Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"cea mai lungă clipă "20314 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Stoiciu Liviu IoanSI

Stoiciu Liviu Ioan

AutorClasic

De la prima carte, treptat, Liviu Ioan Stoiciu a evoluat spre un discurs mai frust, în defavoarea metaforizării. Autor a peste zece cărți de poezie și proză, precum și a mai multor tentative de sinucidere, Liviu Ioan Stoiciu a copilărit într-o singurătate totală. Cantonul CFR nr. 248, în care și-a petrecut mulți ani din viață, era situat la câțiva kilometri de cea mai apropiata localitate (Adjudul Vechi). Copilăria lui a însemnat, în fond, un lung șir de trenuri și un cantonier fluturând un fanion galben, ori de câte ori vagoanele treceau prin fața cantonului. De altfel, Liviu Ioan Stociu debutează literar cu o carte intitulata La Fanion, obținând cu ea, în anul 1980, Premiul Uniunii Scriitorilor. Astăzi, Liviu Ioan Stoiciu pare un om sobru și înțelept, cu mult bun simț și cu o puternică personalitate, fiind considerat unul dintre scriitorii reprezentativi ai generației ‘80. Nu a uitat nici o clipă însă de copilăria lui însingurată petrecută la cantonul CFR 248.

4 poezii, 0 proze

Stancu Marius-IulianSM

Stancu Marius-Iulian

AutorAtelier

Întoarcerea în pivniță, Herg Benet Publishers, 2011. Ziua cea mai lungă - antologie de poezie contemporană, Herg Benet Publishers, 2011. Cele mai frumoase poeme din 2011 - antologie, selecție de Claudiu Komartin și Radu Vancu, Tracus Arte, 2012. Electric & More, Herg Benet Publishers, 2012. Pe tine te cântă menajerele, Casa de Editură Max Blecher, 2017. Colaborator permanent EgoPHobia.

7 poezii, 0 proze

VV

Vasile Vlad

AutorClasic

Vasile Vlad, poet din România, născut în Constanța pe data de 04.06.1941. * Pedepsele (1969); * Omul fără voie (1970); * Sărbătorile absenței (1971); * Îndreptările doctorului Faust sau calea cea mai lungă (1978); * Ardere lină (1981).

17 poezii, 0 proze

FA

florian abel

AutorAtelier

-Nascut intamplator si definitiv la 27-11-1962, ca cetatean al planetei, de nationalitate etnica, din care tara n-am plecat niciodata, spre cinstea mea si nepasarea compatriotilor. -Mort in mai multe randuri, cea mai lunga moarte - in cadrul unei casnicii de 15 ani, renascut de curand, cu o mare uluiala cum ca viata a mers inainte, ca lumea exista, traieste si scrie, chiar si fara mine, deci, se poate! -Executat tot felul de munci, de la cele de jos pana la cele si mai de jos, in afara de cele pentru care am fost calificat. Evolutia spiritual-politica: -'62 - '89, mai nimic, descoperit poezia, certitudini mare viitor, speriat, fugit. - '89 - sperat - '90 - '92, vazut sarle functii conducere, dezamagit - '92 - '96, scarbit - '96 - '2000 - scarbit in continuare - '2004 - renuntat a mai spera, rezumat la a-njura - '2008 - descoperit Agonia, redescoperit scrisul abelflorian@yahoo.com mess: cronopy_fi

188 poezii, 0 proze

Matei MircioaneMM

Matei Mircioane

AutorAtelier

M-am născut la Jamu Mare, în județul Timiș. Acolo am iubit, am aflat câte ceva despre capătul străzii, m-am plictisit, am fost înfricoșat-fascinat de tren, am căutat capătul lumii dincolo de izlazul comunal. Într-o după amiază de vară mi s-a părut că timpul stă pe loc. A fost cea mai lungă după amiază din viața mea. Aveam 4 ani când m-am mutat la Reșița. Am fost în Parcul Zoologic, pe Valea Țerovei, am fost sus pe Furnal, m-am căsătorit. Am doi copii. Pictez, scriu, observ că universul e negru și rece, cu puncte strălucitoare, fierbinți. Sunt membru al Cenaclului "Semenicul" din Reșița. Am publicat un roman în două volume: "Epopeea lui Ghimeș". Primul volum, cu titlul "Reșița", a apărut în anul 2000, la Editura "Menghina", Reșița, iar volumul II, cu titlul "Revoluția", a apărut în anul 2014, la Editura "Marineasa", Timișoara.

