poem despre orbire

dacă cineva m-ar fi întrebat cu ce handicap aș vrea să mă nasc aș fi ales cu siguranță să fiu oarbă ca să nu văd niciodată bărbații pe care n-o să-i mai văd niciodată privirile lor seducătoare misterioase și contemplative să nu le văd ochii ce mă vor oglindi doar o clipă ca un lac fără fund peste care atârna o salcie plângătoare tocmai în noaptea în care toate ușile erau larg deschise apoi amintirile se-ncuiau brusc în sertare cu nume propri și chei aruncate pe geam peste bord peste mări și țări necunoscute ce ecuații complicate aș fi putut să rezolv cu o singură privire pierdută într-o lume atât de vizuală numai durerea nu este niciodată vizibilă doar mâini picioare și buze deasupra sau dedesubtul buricului dar eu nu aș fi vrut să văd toate acestea doamne tu știi dragostea e oarbă de ce nu m-ai facut și pe mine la fel?!