Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"dimineața încă nu s-a născut"20062 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
Anton CristianaAC

Anton Cristiana

AutorAtelier

M-am născut în Săveni (județul Botoșani), într-o noapte târzie de vară, pe 29 iunie, într-unul din anii copiilor indigo (1988). Locul în care mi-am petrecut primii doi ani de viață nu mai au nici o importanță - ne-am mutat la Sighetu-Marmației în 1990 (anul în care s-a născut Ale) și acum studiez limbile străine la Colegiul Național "Dragoș Vodă", în același oraș... ...Pe măsură ce răceala și neconcludența timpului au crescut, m-am văzut printre oameni, fără să știu că pornesc din cuvinte și sfârșesc tot acolo. Suflul divin a permis unei profane însetate de cunoaștere să trăiască în lume (sau în afara ei) într-o dimineață crudă de vară, când soarele încă dormea... Trăiesc lângă mare, cu ea în suflet..Doar în ea se mai revarsă toate cărările marilor întâlniri, la fel și iubirea mea stranie pentru o carte : Casa somnului.

19 poezii, 0 proze

Alexandru ObedenaruAO

Alexandru Obedenaru

AutorClasic

Poetul cu "figură baudelairiană!, Alexandru Georgică Obedenaru, s-a născut în București, la 13 iulie 1865. Deși în poeziile sale, de formă concentrată, proslăvește moartea, el va duce până la adânci bătrânețe o existență de jovial noctambul, de om de spirit, fantezie și umor. Decorat, sărbătorit de Societatea scriitorilor români, Alexandru Obedenaru a fost o figură cunoscută a vechii boeme literare, de stil macedonskian, la al cărui cenaclu participă în mod activ după 1888. La 75 de ani revine în presă, în ziarele "Dimineața" și "Adevărul", cu amintiri din tinerețe, care nu sunt simple fragmente autobiografice, ci pagini de evocări memorialistice, de reconstituire a unei lumi intelectuale apuse, o galerie de scriitori, actori, pictori, muzicanți, pierduți în amintirea Bucureștilor de altădată. Încă din 1894 este funcționar la Academia Română, împărțindu-și existența între munca aridă de bibliotecă și poezia parnasiano-simbolistă, prelungită până târziu, în indiferența totală a...

9 poezii, 0 proze

grinczveig daniel cosminGC

grinczveig daniel cosmin

AutorAtelier

numai baia mare putea sa ma primeasca. si m-a primit, in dimineata zilei de 19, septembrie 1987. nascut in rapciune, copilaria nu putea fi decat rapciunoasa, cu lipsuri si neajunsuri. dupa scoala generala nr5, azi vasile alecsandri, am urmat colegiul national " mihai eminescu" din aceeasi localitate. din pacate, o facultate nu pot urma, inca. dar nu e totul pierdut. in prezen sunt un casier mic si neinsemnat, aproape rapciunos. dar va veni si vremea mea!

49 poezii, 0 proze

Octavian G. MustafaOM

Octavian G. Mustafa

AutorAtelier

Absolvent de Matematici, am scris in studentie povestiri catalogabile drept SF. Cateva au aparut in Jurnalul SF si au impartasit soarta (cruda) a barcutelor de hartie... Cand ma gandesc la literatura, imi amintesc cum isi punea Eliade, adolescent si miop, ceasul sa-l trezeasca la trei dimineata: avea de tocit Trigonometria iar el inca nu-l terminase pe Linne (sau poate ca nu despre Linne era vorba)!

41 poezii, 0 proze

barbu roxana-mariaBR

barbu roxana-maria

AutorAtelier

am vazut lumina zilei pe 21 iunie 1990,in orasul bacau,dar ,am avut norocul de a-mi petrece primii ani ai copilariei intr-o lume de vis,intr-un sat linistit,aflat pe malul stang al dunarii ,un sat cu oameni cuminti,si cu frica de Dumnezeu.am scris inca de mica,si aveam satisfactia de a-mi fi ascultate poeziile.dupa cum era obiceiul prin acele locuri,ieseam seara dupa o zi lunga si obositoare,cu totii ,la poarta.femeile,unele coseau,altele torceau lana sau impleteau,in timp ce barbatii curatau porumb sau alte mestesuguri ce le voi mentiona in alte imprejurari; eu,nefiind prea multi copii pe-acolo,aveam de fiecare data privilegiu de a fi in centrul atentii,si astfel imi erau ascultate poziile.dupa ce am mai crescut ,nu am mai avut la tara timp de scris,fiind programul mult prea incarcat,dimineata la trei plecam la camp,si ne intorceam o data cu soarele ce se lasa peste sat.dar asta nu m-a impiedicat sa adun impresii si sa memorez imagini de o tulburatoare frumusete si...

