Poezie
Veronica (coincidență)
Eminesciană
1 min lectură·
Mediu
Vino și arată-mi-te
Pe drumeagul ce coboară
Spre Aleea Fericirii,
Să te am a mea comoară,
Să zburăm în sus spre stele
Pe cărările-amintiri,
Vom fi singuri printre ele
În vâltorile iubirii.
Ba din glumă și în șoaptă
Să te prinzi de a mea mână
Marte să nu ne dioacă
Măcar pentru-o săptămână.
Și-n această dulce vrere
Tu în brațe să mă strângi
Să-ți dea lacrimi de plăcere
Dorurile să-mi înfrângi,
S-ascultăm de sus cum sună
Buciumul reînvierii
Să-ți văd chipul blând la lună
Și zvâcnirile plăcerii.
„Te desfaci c-o dulce silă,
Mai nu vrei și mai te lași,
Ochii tăi sunt plini de milă
Chip de înger drăgălaș”.
Când te văd îmbujorată
Mă topesc de parcă nu-s
Tu mă chemi: - Vină odată
Se ne ducem tot mai sus.
Și-n această dulce vrere
Să mă mângâi, să mă strângi,
Să-ți dea lacrimi de plăcere
Dorurile să-mi înfrângi.
Martor să ne fie luna,
Nuni? Vreo trei sau patru Iele.
În genunchi să îți cer mâna
În castelul dintre stele.
Să trăim viața-ntreagă.
Strânși uniți, cu bucurie,
Fericirea ce ne leagă
Să ne fie veșnic vie.
Corneliu
002987
0