Poezie
Anonim
2 min lectură·
Mediu
mă privesc în oglindă în fiecare dimineață
azi e joi
îmi dezlipesc de pe faianță
chipul corespunzător zilei de azi
îmi ud florile de la fereastră
care stau în bocancul meu drept
pe post de glastră
de 7 ani îmi leg doar un rând de șireturi
sper să crească
urc pe plafonul hotelului cu 30 de etaje
doar umbra mi se agață cu disperare
de antena parabolică
trecătorii de pe bulevard
au desenat deja vreo 10 poziții viitoare ale trupului meu
lăsate cu zgomot pe asfalt
în blocul din față, la etajul 17
văd un copil înconjurat de jucării
e naufragiat în sufrageria căminului său
părinții urmăresc seară de seară
serialul preferat la televizor pe canapeaua din spatele lui
cobor în fugă
apuc o stropitoare din mâna îngrijitorului de flori
și-ncep să stropesc primul copac găsit în cale
îmi leg o curea de gât
îmi aprind o țigară
răsuflu ușurat
mă gândesc că ar fi minunat să rezist astfel vreo 30 de ani
hai poate 40
în rana mea doctorii mă văd
văd pe dracu, nu văd nimic ăștia
sărutându-mă cu iubita de-o vară la Monaco
copiii nenăscuți plângând în genunchi
Cadillacul meu roșu
un lan de floarea soarelui
izbindu-se dramatic de poalele soarelui
un cuier care mă mai ține de mână
ca să mă-ncurajeze
iar eu îmi încarc pistolul calibrul 42
cu aticole decupate din ziare
și trag la întâmplare
nimeresc tocmai porumbelul
care căra un măslin în cioc
măslinul își face bagajul
și plecăm amândoi
unde vedem cu ochii
nu cred că se va mai întoarce
sau ... ?
002.515
0