"cerc întrerupt " – 20101 rezultate
0.02 secundeMeilisearchJacinto Benavente
Motivația Juriului Nobel "pentru felul fericit în care a continuat ilustrele tradiții ale dramei spaniole". Jacinto Benavente (n. 12 august 1866, Madrid - d. 14 iulie 1954), dramaturg spaniol, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1922. Jacinto Benavente s-a născut la Madrid în 12 august 1866. A urmat Dreptul, dar la moartea tatălui său și-a întrerupt studiile, plecând într-o lungă călătorie prin Anglia, Franța și Rusia (unde se spune că ar fi lucrat, între altele, ca director de circ), pentru a se consacra, la întoarcere, pe de-a-ntregul creației literare. A debutat în 1893 cu un volum de versuri și cu o culegere de nuvele, urmate de celebrele Cartas de mujers (Scrisori de femei), în maniera lui Marcel Prévost. Prima sa lucrare dramatică este El nido ajeno (Cuibul străin), a cărei premieră a avut loc la Madrid în 1894. În continuare, an de an, a oferit scenei spaniole câte două sau trei piese, multe dintre ele scrise la cererea expresă - și în conformitate cu necesitățile -...
0 poezii, 0 proze
Dan Boldeanu
"Nu este imposibil de dovedit, daca ai cateva cunsotinte psihologice si o repeti destul de des, ca un patrat este, de fapt, un cerc. In fond si la urma urmei, ce este un cerc si ce este un patrat? Simple cuvinte, care pot fi manipulate in asa fel incat sa ascunda ideile de baza." J. Goebbels. Mi se pare normal ca atunci cand te nasti si te dezvolti in mizeria unei taceri generale impuse, sa te intrebi la un moment dat: "Cum au reusit sa ne tina sub control atat de mult timp?" Si tot incercand sa afli, scormonind si adulmecand prin gunoaiele arhivelor, realizezi ca...pur si simplu au reusit si vor reusi mereu. Cine? Cei care isi dau seama ca putem sa fim redusi la tacere prin propriile noastre cuvinte. De fapt, cu cat tipam mai tare, cu atat mai adanca este linistea din jurul nostru. traim intr-un conglomerat de furtuni de sunet, bine ascuns intr-o mare de liniste totala. Tacerea dinainte de EL nu a disparut; singura schimbare este ca au aparut tipetele din noi.
5 poezii, 0 proze
Antoine de Saint-Exupery
Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry (n. 29 iunie 1900, Lyon - d. 31 iulie 1944, deasupra Mării Mediterane) a fost romancier, eseist și reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist. S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori în special datorită povestirii "Le Petit Prince" ("Micul Prinț", 1943), una din cele mai răspândite cărți din lume, tradusă în circa 110 limbi. Antoine de Saint-Exupéry s-a născut la 29 iunie 1900 în Lyon. În 1910 intră în colegiul din Mans și își continuă studiile la Fribourg (Elveția) . În 1921 intră în aviația franceză și, în 1926, devine pilot de linie al unei companii particulare. La începutul celui de al doilea război mondial se înrolează în aviația militară franceză și, după armistițiul din 1940, părăsește Franța și se stabilește la New York. În toamna anului 1942, odată cu debarcarea trupelor aliate în Africa de nord, Saint-Exupéry părăsește America și își reia activitatea de pilot de război. După o perioadă de instructaj în Statele...
12 poezii, 0 proze
Franz Kafka
Scriitor S-a nascut pe 3 iulie 1883 la Praga, într-o familie evreiasca, fiu al comerciantului Herman Kafka si al Juliei Kafka, nascuta Loewy. Limba materna a lui Franz Kafka, în care a si scris mai târziu, era totusi germana, ca la ca. 10% din populatia ora*ului Praga în acea epoca. Dupa absolvirea liceului german, a studiat Dreptul, apoi a lucrat un timp la tribunalul din Praga si mai târziu ca avocat la o companie de asigurari (1908-1922. A parasit doar rareori Praga, traind intr-un "cerc strâmt" pâna catre sfârsitul vietii. In 1909, publica primele sale schite de proza în magazinul literar Hyperion, care aparea la München. Îmbolnavindu-se de tuberculoza (1917), a fost internat într-un sanatoriu din Italia. Starea sanatatii lui se agraveaza si, începând din 1922 nu mai poate lucra. Un nou tratament în sanatoriul din Kierling în apropierea Vienei ramâne ineficace. Franz Kafka moare în ziua de 3 iunie 1924. Dupa moarte, opera sa literara, care ramasese în cea mai mare parte inedita, a...
