"calea spre UnU" – 20113 rezultate
0.02 secundeMeilisearchNicolae Andreea Madalina
Mă numesc Nicolae Andreea Mădălina, m-am născut pe data de 3 aprilie 1993, în Târgoviște, orașul în care locuiesc și în prezent. Sunt elevă în clasa a VIII-a la școala “Mihai Viteazul”Târgoviște. Sunt o persoană optimistă, îmi place să tind spre perfecțiune, de aceea cred că viitorul meu e unul propice , iar calea planurilor mele va fi presărată cu succes.
6 poezii, 0 proze
Bodean Victoria
Mereu am fost in cautarea unei vieti singuratice, pentru a evita sufletele razvratite ce si-au pierdut calea spre Cer.
3 poezii, 0 proze
ancuta oprescu
"Locuiesc pe un munte și îmi trăiesc poemele" spune autoarea volumului “Apă de Ploaie” povestind despre calea deschisă de poezie spre întoarcerea la simplitatea și frumusețea lumii interioare . În anul 2010 volumul Apă de Ploaie al scriitoarei Anca Oprescu a apărut într-o ediție limitată,la Editura Innocenția din Iași. Pentru că poemele Apei de Ploaie i-au bucurat si i-au uimit pe cititori, în 2011, volumul a avut parte de o a doua ediție, înnobilată de albumul muzical al compozitorului Walter Dionisie, care, urmând linia senzuală și profundă a poeziei, a compus opt piese de o simplitate si o lumină surprinzătoare. Volumul de poeme și albumul muzical s-au bucurat de lansări de excepție la Sala Palatului - București, Club A - Contempora 3, Biblioteca “Ion Heliade Rădulescu “Târgoviște, Festivalul National Vlahia,Clubul Român Baden, Asociația Românilor din Viena,Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov, Biblioteca ASTRA Sibiu, reunind poeți de valoare , muzicieni de excepție și stând...
4 poezii, 0 proze
Niculescu Ioana
Sunt cerul sau marea din priviri .. Sunt calea ta de lumină Sunt mâna ce visu-ți poartă Sunt ziua caldă și senină, Sunt a nopții geană vrăjită Sunt pasul tău pe-al plăjii drum Sunt zefirul dimineții înmiresmat Sunt al primăverii parfum. Am îmbrățișări de rouă Am chemări înfocate în suflet, Am susur în inimă când plouă. Am umbre de val,colorat pamflet Am stropi de vise în privire Am zbateri de aripi închise-n timp, Am pașaport spre nemurire... Asta sunt...un castel de nisip Sunt un castel de nisip zgribulit, De furia valurilor mă feresc, De soare, și de răsărit, Și doar cu stelele mă sfătuiesc! Dar dincolo de umbra ta, Sunt plină de banalul eu, Și cândva îmi doream perfecțiunea, Și azi, și maine...și mereu Și când mă-nalț până la stele, Acolo sufletul e-o poartă.. E poarta ce m-asează între ele, Și ele îmi citesc în soartă! Dar, doar un val... e deajuns, Să mă dărâme, să-mi ia visul, Să-mi fure al meu nepătruns, Și să mi-l ia pe dânsul... Și dacă-mi ia visarea, zborul, Nu mai sunt, nu...
17 poezii, 0 proze
Dan Metes
Intr-o lume pustie si o viata ce se desfasoara anevoios de sec, poezia, este pentru mine o oaza de speranta. Sper insa ca, calea pe care am ales-o nu va insemna divortul meu de cuvinte si ca versul imi va fi mereu alaturi spre a-mi colora existenta.
6 poezii, 0 proze
chirescu manuela catalina
Nu stiu exact ce as putea scrie aici... din compozitiile proprii am avut publicate doar in revista liceului Spiru Haret din Targoviste unde am invatat, in revista UNDE din constanta. in revista ROMAN IN LUME din madrid ,si in volumul de poezii¨Roman in lume...¨ volum publicat in spania in urma cu ceva timp .Sper ca pe viitor sa pot spune mai multe despre mine. Cu mult respect, Catalina STAREA DE POEZIE Obiectul poeziei il constituie starile sufletesti nelamurite,confuze,care neputand fi formulate clar, nu vor putea fi transmise decat pe calea sugestiei.Poezia ofera cititorului o placere deosebita.Placere care consta in bucuria de a ghici incetul cu incetul,ceea ce se ascunde in spatele fiecarui vers.Aceasta placere este data si de muzicalitatea exterioara obtinuta nu numai prin ritmuri si rime perfecte,ci prin repetitia obsedanta a unor cuvinte sau a unor anumite vocale. Poezia, scria Victor Hugo ,"este ceea ce este mai intim in toate". Poezia este inclinatia spre meditatia...
