poeme cu multă psihiatrie
despre adevăratele depresii nu vorbim niciodată doar le bem până la fundul paharului c-un pumn de pastile fixând un punct pe pereți se-nvârtesc amintiri ce ne strâng până la sufocare corpurile
de ce să ne spunem adio?!
pentru juma’ de pat & niciun sfert de inimă tu m-ai ținut luni întregi închisă -ntr-un dulap fără apă aer sau hrană *** auzeam doar pașii greoi și simțeam mâinile puternice cum
manual de utilizare a sexului
tu ești începutul sfârșitul pot fi doar eu și va veni o zi în care nu vei mai fi decât o literă printre multe altele dintr-un alfabet al iubirilor neîntâmplate dintr-un șir de vise
în numele tatălui
toți avem o mamă și-un tată ce trag la jugul societății în care noi ne-am băgat și carne și oase și cuiul ce intră pe-o parte și iese pe alta în jur totul se strânge și lumea se-nchide ca
mr. vain
pe tine ar fi trebuit să te cheme narcis eu știu te întrebi dacă textul ăsta îți este dedicat sau unui alt dobitoc evident că așa se numesc toți bărbații pe care i-am părăsit nu conteaza
povești cu gloanțe de oscar
trupul meu are o gaură-n piept tu o vezi doar pe cea dintre picioare știu sigur că ar putea să intre acolo o portocală rostogolindu-se până la gât se prelinge pe buze apoi c-un
când D. se va hotărî sa iubească
în ultima vreme suntem excesiv de politicoși unul cu celălalt ne vorbim rar de obicei prin sms de văzut ne vedem și mai rar uneori la tv sau pe fb în fine asta nu mai contează decât că ne logăm
Sonet din carne vie
Eu nu mă vând, iubitule, pe-o carte La edituri ce publică notorii Poeți râvnind la euroi și glorii, Căci azi îmi par sonetele deșarte. Pe brandul meu s-or bate muritorii Ce se
blestemul dragostei și al pământului
blestemat a fost ceasul în care ți-am scris pe fb că vreau să ne vedem la cafea să vorbim despre biografia coapselor mele și ce te-ar fi putut ține departe atât de departe încât să nu ajungi
Sonet fără nume
Cum m-am născut din flori, eu n-aveam nume, Dar voi m-ați botezat cu busuioc Și mi-ați prezis destin făr’ de noroc, Să bântui ca stafia printr-o lume În care pentru vise nu e loc. Eu îmi
Cântecul lebedei negre
Motto: "Tu vegetezi acvatic în trupul nenăscut Al unui marinar cu soarele în vele" Pe un iaht de lux, Timpul se scurge confuz Plutind linear către formele mele. Pe insula
Colind de departe
De-o să-ți colind departe, cu tot ce arde-n mine, Se va topi zăpada la cazne greu supusă, S-or spulbera troiene, dar n-o să afli cine Le-a cumpărat argintul în mila Sa nespusă. M-oi
invitație la vals
eu n-am dreptul să fiu fericită mi-au spus așadar mi-am făcut kantian datoria legea morala e-n stele deasupra jos scrie cu roșu ‘do not disturb’ că-i raiul deschis non-stop pentru cei mult
o altfel de annă karenină
Doamne, fă-mă puternică să îndur Apoteoza acestui mileniu de fier Fluierând ca un accelerat Prin toate gările sufletului meu efemer Nu am vocație de Annă Karenină, mă scuzați Îmi
cimitirul elefanților
te voi îngropa și pe tine alături de ceilalți un exemplar rar pe cale de dispariție cu trompa ridicată până la cer deșertând minciuni zgomotoase către cele patru puncte cardinale și-o cruce de piatră
the right words
iubirea e doar o mlaștină în care te scufunzi din ce în ce mai adânc fără să mai știi cum te cheamă și nici dacă mai ai principii ceva orgolii intens șlefuite sub lama indiferenței celuilalt nu
poem despre orbire
dacă cineva m-ar fi întrebat cu ce handicap aș vrea să mă nasc aș fi ales cu siguranță să fiu oarbă ca să nu văd niciodată bărbații pe care n-o să-i mai văd niciodată privirile lor seducătoare
Sonetul lui Cain si Abel
În patul meu – un oaspete străin Prearăsfățat de soartă și de zei, Mi-a desenat în palme doi cercei Și a fugit cu dulcele tain Spre alte zări… Privește-n ochii mei Și vei vedea destinul tău
tablou de grup
în brațele lui simțeam că-i pământul rotund chiar dacă noi eram doar un romb cu centrul în afara îndoielilor mele în brațele ei deveneam din blondă brunetă și invers doar din dorința de a
Hai, linge-mi rănile și ce mai e de lins!
Hai, linge-mi rănile și ce mai e de lins! Pe umeri port iubirile marcate, Mi-e trupul plin de silnice păcate Și-n părul meu cu stele verzi a nins… Tu porți la gât uimirile-n cravate, Mușcând
Sonetul spumelor
Sunt o zeiță. M-am născut din spume Și locuiesc pe veci la malu’ mării. Te văd sfidând miraju’ depărtării Precum un muritor de rând. Ce nume Ar mai putea să corespundă stării Ce o aveai când
întoarcerea taxiului risipitor
în seara aia plecasem de-acasa cu gândul să merg până la capăt nu mai contau nici scuzele nici ziua futută la job cu cearta aia stupidă simțeam că-mi vine să borăsc și mi se pusese și-un nod în gât
orice altceva decât poezie
motto: "pentru cineva despre care nu știam decât c-o să vină dintr-o altă biografie a unor coapse mult prea îndepărtate" era prânz era soare eram blondă un blond cenușiu mai exact aveam
prețul succesului (lui A.M.)
viața e un târg de nunți înmormântări și botezuri oamenii vin și pleacă unii cu bani alții fără femeile de succes au uitat de mult să-și tragă sufletul ciorapii sau amintirile se
