Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"azi, eu, 42 de ani"20119 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Stella BragaSB

Stella Braga

AutorAtelier

Mă numesc Eu. M-am născut într-o familie de credincioși,locul de reședință - casa părintească. Mi-am pierdut copilăria cercetând, întrebând natura, infernul și universul de lumina adevărului. Azi sunt ucenic al cosmosului. Stau în prima bancă într-o clasă pustie. Carte îmi e clipa, caiet îmi e trecutul, condei e gândul. Realizări : gânduri purtate în valuri de versuri.

16 poezii, 0 proze

Gugiuman Cosmin DragoșGD

Gugiuman Cosmin Dragoș

AutorAtelier

M-am născut într-o lume nefirească ,însă într-un orășel care azi păstrează calmul zilelor de ieri.În timp ce alții abuzează de cuvânt eu îl contemplez.Într-o dictaură a banului eu sunt susținătorul oamenilor.Îmi permit să visez chiar și atunci când nu am ce mânca.

1 poezii, 0 proze

Stanica Ilie ViorelSV

Stanica Ilie Viorel

AutorAtelier

Eu m-am născut să fiu mai mult de o zi...Poate cât să am timp să mă nasc. Am apărut în Hunedoara și puțini sunt cei ce mi-au auzit sosirea, nu pentru că n-aș fi avut ceva de spus.Am spus, în gura mare, dar furnalele vuiau cântecul lor (mai târziu am aflat...jeleau), mama mea era obosită de ziua de ieri și de altele.Moașa și-a sters nasul cu mâneca halatului și mi-a zâmbit ca și când ar fi spus :- o să vezi tu! Am rămas de atunci pe aci, mereu pentru încă o zi. Poate cât să am timp să mă nasc. *** actualizare, azi 24.07.2024: n-am publicat nimic, dar, de curând, am avut curajul (tupeul) să dau la tipar două volume, în parteneriat cu editura Ecou Transilvan- Cluj Napoca. folosind link-ul de mai jos puteți viziona filmul prezentării cărților https://m.youtube.com/watch?v=QEmfnHMiM9U&t=1561s *** e-mail: siwdem@yahoo.com *** actualizare, azi 08.08.2024 am debutat într-un volum colectiv, alături de autorii: Anica Andrei-Fraschin, Ottilia Ardeleanu, Valeriu Barbu, Mihaela Marinela Chițac,...

1052 poezii, 0 proze

GETA NEDELCUUGN

GETA NEDELCUU

AutorAtelier

Autobiografie Ne-am născut în zi de vară, Eu și a mea surioară Două gemene frumoase Și foarte gălăgioase. Părinții erau săraci Viață grea... n-ai ce să faci... Foarte greu ei ne-au crescut, Dar ne-au iubit foarte mult! Gingașe ca două flori, Eram ale lor comori. Răsfățate și iubite Și cu mult drag îngrijite. Doar că, într-o zi de vară, Nori negrii se adunară Prevestind parcă ceva, Groaznic, că se va-ntâmpla. Ca un prunc neprihănit, La șase luni a murit Scumpa, surioara mea, Pornind tristă spre o stea. Câtă jale, ce durere! Dar, Domnul le-a dat putere Și după un an jumate Mama, mai naște-un frate. N-a ținut mult voia bună, Că-a murit la... doar o lună. Altă tristă-înmormântare, Altă mare supărare... Domnul nu i-a părăsit, Ruga lor le-a îndeplinit Și, după doi ani... în fine, De la spital mama vine, Cu draga mea surioară Frumoasă .. din cale-afară! Bună, cuminte, deșteaptă Urcă treaptă, după treaptă; În viață, în căsnicie, Mamă bună și soție! Azi, suntem la casa noastră, Prin strădania...