11 poezii, 0 proze

A

ana

AutorAtelier

Cred ca sunt, de fapt sunt mai mult ca sigura ca sunt cea mai "tanara" din toti de aici, si nu am pretentia la un mare succes al creatiilor mele. Oricum, din cauza varstei (12 ani si 8 luni!) sunt intr-un clar dezavantaj fata de restu lumii, varsta multora depasind triplul varstei mele. Sunt in clasa a VII-a, in scoala generala. (una din cele mai bune din Bucuresti). Am fost la olimpiade la romana din clasa a V-a si la fiecare am luat cate un premiu. Ma simt nasol cu poeziile mele pe langa unele pe care le-am citit din site-ul asta... Si mai multe poezii sunt mai vechi, adica le-am scris inainte sa ma inregistrez pe site.

3 poezii, 0 proze

Adriana JivanAJ

Adriana Jivan

AutorAtelier

Nascuta in primavara lui `85, la Timisoara. In prezent, tot la Timisora, incerc sa ma gasesc pe mine, sa ma apropi cat mai mult de mine, cu/pe langa altii. Mai stau putin p`aici... apoi o sa ma caut in alte parti. Nu singura, dar cea mai mare pasiune a mea sunt oamenii...cu cat mai multi... cu atat mai bine, cu cat mai diferiti...cu atat mai interesanti. e-mail: hemera20@yahoo.com id: hemera20

3 poezii, 0 proze

Gabriela MelinescuGM

Gabriela Melinescu

AutorClasic

Gabriela Melinescu (n. 16 august 1942, București) este o eseistă, poetă, scriitoare și traducătoare română, respectiv suedeză, originară din România, stabilită din 1975 în Suedia prin căsătorie cu suedezul René Coeckelberghs. După ce a absolvit Facultatea de Filologie, a fost redactor la revistele Femeia și Luceafărul. În tinerețe a fost implicată într-o relație sentimentală de lungă durată cu poetul Nichita Stănescu, pe care l-a inspirat în numeroase poezii ale sale. Între 1965 și 1975 a publicat următoarele volume de versuri: 1965 - Ceremonie de iarnă, Editura Pentru Literatură (sau EPL) 1967 - Ființe abstracte, Editura Tineretului 1968 - Înăuntrul Legii , EPL 1970 - O boală de origine divină, Editura Albatros 1972 - Jurăminte de sărăcie, castitate și supunere, Editura Eminescu - câștigătoare a premiului Uniunii Scriitorilor din România 1972 - Murmurul lumii, Editura Albatros 1975 - Împotriva celui iubit, Editura Eminescu A mai publicat un volum de proză, Bobinocarii (EPL, 1969), o...

116 poezii, 0 proze

Mircea BadeaMB

Mircea Badea

AutorClasic

Mircea Badea a fost un poet român. Opere * Incantații, Editura Fundațiilor Regale, București, 1940 (premiu de debut al Fundațiilor Regale) * De dragoste... : Incantații, Cartea Românească, București, 1971 Ion Șiugariu despre "Incantații": "D-l Mircea Badea, ne era complet necunoscut înaintea acestei distincțiuni. Cartea d-sale, concepută pe vechiul și cunoscutul motiv al cântării cântărilor, este un poem de dragoste, o dragoste pasionată, senzuală, fără cea mai ușoară rezonanță interioară.Fiecare bucată este un act de adorație în fața perfecțiunilor iubitei, o adorație largă, pompoasă, orientală. Cartea d-sale, concepută pe vechiul și cunoscutul motiv al cântării cântărilor, este un poem de dragoste, o dragoste pasionată, senzuală, fără cea mai ușoară rezonanță interioară. Fiecare bucată este un act de adorație în fața perfecțiunilor iubitei, o adorație largă, pompoasă, orientală. De aceea versul lui Mircea Badea este totdeauna prea lung, prea încărcat ca să încapă într-un singur șir,...