42 poezii, 0 proze
Tinc Anca
04.04.1986. Copil fiind, isi petrecea verile citind in balconul cu vita-de-vie de la etajul unu al unei vile. Locuia cu bunicii si frunzarea carti din biblioteca voluminoasa. A gustat din poezia lui Bacovia si i-a placut atat de mult incat l-a devorat rapid. Setea de frumos a impins-o spre Blaga, Stanescu si Minulescu, iar apoi, catre proze alambicate si cu miez. Acum nu mai scrie. Cele 5 fasii de senin s-au inchis intr-un cerc perfect. Cand lucrurile se separa si devin simple, inspiratia se evapora si lasa loc pragmatismului. Cerul nu mai e locul ideal pentru visare, e doar un spatiu infinit, taiat pe la colturi uneori de zburatori si de avioanele lor minunate.
29 poezii, 0 proze
Rolf Bossert
Rolf Bossert (n. 6 decembrie 1952, Reșița, România - d. 17 februarie 1986, Frankfurt am Main, Germania), poet de limba germană. A urmat filologia la Universitaea din București (germană și engleză). A fost profesor de limba germană în orașul Bușteni. Organizator de programe la Casa de cultură „Friedrich Schiller” din București, din 1981 lector la Editura Meridiane, iar din 1982 și la Editura Kriterion, București. În anul 1979 a primit Premiul pentru literatură al UTC, în 1980 premiul „Ileana Cosânzeana” pentru carte de copii, iar în 1982 premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor. Rolf Bossert a făcut parte din Grupul de acțiune Banat (Aktionsgruppe Banat), un cerc de prieteni și scriitori (între care Richard Wagner, William Totok, Johann Lippet, Gerhard Ortinau), la care au aderat mai târziu și Helmuth Frauendorfer și Roland Kirsch. Discutau probleme de literatură, își comentau reciproc lucrările, dar erau și activi din punct de vedere politic. Grupul de acțiune a intrat în...
1 poezii, 0 proze
George Asztalos
Crez artistic: „Altă caracteristică a tribului, e existența poeților. Unui ins, i se întîmplă să potrivească șase sau șapte cuvinte, îndeobște enigmatice. Nu se poate stăpînii și le strigă, în picioare, în mijlocul unui cerc alcătuit din vrăjitori și din mulțime, cu toții întinși pe jos. Dacă poemul nu-i stîrnește în niciun fel, nimic nu se petrece. Dacă, însă, cuvintele poetului îi tulbură, se îndepărtează toți de el, în tăcere, stăpîniți de o oroare sacră (under a holly dread). Simt că poetul este atins de spirit și nimeni nu-i va mai adresa o vorbă sau o privire, nici măcar propria-i mamă. Din clipa aceea el nu mai este om ci zeu și oricine poate să-l ucidă. Poetul, dacă mai apucă, își caută refugiu în nisipurile dinspre Nord” – J.L. Borges : Cartea de nisip Biografie: * Vine peste lume din Depresiunea Colinară Transilvană, zona Mureș, de la 06.04.1963 și pînă în prezent...poate chiar mai încolo *Debutează cu poezie la revista "Ambasador", în Tg.Mureș, în 1998. *Activist de cartier...
409 poezii, 0 proze
cralevici crina dora
mă plimb prin deșert...dacă voi găsi puțin apă voi spăla în ea fața sufletului. ce dacă nu sunt sigură că am suflet ?! îmi voi fărui unul plângând, chiar dacă lacrimile mele avide de apă vor usca și mai mult nisipul. voi desena pe el un cerc in care voi alerga până cand voi cadea in genunchi, apoi pe brânci, apoi voi cere iertare cercului ca voi fi fost nevoită sa îl tai în două prin existența mea.
1 poezii, 0 proze
KRIZNER PAUL
Curriculum studențesc • Cântăreț bisericesc la Biserica Spitalului Clinic de Urgență Județean-Arad din 2003 până în present. • Șef al anului III-TOP. • Reprezentant unic al Facultății de Teologie în Senatul UAV. • Reprezentant al Facultății de Teologie în Liga studenților UAV. • Vicepreședinte al Comisiei de acordare a burselor studențești pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă-Arad. • Vicepreședinte al Comisiei de acordare a taberelor studențești pentru Facultatea de Teologie. • Membru al Cercului Științific de Teologie-Dogmatică Ortodoxă (cerc reînființat). • Șef de strană la capela-laborator a Facultății. • Inițiator și coordonator al grupului vocal-coral Trifon Lugojan al anului III TOP. • Colaborator la săptămânalul editat de Centrul de Studii Teologice-Istorice și de Prognoză Pastoral-Misionară al Facutății de Teologie Arad-Calea Mântuirii (realizarea și publicarea a o serie de articole) pe diverse teme, cum ar fi: -Cred Doamne, ajuta-mi necredinței mele! -Iconoclasmul...