25 poezii, 0 proze

GV

George Vasilievici

AutorClasic

„de o vreme înotai într-un zid. azi ai găsit ieșirea, pe partea cealaltă. eram cu tine când mi-a venit în cap asta: Te iubesc, moarte. Eu tot la tine mă întorc. Viața e doar o simplă aventură. Te iubesc, viață. Eu doar cu tine vreau să fiu. Moartea e doar o căsnicie aranjată. ai râs, tu ai fi inversat strofele. fie, le inversez, întoarce tu zidul”. (Mugur Grosu) A murit George, cu îngerii lui cu aripi de lame de ras care fumează pe la spatele lui Dumnezeu și îi aprind lumânări în față. A murit George, cu copil cu ochi bătrâni, care a privit prea mult în interiorul lumii și a scos de acolo urâtele și frumoasele, fără să aleagă. A murit George, petrecut de necredința prietenilor în dispariția sa... în Săptămâna luminată... „Acum aproape patru ani făceam cunoștință cu George Vasilievici. A trebuit să-mi spună atunci cea mai cruntă veste. Că a murit tata... Nu am putut atunci ajunge acasă și am făcut stenciluri cu Tatăl Nostru în neștire, supravegheat de George, Mugur, Miki, Alina......

0 poezii, 0 proze

GS

gabriela szerescu

AutorAtelier

Traiesc pentru ziua de maine si cea de ieri si ma scurg in fiecare clipa din realitatea zilei de azi intr-un camp ireal dar aproape de noi toti, slujitori al imaginatiei!Eu, fiinta efemera, declar ca toate lucrurile reale servind drept biografie sunt adevaratele garzi de fier inaintea creatiei noastre.

6 poezii, 0 proze

claudiu gherghilescuCG

claudiu gherghilescu

AutorAtelier

Mi-ar fi placut sa fie stufoasa (biografia) si sa pot spune cate in luna si in stele...dar cred ca n-as mai fi eu...ci altul. De aceea azi...mereu un alt azi...mi-e dat sa las spre citire aceste cateva cuvinte si nu date care sa te indrume catre MINE...sau , ca sa respect totusi regula hai sa ma conformez...in doua cuvinte...INCA ANONIMUL.

6 poezii, 0 proze

Eduard Anton HazuEH

Eduard Anton Hazu

AutorAtelier

Am făcut multe năstrușnicii la viața mea și multe ar părea interesante pentru unii temerari în explorarea vieții din trecutul apropiat, parcă mai plină de sevă, mai ales că lumea de azi are mai puțină substanță, mai puțină adâncime. Totuși, cel mai important lucru din viața mea mi s-a părut "ÎNTOARCEREA LA CREDINȚÃ", ca fiind cea mai motivată formă de existență. Din acel moment am început să înțeleg lumea, locul meu, raportarea la divinitate. A mai fost de ajuns un imbold lumesc, o încurajare și ... am început să scriu. Mai sunt încă oameni minunați și mi-am propus să scriu despre ei așa cum i-am perceput eu. Intotdeauna m-au impresionat oamenii speciali, oamenii daruiți și dăruiutori. Simt că sufletul meu vibrează pe fregvența oamenilor desăvârșiți, ceea ce mă face să cred cu adevărat că în adîncul conștiinței noastre există implantat, de la "Facere", cipul acelui om desăvârșit care a existat candva în Gradina Edenului - Adam. Trebuie să înmulțești darul Domnului în toate. Dacă ști...

2 poezii, 0 proze

Tatiana BîrsaTB

Tatiana Bîrsa

AutorAtelier

BIOGRAFIE Cerul ma sculptase din țărână dăruindu-mi existența Și transpunând-o pe pământ și-a lăsat în ea prezența. Născută printre "ei", știu bine...mi-e sufletul în căutare... Mereu între azi și mâine, sunt vise, așteptări și contemplare. Cu trupul printre oameni, cu gândul rar pe-aici... Eu am schițat istorii, am strâns fragmente mici... Și am pictat tablouri, și am trăit printre eroi, Inventând o altă gamă...de iubiri, trăiri ,culori. De-am învăat să pot să cred în adevăr și bine E pentru că privind la cer am căutat cerul în mine Și dacă azi mai pot distinge pământul de ceresc E pentru că încă învăț: să pot, să lupt și să trăiesc! (Tatiana Bîrsa)