4 poezii, 0 proze

Claudiu Alexandru SurmeiCS

Claudiu Alexandru Surmei

AutorAtelier

Sunt un om cactus. Am flori frumoase, dar înțep. În spini îmi ascund durerea. Mi-au crescut în timp ce încercam să mă adaptez condițiilor de mediu, din teamă, dezamăgiri și incertitudini. Au crescut fără să fac vreun efort. M-am culcat îngrijorat într-o seară, iar dimineața, când m-am trezit, înțepam pe toată lumea. Atât de tare încât nimeni nu mai observa florile. Mă apăram doar. Dacă te doare să mă ții în brațe, așează-mă într-o vază, undeva, pe masa din sufragerie și în fiecare dimineață, când te trezești, privește ce frumoase sunt florile mele. Florile din suflet. P.S.: Dacă tu ai fi un om cactus, te-aș strânge în brațe până aș pierde ultima picătură de sânge

1 poezii, 0 proze

BL

Borcea Lucian

AutorAtelier

Nascut la Blaj, intr-o dimineata insorita de vara, dezvolta aptitudini muzicale inca din clasele primare. Studiaza pianul si chitara la Clubul Elevilor Blaj. In liceu dezvolta aptitudinile muzicale la Liceul de Muzica si Arte plastice la sectia Chitara Clasica. Ca si caracter, are o sensibilitate aparte pentru arta in general: pictura, muzica, poezie, si fotografie. In paralel cu muzica, este initiator redactor colaborator la revista culturala Mod, revista locala la Blaj, in care publica o parte din scrierile sale. Ca si planuri de viitor doreste sa faca studii aprofundate la Academia de Muzica Gh Dima Cluj, la sectia Compozitie, imbinand muzica si poezia, creand muzica vocal-instrumentala.

2 poezii, 0 proze

VS

Valeriu Sârbu

AutorClasic

Vineri 4 decembrie 2009, dimineata, a incetat din viata intr-un spital din Braila scriitorul Valeriu Sirbu, in varsta de 78 de ani. Poet, prozator, eseist, dramaturg, Valeriu Sirbu este unul dintre putinii autori dedicati in exclusivitate teatrului radiofonic, pentru care a scris un numar mare de piese, majoritatea cu o tematica de actualitate, un anume fel de actualitate, temele si subiectele sale fiind putin frecventate de alti autori. Valeriu Sirbu Valeriu Sirbu va fi inmormantat luni 7 decembrie, la ora 13, la Cheia.Nascut in 18 septembrie 1931, la Bujoreni, Valcea, Valeriu Sirbu face o figura aparte in literatura contemporana. Autorul unui Tratat de fantezie (1997), arta poetica scrisa cu amaraciune si autoironie de un literat care crede inca in valorile spiritului, a debutat in 1969 cu volumul Poeme banale, continuand sa publice poezie (Ora translucida, 1974, Pregatirea pentru echinox, 1977, Amfora de rezerva, 1979, Antinomii, 1986, Invinsi de abstractiuni, 1995, Partitura...

1 poezii, 0 proze

GM

Gheorghe Muntean

AutorClasic

Important și devotat membru al mișcării creștine „Oastea Domnului”, Gheorghe Muntean a fost printre primii poeți din zona orașului Călan, care s-a făcut afirmat la începutul secolului al XX-lea. S-a născut în anul 1895, satul Batiz și a fost singurul fiu al părinților săi, Gheorghe și Firuța. În anul marii uniri s-a căsătorit cu soția sa Maria, alături de care a avut patru copii. Se înscrie în mișcarea Oastea Domnului încă din primii ani de la fondare, după 1923. În anul 1935 a debutat cu volumul de versuri creștine „Isus ne îmbie crucea”, tipărit la tipografia preotului Iosif Trifa, bun prieten. S-a stins în spitalul din Deva, în dimineața zilei de 4 ianuarie 1937.

