"ce liniște suspectă am în inimă" – 21331 rezultate
0.05 secundeMeilisearch
primul_volum_virtual
Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?
de Radu Herinean
elena d.
de timp nevindecată, ne-nțeleasă zidită-n frig și-n oameni de zăpadă aștept să uit... ce liniște-i în toate și-albastrului din tine mă dau pradă
3 poezii, 0 proze
asandei emanuela
Un suflet ce nu are liniste , nu este unul chinuit ci doar unul care nu si-a gasit locul si timpul careia sa simta ca ii apartine .
3 poezii, 0 proze
Apati Vasile-Cornel
"E liniste iarasi, eterna speranta, Cand cuvantul cade in genunchi si atinge durerea ce inunda ochii limpeziti de lacrimi." Prin promisiuni ma vad pe mine in aceeasi oglinda cuprinsa de spaima de nevazutul chip de ceara ce cuprinde miezul unei calmitati monotone. Se aseamana momentul desfatat de rodul sangeriu al unui trup de zmeura cu atingerea ta blanda ce era sa ma culeaga din obscurul inamic al meu numit captivitate. Prins intre doua lumi, cei ce au aripi si cei ce stiu sa zboare pentru ca aripile-mi cad precum fluturelui toamna, somnambul de vise tomnatice intrat in deriva intr-un peisaj venit odata cu vremurile grele cand coltii demonilor hazardati vor sa strapunga vlaga oricarui zburator. Plecati va spun!Eu inca stiu sa zbor si munca de creatie o fac dupa propriul gust dupa o cerinta divina care ma cheama prin vibratiile celorlalti frati.Simt detaliul oricarui cuvant sau replica unei fraze privita prin ochi buni clari, povesti triste ce vor lasa riduri vor imbatrani privirea...
4 poezii, 0 proze
Buzoi Cornelia
Cred ca sunt ceea ce multi ar numi inca o victima a conditiei umane care este intr-o permanenta cautare de liniste si echilibru sufletesc... Eu insa,probabil m-as defini printr-o singura sintagma:"un fir de praf de 18 ani ce inca pluteste in aerul vietii"...
32 poezii, 0 proze
Isvanca Manuela-Alina
In cautarea a ceea ce cu adevarat conteaza in viata... ce o fi oare? Iubire,fericire,noroc... oare cine imi poate spune ce sunt toate acestea?... niste cuvinte rasfirate-n vant sau niste trairi? Pace si Liniste... de asta avem nevoie, urmata de o sanatate de fier... si restul le facem de la sine cu ajutorul lui Dumnezeu.
116 poezii, 0 proze
birdean lucian
neinteresanta,banala, pierdere de timp si spatiu.. un bob de nisip.......incerc de cand m-am nascut sa inteleg ceva din ceea ce ma inconjoara.Pana acum n-am reusit.Sper ca inca mai am timpul necesar sa inteleg viata daca nu pentru ceea ce am trait macar pentru ceea ce am netrait.In rest... e liniste.
12 poezii, 0 proze
corina georgescu
Nu cred ca exista ceva care sa ma caracterizeze suficient si sa poata arata asa cum intr-adevar sunt, dar tot ce pot spune este ca lumea oricum ai fi tu te schimba!!Si daca ar fi sa continuii ce as mai putea spune este ca sunt din Alexndria si sudenta in anul IV la Facultatea de Litere din Pitesti.Din totdeauna am iubit literatura considerand-o oaza mea de liniste.
5 poezii, 0 proze
Victor Doman
Sunt student la Facultatea de Hidrotehnica din cadrul Universitatii de Constructii Bucuresti, iar liceul l-am facut la Colegiul National Vlaicu-Voda. Am trait copilaria intr-un oras minunat, cu verdeata si cu liniste, cu o manastire faimoasa si cu o legenda pe masura : Curtea de Arges. Orasul acesta este o adevarata Gradina Eden, dar asa cum se intampla intotdeauna in viata, nu mi-am dat seama de cat de minunat este decat dupa ce am ajuns la Bucuresti. Perioada liceului a fost una foarte tulbure, una a cautarii de sine - care nici acum nu a incetat, in care am trecut de la a fi cel mai aprig ateu, cu o teorie bine pusa la punct, la a fi un om cat mai spiritual. Acum perioada studentiei...
