"drumeag" – 214 rezultate
0.01 secundeMeilisearchMarius Ianus
Poet român contemporan, originar din Brasov, inventator al fracturismului, in echipa cu Dumitru Crudu. A debutat în volumul colectiv Ferestre '98, Ed. Aristarc, Onesti, 1998, (alaturi de Ioana Vlasin, Iulian Baicus, Cecilia Ștefănescu, Doina Ioanid, Angelo Mitchievici si Victor Nichifor). A participat la volumul experimental 40238 Tescani, Ed. Image, Bucuresti, 2000 (alaturi de Ioana Nicolaie, Mihai Ignat, Doina Ioanid, Ioan Godeanu, Domnica Drumea, Mircea Cărtărescu, Cecilia Ștefănescu si Florin Iaru. A debutat in volum cu Manifest anarhist și alte fracturi (editura Vinea), , ed. Vinea, 2000, volum nominalizat pt premiile Uniunii Scriiitorilor. Este casatorit cu Domnica Drumea. La cererea acestui autor, agonia.ro nu mai permite publicarea de texte ce apartin acestui autor. Va rugam sa respectati aceasta cerere. În 2007 Marius Ianus a publicat la editura Cartea Româneasca volumul de poezie Strumfii afara din fabrica!
0 poezii, 0 proze
Marius Ianuș
Marius Ianuș s-a născut în Brașov la 24 decembrie 1975. A debutat în volumul colectiv Ferestre \'98, Ed. Aristarc, Onești, 1998, (alături de Ioana Vlașin, Iulian Băicuș, Cecilia Ștefănescu, Doina Ioanid, Angelo Mitchievici și Victor Nichifor). A participat la volumul experimental 40238 Tescani, Ed. Image, București, 2000 (alaturi de Ioana Nicolaie, Mihai Ignat, Doina Ioanid, Ioan Godeanu, Domnica Drumea, Mircea Cărtărescu, Cecilia Ștefănescu și Florin Iaru. A debutat în volum individual cu Manifest anarhist și alte fracturi, ed. Vinea, 2000, volum nominalizat pentru premiile Uniunii Scriiitorilor. A mai publicat volumele: Hârtie igienică, editura etc, 1999, Ursul din containăr - un film cu mine, ed. Vinea, 2003, Hârtie igienică precedată de Primele Poezii, ed. Vinea, 2004. Este căsătorit cu poeta Domnica Drumea. A fondat: cenaclul Litere 2000, revista Fracturi, blogul literar hyperliteratura (împreună cu Cezar Nicolescu)
1 poezii, 0 proze
drumeag
de Bogdan Laurențiu Moșneni
am obosit căutând prostește pe cel mai slab, mai prost dintre voi anume noi am lume prea mică cum altfel pot spune când miliarde de oameni nu pot convinge că drumul meu este în van plin de praf...
Haiku-uri
de Djamal Mahmoud
Drumeagul pustiu- pe urmele frunzelor doar eu și vântul. Sălcii plecate- pe albia râului o lună plină.
Un om năcăjit
de Daniel Bratu
Pe drumeagul cătră moară e pustiu de dimineață, iar copacii își coboară câte-o creangă-n crusta creață, vântul mirosind a ploaie trece înspre arătură, fostu' prim al obștii, Lae, stă trântit în fund...
SARACUL
de Constantin Rusu
Pe un drumeag, de munte ,ocolit, la margini, nu-i in cale ,dar priveste apusul peste bradul deja adormit si murmurul din frunze il uimeste. Se roaga ,chemand iar rasaritul, ce pare alungat printre...
Drum
de Mariana Pancu
Ne asteaptă un drumeag cunoscut Și-o zi naiva ca o prispă! Vom fi cândva-ntr-un sărut ca două planete albastre-n eclipsă.
Pelerinul
de emilia ivancu
Mergea pe un drumeag deasupra mării Îl călăuzeau păsările pe urmele strainicilor ce pe vremea fără de cuvinte mergeau pe brațul de insulă să se așeze în mare. El însă ducea cu el cântarea, nuiaua de...
Bătrânul fără vârstă...
de Cristian Lisandru
Păi dacă luați drumeagul ăsta în copite și dați pinteni armăsarului – că focos mai e, parcă înghite jăratec din tipsie de argint – ajungeți în juma de ceas la pădurea lu’ Pui de Cloșcă. Îi zice așa...
Mă simt furnica traversând cărarea
de Adrian Munteanu
mă simt furnica traversând cărarea torenți prefac drumeagul în nămolul pe care-l trec cu spaimă dând ocolul talazului ce-și zvârle-n beznă sarea în fața mea se cască negru golul iscat abrupt și dur...
Cartierul Bartolomeu
de Adrian Munteanu
Ce-ndepărtat mi se părea în veacuri Drumeagul ars de febră în răscruce. Priveau vecini foiala la uluce Și nu găseau pentru odihnă leacuri. Un tren oprea în gară, să apuce Frânturi de tihnă ruptă din...
Veronica (coincidență)
de corneliu zegrean
Vino și arată-mi-te Pe drumeagul ce coboară Spre Aleea Fericirii, Să te am a mea comoară, Să zburăm în sus spre stele Pe cărările-amintiri, Vom fi singuri printre ele În vâltorile iubirii. Ba din...
Celuloză
de Iulia Tache
Moarte cu miros vinețiu/ viață cu gust de apă sărată pe drumeagul de lângă casă durerile mele sapă galerii subterane; în ele îmi golesc inima de vers. Azi curcubeul e alb-negru mi-aș vinde fericirea...
Diamant
de Iulia Elize
dacă se va termina din lacrima mea pe drumeagul acesta de pâslă o s-o iau la pas înainte cu un mers șontâc, din ce în ce mai departe, șchipoătând și rănită, neștiut, o să-mi împrăștii de sus, dragul...
Drumul domnului
de George Achim
... Și când lumina trece-n mine toate câte se întâmplă pe acest drumeag uitat, mi se cuibăresc la tâmplă și mă-ntreb curat mă măsor și îmi pretind – mai este singurătatea pentru bucurie zid? Va fi...
preluare
de Ștefan Petrea
de strigăte e liniștea stricată, ștrengari ce pe drumeag nu-și află locul, copii, lăuntrul ce le fierbe jocul cu inima la Dumnezeu urcată. hârtii asmut să-mi latre, albe, tocul acela cu tăcerea...
Unui emigrant
de Viorel Gaita
A pierdut cam tot, pribeagul: și drumeagul și meleagul, si prezentul și-ambientul, însă n-a pierdut ... accentul.
lonely soldier
de Murza Narcis Ioel
pașii foșnesc, observi alți răniți drumeagul tăcerii urcând drumul hain cu dinți ascuțiți din talpă îți mușcă flămând pășești încet. nu mai aștepți nimic pe burtă, camarazii se târăsc tăcuți zărești...
Haiku
de valeria tamas
zbor de lilieci - din vechea clopotniță răsunând toaca lumina lunii - mai alb decât zâpada câmpul de bumbac Plin de floare Piciorul cocoșului - Drumeag de țară Praful drumului - În roua dimineții O...
defrișare
de Ottilia Ardeleanu
toată pădurea din marginea mea a fost ciuntită copac după copac urlând în dinți de fiare până s-a spart timpanul ecologic orice drumeag al trecerii demult bătătorit pare un râu de rumeguș parc-ar fi...
