"cutia din altar..." – 8415 rezultate
0.02 secundeMeilisearchEvie Lowe Stella
Dragă tată, Din nefericire aseară am ajuns acasă la D. abia pe la opt, când ușa de la intrare scârțâie dacă încerci să o sugrumi. Am lăsat-o baltă și Mai bine îl omor pe D., ceea ce am și făcut. Mai departe nu m-am mai deplasat prin apartament decât în genunchi. Sub patul lui am găsit o cutie de confetti resigilată artizanal, cu scotch. Apucând-o cu mâna stângă, am încercat pentru prima oară în viața mea să eructez zgomotos (in memoriam, probabil). N-am reușit. Am căscat. Fără poftă. Benzile adezive s-au rupt, capacul s-a ridicat. Sinceră să fiu, în momentul ăla mi se părea că adevărata succesiune e cu totul alta. Mâinile Mele au plonjat înăuntru și-am văzut că pe Degetele Lor Lipicioase se înghesuiau aceleași confetti roșii care burdușeau și Sângele Sărmanului D. Am scormonit mai departe și aha: pe fundul cutiei era o scrisoare, adresată mie (de aici încolo, apa din cadă s-a tot revărsat peste buza de fontă, Gâlgâind În Surdină). Am citit repede: era vorba despre același lucru, sunt...
3 poezii, 0 proze
florin bratu
florinbratu@go.ro moxzal@yahoo.com când eram copil visam să mă fiu dumnezeu, despre care știam că-i tare frumos și bun. mai după vreme am descoperit că mi-o luase altcineva înainte, așa-i viața, tare complexă. așa că nu mi-a mai rămas decât fumatul și deci, implicit, poezia. și așteptarea, adevărată fiară din cutia pandorei, pe care unii o mai cred încă speranță ...
100 poezii, 0 proze
Adela Vasiloi
Născută în satul Climăuți, județul Soroca. Studii: Universitatea de Stat din Chișinău, facultatea de matematică și cibernetică, doctorantura. Profesia: inginer-informatician. Căsătorită, doi copii. Pasiuni: literatura, grafica virtuală. Compun poezii de la vîrsta de 10 ani. Prima publicație - octombrie 1989, în săptămînalul Uniunii Scriitorilor din Moldova "Literatura și arta". În 1999 - laureat al săptămînalului "Literatura și arta" pentru un ciclu de eseuri (rubrica "Cutia Pandorei"). 6 publicații_ lin 1995 pînă în 2004 - "Sete de viață" (coroană de conete, 1995), "Teribilul dar" (poezie și eseuri, 1999), "Licuricii" (poeyii pentru copii, 2001), "Șah impostorului", 2003), "Simetria este armonia lumii" (proză didactică pentru copii, 2004), "Dunguța" (proză pentru copii, 2005).
24 poezii, 0 proze
Katsue Kitazono
Katsue Kitazono sau Katue Kitasono (n. 29 octombrie 1902, d. 6 iunie 1978) s-a născut în județul Watarai din provincia japoneză Mie, mai exact în actualul oraș Ise (tot aici a și murit). A urmat studii în economie la Universitatea Chuo. Ca reprezentant al mișcării avangardiste, se alătură revistei \"Ge gimu gigamu pururu gimu gigamu\" și revistei \"Shi to shiron\" (\"Poezie și poetică\"). Din 1947, redactor al celebrei reviste \"Vou\". Printre volumele pe care le-a publicat se numără \"Albumul alb\", \"Colonie tânără\", \"Insula cactusului\", \"Viorele de foc\", \"Ouă tari\", \"Ploaie neagră\", \"Focul negru\", \"Distanțe albastre\", \"Lămâia amiezii\", \"Cutia cu aer\", etc.
4 poezii, 0 proze
Mihaela Bosioc
Mihaela s-a nascut in Piatra Neamt la data de 14.02.1989 A urmat cursurile scolii generale si ale liceului în judetul Harghita. In clasa a XI-a a fondat revista liceului, cu titlul ”Cutia cu mărgele”. A participat la olimpiadele de Limba si Literatura Romana și la concursuri de creatie literara incepind de la virsta de 14 ani. A absolvit Facultatea de Litere, Limba si Litaratura Rusa si Engleza din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza Iași, promoția 2011. Se numara printre fondatorii revistei studentesti IQool, careia i-a si dat numele. In prezent este PR @ FocusSpeak Academy si manageriaza cenaclul virtual ”Muguri de Cuvinte”. Publica texte pe blogul personal http://muguridecuvinte.wordpress.com/
4 poezii, 0 proze
mihai amaradia
mihai amaradia absolvent al facultatii de drept, in 2004 in prezent lucrez la un teatru pentru copii care se cheama PINOCCHIO. si mai lucrez la radio targu jiu asa pe programul inserat. mai multe despre mine spune poezia mea pe care o puteti citi mai sus. -premiul revistei Luceafărul și al fundației culturale Apoziția din Germania la festivalului international de literatura Tudor ARGHEZI 2009 -premiul al II lea - poezie, festivalul international de creatie literara Veronica Micle, Iasi - decembrie 2009 - premiul Asociației Scriitorilor București in cadrul festivalului international de literatura Tudor ARGHEZI 2011. - premiul al II-lea - poezie festivalul national de poezie COSTACHE CONACHI- TECUCI - 2011 - premiul al II-lea TRADEM - CRAIOVA -2011 - premiul I -Festivalul international de litratura Tudor ARGHEZI 2012 -marele premiu concursul național de creație poetică „Ion Pillat – Acolo unde-n Argeș...”Ediția a VI-a 19-20 octombrie 2012 - poeme pentru cutia ta poștală - debut -...