3 poezii, 0 proze
Viorel Tautan
Născut la Bocșa Română,jud.Caraș-Severin.Învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal - în Jibou,prima promoție - 1961,jud.Sălaj.Stagiu militar între 1961-1963. Bibliotecar la Sindicatul CFR Jibou ('63 - '64). Facultatea de Filologie la Cluj, cursuri de zi (1964 - 1969).Profesor de Limba franceză,limba latină, limba si literatura română la Liceul Teoretic "Ion Agârbiceanu" din Jibou (1969-1973; 1990-2008). Conducător de cerc - teatru școlar și teatru de păpuși la Casa Pionerilor /azi - Clubul Copiilor/ Jibou (1973-1990). Școala populară de artă - actorie și regie teatru (1973-1976). Debut absolut în "Viața Studențească" - 1965.Debut poetic în "Tribuna" din Cluj - 1982. Debut editorial cu placheta "Jurnal în răspântii", Ed. Dacia - 1997. Apoi: - "Gesturi în oglindă", Ed. Paralela 45 - 2002,"50"(monografia Liceului Teoretic "Ion Agârbiceanu" Jibou);"Elegia Civis Transilvaniae", Ed.Limes, 2010. Apariții în Antologii bilingve - română-maghiară:("Alb-Negru/ Feher-fekete" (1998),...
19 poezii, 0 proze
cerc întrerupt
de Valeriu D.G. Barbu
nu sunt o virgulă în biografia părinților, nici un rezumat arborele genealogic începe și sfârșește spirală într-un cerc întrerupt ocup propriul spațiu intersectând câteodată secunda ramul ce sunt...
Octombrie ca o văduvă tânără
de ion toma ionescu
A trecut octombrie peste mine ca o văduvă tânără, înfrigurată descheindu-și cerga de ploi și apele tulburi au scăpat din zăgazuri izbindu-mă Mă încleștez, cu brațele slabe descărnate de frunze, de...
Nimic
de Moldovan Tiberiu
Viata mea, un cer cazut pe pamant, un Iad ridicat in frenezie, un pacat continuu, o binecuvantare neincetata...sentimente ascunse, frici nebanuite, clipe ratate, dorinte tanjite, durere suportata cu...
Poveste antica și de demult
de Mirela Lungu
Singurătatea are gust de lut Și forme de origine divină Ce-n așternuturi de satin suspină După un zeu mortal și nenăscut… Surâsul întrerupt de peste zi Se-nalță în feerice cascade, Transformă toate...
Pregătire specială
de Nicolae Diaconescu
Informare culturală Șefa cenaclului Mihail Sadoveanu, fiziciană și poetesă celebră (publicase deja trei volume de poezii), exasperată de intervențiile mele „critice”, mi-a promis că voi citi o proză...
Chestiile astea nu prea au titlu
de adrian pop
nu am mers nicăieri am stat cu dragonul foamei în mațe și ăluia nu-i păsa deloc mușca din mine se îndesa în mine ca-ntr-un refugiu cald în drumul vîntului se hrănea cu atomi și cuvinte le înghițea...
Prăpastia dintre lumea spirituală și cea materială se adâncește
de Anton Potche
Ludwig Fels este un scriitor care a primit pentru „stilul său dominat de imaginații frapante” multe laude dar și multe critici. La 27 noiembrie scriitorul „autodidact și exot” pe scena literară care...
Crimă și pace bună
de Marius Marian Șolea
14 El nu o putea lăsa decât în aceeași lume în care o și găsise, în care vorbiseră, în care ea se știa atât de frumoasă... O simțea că voia să se întoarcă acolo sus, să rămână cu el, cât mai mult, în...
Viața ca o pradă
de marin preda
MARIN PREDA Viața ca o pradă \"Dacă ași ști că efortul pentru scrierea unui roman mă poate costa viața, mi-ași lua toate măsurile de siguranță pentru a înlătura o eventualitate cum ar fi boala din...
Jurnalul unui killer sentimental
de Luis Sepulveda
O zi proastă Ziua a început prost, și asta nu pentru că aș fi eu superstițios, însă cred că în asemenea zile cel mai bine e să nu accepți nici o misiune, chiar dacă recompensa însemna un cec cu șase...