90 poezii, 0 proze
Iulia Sandu
Nascuta fara sa vreau la 8 august 1985 in Focsani, in decursul anilor am invatat sa accept viata ce mi s-a dat si sa traiesc undeva la limita dintre timp si spatiu. Ca orisice copil am mers la gradinita, scoala primara si generala+liceu toate absolvite cu brio in orasul nasterii mele.Apoi a venit vremea sa-mi iau zborul si sa-mi urmez calea, indiferent ca imi va fi senin sau norii si ceata ma vor invalui. Astfel, m-am insris la Facultatea de Litere din Iasi,insa dupa doi ani am renuntat cu mari resentimente la cursuri si la minunatul oras care m-a ocrotit in drumul spre maturitate. Din nou "boboaca" la Facultatea de Litere din aglomerata si prafuita capitala, dupa alti doi ani am renuntat din nou la studii din motive lesne de inteles in zilele noastre. In perezent, sunt printre altele, studenta la odiosu` Spiru Haret la sectia Jurnalism, Comunicare si Relatii Publice.
20 poezii, 0 proze
Radu Selejan
Se naște în orașul Brad –Hunedoara,primul dintre cei 3 copii ai lui Teodor și Victoria Selejan. Copilăria si-o petrece la Brad, orașul natal al mamei, sau la Arad, la început în casa bunicului dinspre tată, Radu, pe Calea Aurel Vlaicu nr.164. 1942-1944 Termină primele două clase primare la Arad: ״În fiecare an am luat premiul întâi cu coroniță. Spre mândria mamei. Tata n-a participat la nici o serbare școlară. 1944, primăvara. Familia se mută definitiv la Brad 1947, Începe studiile liceale la Brad, la Liceul Teoretic Ortodox Român „Avram Iancu” 1958 Radu Selejan debutează cu poezii în revista clujeană Tribuna. 1968-1970. Ziarist și redactor-șef la ziarul „Steagul roșu” din Petroșani. 1968 Debutează editorial cu volumul de versuri „Corturile neliniștei” 1969 Devine membru al Uniunii Scriitorilor. 1978-2000 Redactor la ziarul sibian tribuna”. După 1989 :editor la editura sibiană Thausib, editorialist, profesor-asociat la secția de jurnalism a Facultății de Litere, Istorie și...
2 poezii, 0 proze
Guido Gozzano
Guido Gustavo Gozzano (n. 19 decembrie 1883 - d. 9 august 1916) a fost un scriitor italian. Reprezentant al mișcării decadente Poezia crepusculară, lirica sa melacolică și muzicală este în mod deliberat opusă prețiozității estetizante. Poezie 1907: Calea refugiului ("La via del rifugio") 1911: Colocvii ("Colloqui") 1908: Toate poeziile ("Tutte le poesie"). Proză 1914: Cele trei talismane ("I tre talismani") 1917: Spre leagănul lumii ("Verso la cuna del mondo") 1918: Prințesa se mărită ("La principessa si sposa") 1918: Altarul trecutului ("L'altare del passato") 1924: Primăveri romantice ("Primavere romantiche"). Corespondență 1951: Scrisorile de dragoste ale lui Guido Gozzano și Amalia Guglielminetti ("Lettere d'amore di Guido Gozzano e Amalia Guglielminetti") 1971: Scrisori către Carlo Vallini și altele inedite ("Lettere a Carlo Vallini con altri inediti"). "S-a născut la Torino la 19 decembrie 1883 și tot aici a murit, răpus de tuberculoză, la 9 august 1916. Va urma Facultatea de...