1 poezii, 0 proze
cristian oprea
IERTARE Am pe cineva,un prieten,care se simte atunci cand iarta ca o gaura intr-un zid. “E un zid inalt ? “,il intreb. “Mai degraba o ruina”,tine el sa-mi limpezeasca nedumerirea. “Si atunci ce-ti pasa,dragul meu,oricum o sa se prabuseasca intr-un fel, nu?”. “Mi-e frica”,spune el,”sa nu ma obisnuiesc cu spartura...” LINISTE “Cum poti sa traiesti fara DUMNEZEU?”,am intrebat-o. Paream amandoi dealtfel,destul de mirati de intrebarea mea.... “Traiesc si-atat,am un rost,o lume in jur de suportat,si as complica inutil jocul asta cu o pedeapsa in plus‘’,mi-a strecurat printre dinti aproape dintr-o rasuflare. O prapastie grea imbracase parca,de tot,cuvintele...Am insistat: “atunci de ce imi spui mereu ca ma iubesti?”. “Pentru ca vreau‘’,zise ea ridicandu-se de la masa,’’sa te stiu linistit...” SA NU DAI NUME RAULUI Sa ii dai buna dimineata,si sa-l trezesti la timp.Sa-l tii pe langa tine si sa-l asezi la masa.Sa nu-l vinzi.El te va cumpara oricum.Sa nu-l lasi totusi sa tuseasca cu zgomot.Iti...
2 poezii, 0 proze
dana constantin
coodblu@yahoo.com http://www.youtube.com/watch?v=YVrOE39KT5A Tom Baxter - Skybound Toamna... traseu involuntar ...si nu am unde sa opresc mi-am spus pasul sau piatra pe care voi calca fara margini ca un apus fara bucurie ma va propti de umerii tai si am cazut in dorinta in dorinta de a avea frati printre copaci milenari dar unde mi-am infipt radacinile se facea ca era o inima vie ce rosogolea pamantul aratandu-ma lumii pe dinauntru afara de mine era inca liniste...
19 poezii, 0 proze
ce liniște suspectă am în inimă
de silvia caloianu
am inima atât de pustie încât se aud pașii tăi îndepărtându-se dureros precum într-o piață nocturnă a unui oraș provincial un soldat cu rănile în lesă aș paria că peste puțin va răbufni un foc de...
Cenaclul Agonia.ro – A zecea întîlnire
de Florin Hălălău
Duminică 4 iunie 2006, ora 14, vor citi Gelu Bogdan Marin și Adrian Georgescu. Gelu Bogdan Marin este ziarist profesionist. A scris și publicat poezii, povestiri, eseuri și materiale jurnalistice....
Cronicile din Ether Drive 12
de Alina Florica Stasiuc
După plecarea Aurei, Casa Vânturilor strălucea de curățenie. Ordinea era instaurată peste tot: fiecare tacâm, farfurie, pix, hârtie, carte, ochelari de citit, papuci de casă sau de stradă, ochelari...
Strigăt de luptă
de Florin Ciocănaru
Mediocritatea își întindea brațele hrăpărețe cu o insistență tot mai acerbă, agățând între degetele ei lipicioase crâmpeie din răzvrătirea unui adolescent întârziat. Striga din răsputeri, striga cu...
Mâine dimineață am fost mahmuri
de Cristian Oravitan
Ne îmbătaserăm amânandoi în seara aceea. Eu din cutiile acelea de bere, el - din amintirea femeii care-l dezrădacinase din propriul suflet. Femeia cu care a visat să aibă copii. S-a culcat, mai...
The Hall of Fame
de Catalin Bucevschi
E trecut binișor de miezul nopții. Mă ustură ochii, parcă am săpun în ei. Am ajuns până aici, nu poate să mai dureze mult. Îmi place, adrenalina îmi curge prin vene. E viață, viață adevărată. Mă...
Revederea (19)
de Helia Rimoga
Am depus actele pentru căsătorie de îndată ce eu mi-am luat diploma. Pe atunci căsătoriile cu cetățeni străini trebuiau aprobate de Consiliul de Stat și în ultimă instanță, de Ceaușescu. Actele...
Felix Nicolau: „Salonul de invenții”
de Valeria Manta Taicutu
Despre cărți se spune că au un destin al lor și că, mai devreme ori mai târziu, reușesc să ajungă, uneori independent de voința autorului, la cititorul care le așteaptă. Sunt cărți despre care ai...
Două pocnete suspecte de la vecini
de Dragoș Vișan
Noaptea s-a înșurubat în căușul palmei administratorului de bloc. Plata termoizolării acoperișului blocului va fi plătită chiar și de către chiriașii de la parter. Eșalonat, pe vreo zece luni, câte...
