Poezie

Un om năcăjit

(re-mache)

1 min lectură·18 iunie 2012

Mediu

Pe drumeagul cătră moară e pustiu de dimineață,

iar copacii își coboară câte-o creangă-n crusta creață,

vântul mirosind a ploaie trece înspre arătură,

fostu' prim al obștii, Lae, stă trântit în fund și-njură:

„Băăă procleți cu gușa mare, da-v-aș fața prin colivă,

v-am chemat ieri la votare - fi’-v-ar nația bețivă

și ați stat cu cornu-n pernă, tăntălăi de așternut,

nici la gloria eternă să veniți nu ați putut!

Râdeți, beți, curviți, prostește s-a-nmulțit, cu voi, comuna,

scărpinați-vă-ntre dește, că de-acum îmi e totuna -

bază-n voi cât un grăunte. V-am promis, fără folos,

că din vale vă fac munte, cu cernoziom en-gros!”

S-a muncit, o vreme, dânsul, singur, și-a plecat în silă,

lăsând jos, pe foi, discursul și, în aburi, o movilă.

001.583

Daniel Bratu. “Un om năcăjit .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-bratu/poezie/14009514/un-om-nacajit

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.