4 poezii, 0 proze

Bogdan Nicolae GrozaBG

Bogdan Nicolae Groza

AutorAtelier

doar semne de întrebare îmi pun când trebuie să răspund cine sunt. în rest, un om ce căuta cîndva o lumină si a găsit foc în răceala celorlalți. m-am "justițiabilizat" din când în când, dar asta pentru că am avut cândva posibilitatea de a ma juca de-a juristul. Vârsta variabilă. Când imatură, când prea înaintată. Azi am cam trecut de 40 ani; mâine poate voi împlini 25; iar poimâine voi fi un bătrânel simpatic de vreo 9 ani, că de, voi da și eu în mintea copiilor odată și odată, dacă n-am făcut-o cumva. Am mai parcurs și alte etape ale vietii, cu fiecare încăpățânare de a mă revedea în oglindă, însă nu vă spun nimic altceva despre ele din cauza ridurilor din suflet. Am ca referinte "Pasărea din tâmple", "Evadările unui poet domestic" și puteti liniștiți să mă strigați cu apelativul "Bă, Bogdanule!" Și o cărticică mai nouă ”Poetul se duce. Poemul seduce...” Am cochetat și cu proza "Life. Love. You!" mai mult din curiozitatea de a vedea dacă am atracție față de ea, și ea față de mine....

592 poezii, 0 proze

azi, eu, 42 de ani

de Ștefan Petrea

mi-a mai trecut un an spre veac jumate, erupt în zi ca azi spre moarte-n viaţă, plutirea zorilor eterni mă-nvaţă să dau clipitei birurile toate. mai cos opinci cu Ariadnei aţă să mai păşesc prin...

Atelier

368

de dana patranoiu

368 Locul actiunii: 368 Personaje principale: Mustaciosul-vorbeste mult îi place să se audă și caută aprobarea asistenței. gesticulează cu afabilitate. O față buhăită și congestionată de băutură –...

ProzăAtelier

cugetari din lumea intreaga

de Podasca Vasile

1)Eu stiu ca in lume tu esti doar cineva,dar pentru cineva tu esti lumea.(ANONIM) 2)Cand esti indragostit,nu gandesti,ca daca ai gandi,n-ai fi indragostit.(PUBLILIUS SYRUS) 3)Toata viata e un...

Atelier

România de azi și camarila arcului guvernamental

de Filip Tănase

Universul pamfletelor anticorupție Generalități Lucrarea de față reprezintă suma tuturor lucrărilor publicate în presă cât și a celor postate în mai multe portaluri de literatură, adunate într-un...

PoezieAtelier

strange chestii

de shc florin

azi am umblat pe ape e atat de simplu...am si uitat dar apa era urata levitam mai mult pe mirosul ei greu.. 3 lucruri sunt frumoase in lume.. eu nu le stiu..7 sunt cele ciudate.. ma confund cu...

PoezieAtelier

Anonim

de Ruxandra Magdalena Manea

mă privesc în oglindă în fiecare dimineață azi e joi îmi dezlipesc de pe faianță chipul corespunzător zilei de azi îmi ud florile de la fereastră care stau în bocancul meu drept pe post de glastră de...

PoezieAtelier

pe talpa mea

de Dorina Șișu

pe talpa mea s-au tulburat urmele iarba și pietrele se miră cum de las roua să le șoptească despre oameni caietul cu declarații de dragoste l-am lăsat sub o stâncă are grijă de el salamandra ți-am...

PoezieAtelier

Lumina aurului

de Camelia Tripon

Lumina aurului Celebrăm Înălțarea la cer a lui Iisus Christos/Hristos, cel plin de Lumină adevărată, Lumină Hristică și iubitor de oameni. Este „pogorât din cer” pentru a dărui iubire, și hrana lui...

EseuAtelier

Ce-am fost odată nu mai sunt...

de Marius Sainiuc

Salut. Azi e o zi ca oricare alta. Nici nu țin minte când a trecut. Doar că e duminică mai știu. Stau așezat în fața unui calculator care nici măcar nu e proprietatea mea personală, ci e luat de la...

Atelier

Mica țiganiadă romașcană

de CRETU IOAN

Mica Þiganiadă romașcană De obicei, la lucruri vechi se cuvin îmbătrînite vorbe de aducere aminte. La rromi, despre șatrele nomade, despre dansatoare lovind tamburine zăngănitoare. Scripcari...

ProzăAtelier