îi fac semn cu mâna Apoi își continuă somnul cu ochii,...
Frica
de era
Frica (black boxII) ,,Inițiativa SUA de a amplasa sisteme antirachetă în Polonia și în Cehia are efectul de a asigura într-o proporție de aproape 80% teritoriile tuturor țărilor membre ale NATO...
Bună Dimineața
de SAU TUDOR
Dragostea îmi sufocă penumbrele. Nu este o satisfacție ci mai degrabă un stil de sinucidere emo. Urăsc felul în care se autoapreciază subcultura de tipul emo și încercarea de a tranforma sentimentul...
carusel
de Dana Banu
privesc din carusel la toți oamenii aceștia plimbându-și zilele în pungi colorate de plastic dacă închid ochii intru în visele lor și fac din ele bărci de hârtie apoi mă gândesc la plecare ca la...
Marea
de Ovidiu Oana
am fost strivit între a vrea și a înțelege. eram în acea stare în care știi și simți că lucrurile trebuiesc schimbate și apoi pornești într-o nouă direcție, dar te oprești pentru că-ți este frică....
Nocturna
de Bratu Ana Larisa
Te caut pe-ntuneric și te cer Te-ntrezăresc ca pe fantome surde Și teama negăsirii se ascute Când luna albă se străpunge-n ger. Cu lumânări de suflete aprinse Te bănui și suflarea ți-o aud Iar nările...
Sonetul spumelor
de Mirela Lungu
Sunt o zeiță. M-am născut din spume Și locuiesc pe veci la malu’ mării. Te văd sfidând miraju’ depărtării Precum un muritor de rând. Ce nume Ar mai putea să corespundă stării Ce o aveai când te-a...
Pe strada noastră
de Dana Banu
Locuiam pe strada aceea la casa cu numărul 60. Zilele curgeau monoton și nu-mi dădeau nici un semn. Pe strada noastră era întotdeauna o liniște de duminică. În fiecare casă locuia cîte un om bătrîn....