1 poezii, 0 proze

Nicolae Paul MihailNM

Nicolae Paul Mihail

AutorClasic

Mare umorist, realizator de sceanarii radiofonice și autor al multor publicații în revistele umoristice și de divertisment. Actual, locuiește în orașul Sinaia. Scenarist, prozator, epigramist, Nicolae Paul Mihail este cel care, alături de Eugen Barbu, a dat viață personajului Mărgelatu din legendarul serial, dar și cel care a încântat cu schițele sale umoristice. De numele lui Nicolae Paul Mihail se leagă existența a 29 de scenarii de film, printre care „Haiducii“, serialul „Urmărirea“, „Un august în flăcări“, opt filme de lungmetraj cu personajul principal Mărgelatu, dar și numeroase cărți pentru copii, nuvele satirico-umoristice. Povestea sa începe cu ani în urmă, pe vremea când era doar un copil. „Încă de când eram copii, eu și cu sora mea eram la concurență. Eu scoteam «Universul copiilor», iar sora mea, «Dimineața copiilor», două publicații copilărești, care au rămas undeva în memorie“, își amintește cu plăcere Nicolae Paul Mihail. Și totuși, conștientizarea talentului a venit...

1 poezii, 0 proze

dimineața încă nu s-a născut

de colar gabriela

erai îmbrăcat în două măsuri de jazz în timp ce noaptea deschidea ușa iluziilor două mâini își trăgeau sufletul gâfâind felii de cuvinte pierdute printre sughițuri it\'s a wonderful life suspina...

PoezieAtelier

me and a gun

de Andrei Gheorghe

me and a gun încet-încet s-au topit oamenii din preajma mea ușor-ușor și această înserare care m-a născut devine noaptea pe care încă nu am trăit-o acolo nu pot face nimic pentru cel care mă privește...

PoezieAtelier

Ai grijă cînd te trezesti dimineata

de Daniela David

Ai grijă cînd te trezești dimineața. În pat au rămas aburind visele tale. Ele mai sunt calde și le-ai putea lua de la-nceput. Acolo îți lași biletul de avion, Și copiii pe care i-ai ținut în brațe...

PoezieAtelier

Dorinta

de Popescu Gillda Magdalena

Cuprinde-ma-n brate si du-ma departe de lume Acolo unde iubirea inca nu s-a nascut Si canta-mi durea sa planga si Cerul Si marea sa-mi racoreasca focul din vene. Mai du-ma-npoi la facerea lumii Si...

PoezieAtelier

Romanticul Cromagnon

de Vasile Munteanu

inima mea e mai bătrână decât mine; ea nu s-a născut o dată cu frica halucinantă de vise cu foamea ritualică, setea sau cu plăcerile cărnii omul de Cromagnon picta cornute rotunde ca sânii de piatră...

PoezieAtelier

acatist

de ștefan ciobanu

Condacul 1 Am țipat în pieptul unui mort dar acesta nu a înviat și-a văzut de moartea lui până la capăt în dormitor am o găleată în găleată atâția morți atâta apă Icosul 1 Fiindcă de mică purtai...

PoezieAtelier

Podul

de Nicolae Adam

Cel mai frumos pod de pe lume, el mai trăia în urma cu treizeci-patruzeci de ani, trăia în ritmul lui, încă nu s-a născut mintea care să-l șteargă din temelii, îmi spuneam atunci. Între Piatra Neamț...

ProzăClasic

Dintre poeziile lui Valeriu Barbu (55)

de Maria Tirenescu

3 iulie 2008 a. vrea complimente ducă-se-pe-pustii, aplauze din trupuri izbindu-se cu putere între ele apoi de caldarâm – dându-le iluzia înălțării… o perdea de mâini, aripi și câte-o lacrimă uneori...

PoezieAtelier

Sfaturile unui viu beat spre un beat mort

de Gheorghe Popescu

Viata e o chestie ciudata cu aroma de chips si gust de fiere. O punga de chips care e irosita in timp ce e de-abia deschisa in existenta cunoasterii pe care inca nu o ai cu adevarat. E atat de ciudat...

Atelier

Pe malul râului se prelinge apa de la robinet

de remus eduard stefan

Când m-am trezit, era încă noapte. Soarele strălucea puternic și de bună seamă că lumina lui ar fi pătruns în cameră, dacă nu ar fi fost întuneric. M-am dat jos din pat și am adormit la loc. Deschid...

ProzăAtelier