Două pocnete suspecte de la vecini

Noaptea s-a înșurubat în căușul palmei administratorului de bloc. Plata termoizolării acoperișului blocului va fi plătită chiar și de către chiriașii de la parter. Eșalonat, pe vreo zece luni, câte 35 de roni pe lună. Tocmai fuseseră torturați, trebuind să contribuie și ei pentru fondul de rulmenți până la sfârșitul verii. Acești chiriași vin cu coada între picioare să plătească întreținerea. Marți și joi, între orele 18-19. E o noapte senină, un 10 decembrie cu eclipsă parțială de lună. Bloc tâmpit: departe de stațiile de metrou, cu lifturi care se blochează între etaje, cu miros de la gunoiul menajer pe scară, cu pretenții mari și nerealizabile de-a fi închise porțile cu cheile personale ale locatarilor, cu interfon comun ce nu mai e, adică un turn Babel de strigăte și izbituri, de animozități trecătoare, frecușurile bormașinilor trecând într-o veselie de la un zid despărțitor la altul, de petreceri interminabile și casetofoane, boxe date la maximum, de manele în draci și repetiții corale, instrumentale, solfegieri – ploaie de stele nu altceva… Deodată, două pocnete successive: pac, pac! Și… liniște. - Ce-i? Ai auzit și tu, Pandele? Îl întrebă Raul Hașuti, administratorul blocului 14 pe locatarul chiriaș Bănuț Pandele, de la care vedea cu mare întârziere toți banii de chirie, mereu după întâi al fiecărei luni, după insistențe inimaginabile. - Da, domnule administrator. Parcă au fost împușcături, nu pocnitori pentru Anul Nou... - Păi, omule, deschide-ți bine urechile! Am intrat de mult în U.E., sunt focuri de armă, să știi de la mine! Ai fi vrut, desigur, să fie pocnitori… - Credeam că-s petarde, din astea interzise, artizanale. Dar știu că astea se-aud mai altfel. Văleu, dacă s-au împușcat între ele damele penale Rada Ștefănescu și Ancuța Leonard de la trei? Îl iubesc ambele pe Gogu Săftică, de la ultimul etaj, șapte. El le plătește de fapt chiria, întreținerea, dacă nu știai până acum… - Parcă de-aici, de deasupra noastră s-a auzit, replică administratorul blocului, Raul. Între cele două matracuci n-a fost niciodată nimic. Și nici nu va izbucni vreodată. Se au foarte bine. Garantez eu pentru ele, că le cunosc foarte bine: sunt printre plătitorii la timp. Să știi că-mi voi da a o mie de palme dacă ai să auzi vreodată că nu mai locuiesc în aceeași locuință, că nu mai împart aceeași cadă cu smalțul ciobit, igrasia și faianța căzută!... Iar dacă vor face vreo stricăciune în acest bloc, uite, Pandele, îți promit că îți dau ție în bani peșin toate daunele provocate de Rada și Ancuța, pentru că sunt dame bune și toți locatarii are mare încredere în ele. - Ei, aș, plusă Bănuț Pandele. Femeile din bloc, inclusiv nevastă-mea, care le critică mereu, n-are nicio încredere în… onorabilele cu onorariu fix. E doar o impresie c-ar fi femei potolite. N-ai auzit matale, nea Hașuti, cum le lua gaborii pe sus de pe unde locuiau mai înainte, în Colentina. Hai că-ți spun acum o poveste adevărată, nu despre ele, ci despre altele, tot ca ele. Am stat cândva într-un cămin muncitoresc. Erau acolo două secretare, la doi patroni diferiți. Nedespărțite. Împărțea la ele totul, ca două surori medicale dintr-un cabinet al unui ginecolog fustangiu. Păcat că aveau la tot etajul o baie comună, infect, li se strâmba nările celor ce intrau cu ele acolo, însă oricum era recomandat să intre sub duș împreună, să stea și o oră sub duș, chipurile să-și spele părul ce le venea până la coapse… Se uscau sub același cearșaf, sub aceeași plapumă, că nu voiau să cheltuiască bani și timp, aveau aceeași cană, același prosop, aceeași periuță de dinți și chiar același apartat de ras… Însă atunci când l-au văzut pe Herman Cornescu, instalându-se tot pe șpalierul, ușă-n ușă cu ele, al căminului muncitoresc, deodată lunga lor relație s-a transformat în... chinurile iadului. Ambele l-au dorit, ambele l-au avut! A doua zi plapuma, singurul prosop, singurul aparat de ras, singura periuță de dinți etc…, adică jumate din lucrurile lor era rupte sau aruncate pe geam. Aveau mâinile sucite, părul smuls pe mari porțiuni, mușcături urâte peste tot. De teamă să nu se omoare, Herman, mărul discordiei, care le căzuse cu tronc pe capete, s-a decis să plece. Scăpa el printre degete o ședere gratuită, aranjată prin serviciu, dar scăpa de nebune! - Hai, lasă-mă cu astfel de istorii, ce legătură are ele cu locatarele noastre?! - Are, are, legătură primejdioasă, replică versat Bănuț. - Lasă, că vechiul mic Paris și mai ales Colentina e pline de povești