1 poezii, 0 proze
Nicolae Ionel
Nicolae Ionel s-a născut în 1944 la București. Șc. primară Domnești-Tg., Vrancea; gimnaziul Adjud; liceul „C. Negruzzi” Iași; Univ. „Al.I. Cuza”Iași, Filologie. 29 de cărți de poezie, 4 de teologie, 3 de folclor, 5 piese de teatru, 15 cărți de traduceri (tragediile lui Shakespeare, Vergiliu Operaomnia, Kleist, Psalmii, Basho, Igor etc.). Referințe critice: Al. Protopopescu, Regman, Doinaș, Grigurcu, Steinhardt, A. Pantea, Ștefania și Marin Mincu, Paleologu, LuciaCifor, N. Mecu, Dan Ciachir, Monica Lovinescu, Valentin Silvestru, Sorin Antohi, Ion Negoițescu. Cărți publicate: Cuvînt în cuvînt(1972) Poezii(1979) Calea vie(1984) Scara de raze(1990) Carul mare(1991) Vederea(1991) Prezența(1996) Răsăritul chipului(1998) Nume pe ape(2003) Umbra miresmei(2005) Drumul spre nume(2005)
4 poezii, 0 proze
calea spre UnU
de silviu dachin
sunt bobul de grâu lipit de palma semănătorului deasupra lumii și pământului ei frica nu are maxilar de os chiar dacă e un om înalt cu degete puternice vine zâmbind și te apucă de obraji mama și tata...
Toti vrem sa amortim
de songe_stars
Toti vrem sa amortim -De ce te imbraci in negru ?Bucură -te de viată ! ………………………… ………………………………… ………………………………… Si vad vechea clădire devenită de mult liceu... Mansarda ei- care e mai mult un pod avand...
O adevărată lady
de Mihaela Rascu
Îmi place Cleopatra, Cleo, cum îi spun colegele! Ea este exact cum ar trebui să fie o femeie și cum, probabil, era cea al cărui nume îl purta cu semeție, regina egiptenilor. Îmbrăcată elegant,...
Balada copacului veacurilor
de Gondos Ana
Stau nemișcat, în soarele dimineții; Muguri albi, cu parfum de iasomie, Răsar ca versurile dintr-o simfonie; Și păsări albastre străpung toți nămeții... Frigul fără nume, de dincolo de lume, Se...
Lupa mea , miere de toamna
de mircea trifu
Mă silesc sâ-l urc pe Eden pe îndrăgostitul înger Ce-i sclipește-n ochi un fulger din blestemul ceasului, Mă voi pune-n mintea lui și de-i trec sârma ghimpată... Îi port mama-acas-odată, toamna...
calea spre revelații
de FLOARE PETROV
în suflet am ardori pasionale cu o sete de lumi infinite mă înalț în sfere ancestrale cu toate superbiile iubite. trăiesc beatitudinea unui ogoliu să colind lumea în lung și în lat dar eu stau...
Suferinta - calea spre implinirea Umanului
de Racu Octavian
Vreau sa vad in ochii plini de falsitate cum joaca viata. Vreau sa vad in ochii oamenilor durerea, pasiunea, frica si fascinatia. Ce poate fi mai frumos decat o traire veridica? Oare nu merita sa fie...
1.24 - Calea spre viață
de cristiana pricop
“Tu cum ai ajuns la Scriptură ? Nu cumva ai citit alte lucruri și le-ai aplicat la Biblie?” – nelu a scris - frate Nelu, nu vreau să vorbesc despre mine- ci despre Dumnezeu- pot să-ți spun că am...
Despre suferință- Calea spre sfințenie
de FLOARE PETROV
Incontestabil, cele mai miraculoase fenomene lumești s-au născut din suferință. Spre exemplu Învierea lui Iisus Hristos înfăptuită din suferință, pentru a deveni mântuitorul lumii, a fiecărui om....
recenzii la cartea- Iubirea, calea spre cunoașterea evoluționistă
de FLOARE PETROV
Cuvântul și lumina iubirii Literatura confesivă și meditativă are darul de a dezvălui nu doar universul interior al unui autor, ci și de a oferi cititorului o cale de reflecție asupra propriei...
