Poezie

Ada

- Ada Kaleh -

1 min lectură·15 martie 2013

Mediu

Pe Dunăre-i liniște și nori dormitează

Iar codrul, solemn, cu crengi o veghează.

Și pietrele-o mîngîie pe gîtul albastru

Cînd Somnul o leagănă-n dansu-i măiastru.

Sub frunte e-nchisă Pleoapa de Fier

Ce-acoperă visele cu ieniceri.

Ceața se lasă și umbrele-apar

Din timpuri trecute, chiar moarte, vin iar.

Ada, sfîrșită de-nec, se lungește

În luntrea de aburi, iar Caron vîslește.

Palidă, tristă, privește-ndărăt,

Își caută pruncii fugiți de prăpăd.

Cu glasul necrotic și buze-nghețate

Prin crengi suflă doruri de mult uitate.

Șuieră vîntul macabru și lung

Iar Ada oftează în valuri ce curg.

Răspuns i se pare că vine în goană,

Dar Somnul țîșnește în sus din bulboană.

Un tumult mecanic la mal se ivește,

Iar Dunărea, trenul, supusă-oglindește.

În urmă rămîne o dîră de sînge

Ce curge în nori și în cer se răsfrînge.

Și apa se-ncheagă sub Pleoapa de Fier,

În zgaiba cea neagră, cu stele, din cer.

002.008

Mihaela Bosioc. “Ada.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-bosioc-0039622/poezie/14026042/ada

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.