adevărate. Spune-mi, domnule Pandele, plătești și tu odată întreținerea din urmă, că tot te-am prins și suntem martorii unei omucideri? Ori vrei să se afle tot, dacă vin ăia de la televiziune, că ești rău platnic? O pățești tu, o pățesc și eu că te aștept atâta cu plata! - Ce să plătesc, nu plătesc nimic, nimic! Dacă mi s-a dat agent termic în ultima zi din octombrie, și-n rest n-am avut nimic, înghețau cei șase copii bocnă!... Iar eu acum trebuie să plătesc pentru că s-a făcut proba pentru toată acea lună? Nici gând, domnule! Nu mă enerva, că te și reclam... - Unde să mă reclami, n-ai motive, ce eu sunt de vină că au dat căldură taman pe 31? Hai să lăsăm gluma, stimabile, uite ce scrie aici. 150 roni! Na, familia Pandele Bănuț, opt locatari. Atât e pentru octombrie, spuse păstrându-și sângele rece administratorul. Dacă nu plătești, facem ședință pe asociația de locatari a blocului 14. Și... În sinea sa Hașuti își spune: hai, că-l păcălesc și pe ăsta, nici nu bănuiește că eu am fost la centrală, că l-am îmbătat pe mecanicul Nicu Sfoară. Scrisesem anunț la cele două scări ca toți locatarii să asculte sunetul apei de pe coloane și să deschidă bine robinetele, ca să se preîntâmpine eventualele avarii și inundații. Am dat căldura... mult așteptată în după-amiaza aia. Cu mâna mea, de la centrală. Numai eu am auzit foarte bine clinchetul... gologanilor de pe coloană... Alergând precipitat, unul dintre copchiii lui Bănuț Pandele coborî într-un suflet și își arată două găuri de la gloanțe, în fes și în geacă. Strigă înnebunit, dar îi ieșiră cuvintele aproape fără nicio vlagă: - Tanti Rada și tanti Ancuța m-au ciuruit. - Dar ce-ai le-ai făcut, măi, Alunel? Îl întrebă intrigat, îngrijorat de-a binelea Bănuț Pandele. Speriat, administratorul Hașuti îi dădu o ciocolată. - Na, de moș Nicolae! - Mulțumesc, domnule! - Nu stai și tu odată locului, îl trase de limbă, mai de-o parte administratorul. Mereu spionezi uitându-te prin găurile ușilor mai vechi, care nu-s metalice și n-au chei. Ia zi-ne, ce ai văzut concret acolo, de ce s-au enervat ele, pentru ce te-au împușcat? - Vă jur, noroc că erau gloanțe oarbe. Dar tot mi-au perforat geaca și fesul, oricum destrămat pe margini, iar altele n-am. Să știți, nu m-am uitat deloc până acum prin ușa lor! Că pun mereu vată. În schimb, mă pitisem în uscătoria de la etajul trei. Jucam mijoarca pe-afară și-n scara noastră. Și ele erau acolo, dezbrăcate, murau varza. Și parcă aveau țâțele lipite cu scoci, nu se vedeau. Ancuța mura, iar Rada o ajuta din spate cu furtunul!... Mai era și Goya Ginuțu, venită la ele ca musafir, de prin Irlanda, o tipă blondă, cu ochii verzi ca Irlanda... Nouă, celor din bloc, ne place mult de ea, dar vorbește tare răgușit... în versuri. Cum am intrat, tustrei s-au pierdut cu firea. Româncele și-au pierdut tot calmul. Pe dată au scos pistoalele. Pentru că strigasem: poliția, poliția! Mă jucam și eu, făceam ca mașina poliției, aveam și o lanternă cu lasere colorate roșu și albastru, pentru că nu-i curent la trei, iar după lăsarea serii îți bagi degetele-n ochi numai să urci treptele. Erau și multe lumânări parfumate acolo. Și mirosea a mosc și bețigașe chinezești. Își lăsaseră și halatele cu dragoni de pe ele, atârnându-le chiar pe sârmă. Aveau ditamai reșoul. Făceau mici, chiar în uscătorie, cu geamurile deschise... Parcă erau nordici din ăia, care fac baie la minus douăzeci de grade. Și-au luat apoi halatele, dându-și seama în ce situație nașpa se găseau. Dar nu să se îmbrace. Ne-ne-ne-ne! A, uitai să vă spui: erau c-am păroase amândouă, nu și Goya, parcă n-aveau destui bani să se mai depileze între ele!... Au smuls de pe sârmă halatele de mătase neagră și portocalie ca să-mi lege mie rănile, pentru că mă văzuseră căzând grămadă pe pardoseala de ciment. Nu știu ce era pe pardoseala aia, un fel de muci,... de clei, că eu, trecând pragul uscătoriei, brusc îmi pierdusem echilibrul, alunecând de era să-mi sparg capul. Am ditamai cucuiul! Dar n-am pățit nimic, tată, nu te speria!... Tatăl lui Alunel, Bănuț Pandele, se cruci. Făcu semnul mulțămitei către bunul Dumnezeu de câteva ori, că fi-su nu pățise nimic. Furios, totuși, se repezi la administrator și-l luă de gulerul său scrobit, împroșcându-l cu vorbele: - Să-mi plătească Rada Ștefănescu și Ancuța Leonard întreținerea! Ei să-ți dea cei 150 de roni pentru avarie!... - OK, OK, urc direct la ei, adică la Rada, Ancuța și… la Gogu Săftică al lor. Încasez banii ți-i dau, plătești și tu pe octombrie. Chit pe chit! Bate palma! Mucles!