Belgun Alexandra

Străzi sparte În orașul de iluzii sfărâmate, Minți necoapte În mormanul de percepții renegate, Voci interioare Care mai mereu te duc spre disperare, Toate sunt realități

Mi-am luat prea mult avânt, Acum cad iar pe pământ, Căci aripile mele rupte Au obosit din nou să lupte. Acum însă nimic nu mai contează, Căci amintiri frumoase mă frapează Și lacrimi de argint

Când nu e nici toamnă, nici vară, nici iarnă, Iar primăvara-i pe fugă, O fată voioasă, gingașă, senină Dansează în pași de nălucă. Căci noaptea măiastră i-a dat iar de veste Că azi va simți

Pete, stropi de amintiri apun Pe cerul care se transformă-n scrum. Din norii gri și grei de fum Apare-o pasăre ca un păun. Ea aripile-și mișcă-n al ei zbor, Revarsă peste mine-un dulce

Mă plimb în ceață, printre versuri amare, În căldura ce-mi scaldă trecutul, Privesc la zare cum pictează-n culoare Noaptea ce-n asfințit se-ntrezare. Iluzii se scurg, se-mprăștie-n vise Ce-s

Între patru pereți se află viața noastră Și-i revedem indiferent unde-am călcat. Uneori mai există câte-o fereastră, Un loc mic, strâmt, pe unde într-o zi am evadat. Am scăpat de monotonie, Am

Pe dealuri mărunte și văi părăsite Îmi caut ostilă amarul meu gând. Mă-mprăștii-n cuvinte de mult obosite Și zbor prea departe, pe aripi de vânt. În lumi paralele, în vise străine, În alt

Sunt doar un punct pe harta vieții, Cuprins de vraja tinereții, Flămând de versuri, sătul de vise, Însetat de noi cunoștințe... Un punct ce merge pe-a sa cale, Fără oprire,

O simfonie a nopții se-aude ne-ncetat Și-mi pare că îmi cântă de-un suflet întristat... Tonalitatea tristă mă-ndeamnă la visare, La zboruri prea înalte la margine de zare... La cumpăna trecutului

Priviri usturatoare sufletu-mi otrăvesc, Mă fulgeră, mă ard, mă fac cenușă-n carne, Î-mi spintecă-amintiri, clipe de vis, speranțe Și-mproșcă-n nesimțire cu tot ce-i rău, grotesc, Cu

În sfârșit doar eu, lampa și pixul Ce se plimbă necontenit pe hârtie. Îmi era dor de singurătate, de liniște, Îmi era dor de scris, îmi era dor de mine Și de lumina împrăștiată pe hârtie, De

Cântecul nopții se desfată în urechea mea...aud freămatul clipelor care se întrec care mai de care să aducă ziua de mâine...Tic...Tac...apoi fac liniște parcă pentru a-mi da răgaz.Patul de acasă mă