262 poezii, 0 proze
Joachim Ringelnatz
Hans Botticher este numele său, Wurzen este o localitate de lângă orașul Leipzig. Născut într-o familie de burghezi cu tradiție în acest sens, Ringelnatz se îndepărtează de ea, și în treizeci de ani de viață practică tot atâtea meserii umile(hamal în docuri). Ajunge comandant de vas în timpul primului război mondial. Cântăreț de cabaret, pictor, hoinar, se ruinează fizic și moare în săracie. Volume de versuri: Cutia cu tutun de prizat 1912 Poezii gimnaste 1920 Considerații despre femeile suple și grase 1923 În orișice caz 1928 Gânduri la un avion 1930 Moare în 1934, cu opera scoasă din biblioteci din cauza cenzurii național-socialiste.
1 poezii, 0 proze
Cotia Ana-Maria
Sunt nascută in Iasi...Sunt in zodia gemeni.Mereu m-a pasionat necunoscutul si scriind poezii ma regasesc!Mi-e frica de suferinta si urasc minciuna!imi place sa sfatuiesc pe cei din jurul meu si sa-i ajut daca pot...
2 poezii, 0 proze
alexandru ungureanu
inchis intr'o cutie de carne, oare eu ce mai sunt din mine?
3 poezii, 0 proze
Leonard Cohen
Leonard Cohen (n. 1934, Montreal) este un poet, cântăreț și romancier evreu canadian Și-a făcut studiile la universitățile McGill și Columbia. A debutat în 1956 cu volumul de versuri Să comparăm mitologii dar faima i-a adus-o cel de-al doilea ciclu, The Spice Box of Earth (Cutia cu mirodenii a planetei). Cohen a călătorit prin Europa și s-a stabilit în insula grecească Hydra, unde a locuit timp de 7 ani alături de soția sa Marriane Jensen și de fiul lor, Axel. În Grecia a scris mai multe volume, controversatul volum de versuri Flowers For Hitler (1964) precum și două romane, The Favorite Game(Jocul favorit, Polirom, 2003) (1963), și Beautiful Losers(Frumoșii învinși, Polirom, 2004) (1966). La publicarea lor, ziarul Boston Globe declara, "James Joyce nu a murit. Trăiește în Montreal și se numește Cohen." Ele s-au vândut în 800.000 de exemplare în lumea întreagă. "Joaca preferata" a fost deja tradus în limba româna (în 1963; Editura Polirom, 2003). Celălalt roman, "Frumoșii invinși"...
103 poezii, 0 proze
cutia din altar...
de Teodor Dume
cotrobăi prin arhiva timpului și nu-mi găsesc numele o rană sângerează pe urma celor duși semn de înălțare la cer sigur că Dumnezeu și-a tatuat ochiul cu numele meu
zic din ecou
de Ioan-Mircea Popovici
motto: apa curge cascada rămâne aceeași bună piatră de temelie mi-ai dat prin cele spuse de românul acesta, Gheorghe Atanasescu, de la Fundația Culturală «Memoria» în «Gazeta Oltului», în ziua de 10...
de LUMINITA SOARE
Aura, Părintele Nicu, Părintele Nicolae, Părintele Carel, măicuțele Sacre- Coeur, Lenuția, Ana și Isus. Scene filmate într-o biserică ortodoxă dintr-un sat. În film, biserica trebuie să fie una...
Reflux
de Lupu Svetlana
Cîteva zile de reflux și craterul vulcanului a supt toate izvoarele din mine să nu mai am putere să lupt cu viscolul. Cerneala s-a transformat într-un țurțure violet și picură în așteptările mele cu...
Ultimul razboi
de JMT
Mă îmbăt cu gustul otrăvit al zilei De pîine învelită în ziar, Reptile trec călare prin altar Și umplu cu venin cutia milei. Cultura noastră grasa și prosperă, Se mîngîie pe țîțe în oglindă. La...
Versul meu intarziat
de mircea trifu
Rătăcind, plutește-un nor peste timpul împietrit, În etern să își găsească tot ce-n vis a vindecat, Când era doar val de mare soarele l-a decojit, Ridicându-l ca un fum cu pământ amestecat....
Pilda decibelilor
de Jianu Liviu-Florian
PILDA DECIBELILOR În ziua de 19 iulie, de Ilie Tesviteanul, am căutat pacea și liniștea unei Biserici, spre a-mi găsi refugiu și popas, de scurtă durată, din calea zgomotului și goanei mașinii de...
Basca lui Zero
de Jipa Adrian
Cu ceru-i la picioare, pământul deasupra Apare călare, cu șeaua sub calu-i E Zero, e Zero cel chel Și are o bască pe capu-i tembel. Iubita-l așteaptă acasă-n iatac Și iată-l sosește acum, dup-un veac...
Normalitate
de Timothy Iargo Miguel
Azi am văzut moartea cu ochii. Moartea nu e de culoare neagră, nu e un schelet, de fapt nu e nimic uman legat de moarte e cât se poate de...angelic. Moartea nu e doar ceva vizual ci și auditiv. Ea...
Regimentul Vântului.
de Jeflea Norma,Diana
Regimentul Vântului. * Mărșăluiesc prin frunze, steagurile tăcerii, În sunetul vântului care cheamă fără glas, Sub talpa piciorului meu, pădurile se sparg în frământare, Și timpul se îndoaie, ca un...
