Mihaela Bosioc

Cad fulgii ca-ntr-un basm cu Moș Crăciun și seara miroase parc-a prăjitură. Crengile voastre-s ca plete de bătrîni și porumbeii mi-au plecat în vilegiatură. E totul nins și coarnele lui

Iarna, lumina se zice că se-mpuținează. De fapt, lumina se fărîmițează. O mînă fragilă cu degete casante, ba sinilii, ba cenușii, o ia din soare, din ieri, din azi și din

Pe Dunăre-i liniște și nori dormitează Iar codrul, solemn, cu crengi o veghează. Și pietrele-o mîngîie pe gîtul albastru Cînd Somnul o leagănă-n dansu-i măiastru. Sub frunte e-nchisă

Plînsul tău, pe jumătate, m-a convins să-ți dau dreptate. Jumătatea ce-a de-a doua se gîndește și la noua teorie: că nici una din o mie de posibile-ncercări n-ai