1 poezii, 0 proze

Ghinea Nouras CristianGC

Ghinea Nouras Cristian

AutorAtelier

Cristian Ghinea s-a născut la Lugoj, în 16 decembrie 1962. Absolvent al Universității Politehnica din Timișoara, în 1987. Din luna mai 1992, devine redactor de televiziune, iar apoi trece în presa scrisă. Redactor-șef al săptămânalului "Redeșteptarea" Lugoj din mai 1998 până in ianuarie 2004. În prezent, își continuă activitatea în presa scrisă (www.redesteptarea.ro), precum și cea de realizator de emisiuni la Tele Europa Nova. Este coordonator al paginii culturale a "Redeșteptării" și realizator al emisiunilor culturale "Paranteze deschise" si "Arte". Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania din 5 iunie 2007 Premiul pentru critică, istorie literară și eseu al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara, pentru volumul "Pasajul discret", Editura "Anthropos" Timișoara, 2011 (editor: Lucian Alexiu) Laureat al Premiului național de jurnalistică pe anul 2005 oferit de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD); în anul 2004, la Timișoara, a primit Premiul "VIP în Banat"...

158 poezii, 0 proze

cea mai lungă clipă

de Macovei Costel

adună-mi vorbele și-aruncă-le-n pustie și spaimele din suflet să le iei să mori încet ca o zvâcnire de albastru să te scufunzi ca rosul în tăcere lumina să te țeasă în cocon de aur și noaptea să te...

PoezieAtelier

Recviem

de Valentin Boeru

Istoria strigă la noi: „Stați liniștiți la „locurili voastre”! Valuri de guri înspumate se agită cât vezi cu ochii. Torentele se izbesc de centrul pieței, al țării, al vieții, ticăind a sfârșit....

PoezieAtelier

Merele Inorogului

de Ioan-Mircea Popovici

Așa începe ziua de azi. Vinerea este cea mai bună zi de ieșit în peisaj...Vezi unde este rogojina mea cu tabla de şah pe ea? Cu ea a început povestea de la Pescărie cu numele de Şah cu hazardul. Cu...

Atelier

Cea mai lungă noapte

de Melicovici Adrian

Se simte în trăirea mea, de-acum, Un glas lăuntric, plin de dor, Te vreau aici, să pot să-ți spun Din amintiri, care te vor. Din primul ceas, când tu mi-ai scris, Am retrăit tot ce nu sunt, Te-am...

PoezieAtelier

cea mai lungă rugăminte 88

de Alexandra Onofrei

cei mai nefericiți oameni sunt cei care se uită acum la mine; le citesc poezia asta și nu-mi vine să cred că toți se gândesc că eu chiar am învățat să iubesc - pur și simplu am o memorie bună ești...

PoezieAtelier

Din cea mai lungă dimineață de vară

de Mihaela Merchez

Verile începeau noaptea pe toate străzile orașul ne cunostea ne oferea câte un paznic în fiecare cartier în care râdeam ținându-ne de mâini de spiralele tot mai dense, gata de replicat îmbrățișările...

Atelier

După cea mai lungă noapte vine o zi.....

de Constantin Rusu

Șoseaua era plină de denivelări, cu săgeți indicatoare pe care nu le respecta nimeni. Am trecut peste hârtoape și am oprit mașina în mijlocul unei zone înmiresmată de un aer curat, mângâiat de un...

ProzăAtelier

Florin Bratu savurându-și propria clipă

de Maria Prochipiuc

Narcisa Turony Florin, Florin, Florin de trei ori Florin, așadar la 1 septembrie te-ai născut nu mă așteptam la așa ceva din partea ta uite, mie mi se pune cu fiecare 1 câte o circumvoluțiune pe...

EseuAtelier

Hanni, Panni și mai ales Randy!

de silviu dachin

Nu știu ce credeți voi despre povești, dar eu tocmai sunt pregătit să vă dovedesc că poveștile nu sunt simple plăsmuiri, că ele se întâmplă cu adevărat și că fără să fii anunțaț, povestea, asemeni...

ProzăAtelier

Solstițiu

de Ioan Grigoraș

- E cea mai lungă noapte din anul ce se stinge, Închide, deci, oblonul să nu aud cum ninge. Mă doare plânsul ăsta al anului ce moare, Hai, vino, ia-mă-n brațe și sulfă-n lumânare Să stăm în...

PoezieAtelier