Poezie

Sonetul spumelor

2 în 1

1 min lectură·8 iulie 2012

Mediu

Sunt o zeiță. M-am născut din spume

Și locuiesc pe veci la malu’ mării.

Te văd sfidând miraju’ depărtării

Precum un muritor de rând. Ce nume

Ar mai putea să corespundă stării

Ce o aveai când te-a adus pe lume

Ființa-n sine? Dramele postume

Vor fi în top cu semnu’ exclamării

Și puncte-puncte între paranteze,

Să știm din rai c-a mai rămas ceva

În vidul existent: niște proteze

Create de un zeu mortal, cândva,

Ce a uitat - Adam - să te boteze!

Sunt Eva. Te cunosc de undeva?!

Replica:

Mân-caț-eaș! Sunt Bănel! Te ți de glume?

No să-ț mai iau hogeac pe malu mării,

(gagico din penumbrele uitării),

Fiincă, fă, sunt lefter. Niște sume

Mai am de dat la bloc, în drumu sării,

Pe undeam rupt un pat, cu tine'n spume!

Ce șuturi! Ce deschideri! Ce de lume

Nea-precia cu semnu esclamării

De la peluze! Babele obeze

Se îneca mușcând din baclava

Și lăcrima, iar moșiii cu proteze

Își amintea cum, din voleu, cândva,

Le înțepa mingica pe faleze

Cu șpițu! (vorba vine... mucava!).

Radu Stefanescu

001.466

Mirela Lungu. “Sonetul spumelor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mirela-lungu-0016481/poezie/14010605/sonetul-spumelor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.