Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"astăzi m-am dus cu gândul"18373 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Mirabela VisMV

Mirabela Vis

AutorAtelier

M-am nascut intr-o lume in care arta se manifesta langa mine zi de zi, pana m-a molipsit. Formele ei atat de variate m-au sculptat in ceea ce sunt astazi: o fata cu viziuni extinse asupra vietii si care poarta asupra sa amprenta clipelor petrecute in micul sau orasel.

9 poezii, 0 proze

IS

Ioana Sabau

AutorAtelier

M-am nascut pe 26 ale lunii lui Brumarel, in noaptea de Sfantul Dumitru. Oficial, data nasterii e pe 28, adica lunea. Am crescut intr-o familie numeroasa, cu frica de Dumnezeu, intr-un sat aflat printre magurile Salajului. Pe masura ce copilul a crescut, si-a luat zborul. Astazi, pot spune dezinvolt ca toamna are un inteles metafizic pentru mine. Daca as putea calatori etern, m-as urca pe spinarea Timpului si l-as supune bland incercarii cunoasterii si miracolului de a cunoaste.

2 poezii, 0 proze

VP

Vasile Procopciuc

AutorAtelier

M-am născut la 14 ianuarie 1956 în satul Doltu, r-nul Fălești. Sunt absolvent al școlii de 8 ani din satul natal și al școlii mediii moldovenești nr.2 din orașul Fălești. Am absolvit Institutul de Stat de Medicină din Chișinău (1979), astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”. În prezent activez la Instituția Medico-Sanitară Publică Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” șef. Secție tbc. extrarespiratorie, doctor în științe medicale. Sunt autor la mai mult de 100 publicații științifice în republică și peste hotare, deținător a mai multor diplome de bronză, argint și aur la expozițiile din țară și peste hotare „Inventica”, brevete de inovații - 50, invenții - 2, mai mult de 50 comunicări științifice la diferite forumuri din țară și peste hotare. Sunt membru al societății de ortopedie și traumatologie, ftiziopneumologie din Republica Moldova. Sunt autorul a șase culegeri de versuri, intitulate respectiv: "Universul infinit..." 2005, "Dincolo de...

3 poezii, 0 proze

Vartolomei SimonaVS

Vartolomei Simona

AutorAtelier

Cum mai trece timpul....26 de ani (intre timp m-am si maritat)....si lucrurile incep sa capete forma...cuvintele incep sa capete forma....sufletul insusi ia forma universului.E bine.Astazi, doar astazi, e bine.

47 poezii, 0 proze

Elena CardasEC

Elena Cardas

AutorAtelier

Nesemnificativa(deocamdata). M-am născut în 1959 .Scorpion.Venise iarnă înverșunată în Nordul Moldovei încât tata și-a dat paltonul jos să mă învelească și el a mers până acasă în costum și a făcut pneumonie . Nu erau nici taxiuri și nici autobuze în micul meu oraș iar o Dacie nu cred că se fabricase încă . Așa am început , cu prima respirație , primul scâncet și ocrotită de amândoi părinții până la sacrificiu. Încă de pe băncile scolii am cochetat cu literatura publicând în revistele de liceu dar în cele din urmă m-am hotărât pentru medicină , facultate pe care am absolvit-o în 1984 . M-am reîntors pe meleagurile natale unde astăzi sunt medic primar medicină internă. Ador să călătoreasc, îmi plac animalele și în timpul liber am revenit la prima mea iubire, scrisul. Așa s-a născut ideea de a începe un roman. Scrisul este un mister. Ce mi-a venit? Cum mi-a venit ? Nu știu să raspund. M-am apucat tarziu de scris, poate ca pentru a scrie proza e nevoie de mai multa experienta de viata,...

9 poezii, 0 proze

MT

Marian Nicolae TOMI

AutorAtelier

Născut la Brașov, am urmat școala generalaă în com Hărman (Brașov), Brașov, Boița (Sibiu)și Sibiu, Liceul O. Goga din Sibiu și facultatea de Filologie-Istorie, secția istorie, a Univ. Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. De la absolvire sunt profesor la Vișeu de Sus (Maramureș). Aici am funcționat între 1973-1990 la școli generale, iar din 1990 până astăzi la Liceul Teoretic Bogdan Vodă. Sunt căsătorit și am trei copii (unul decedat în 2005). Am scris încă din anii '70, când am și debutat în presa literară (Tribuna, Cronica, Transilvania), dar abia din 2001 m-am ocupat serios de literartură. Așa am reușit să public 7 volume de poezie, 2 volume de proză și 2 cărți de istorie, poeme de-ale mele regăsindu-se în mai multe antologii și reviste din țară, Japonia, Serbia, SUA.

2 poezii, 0 proze

Octav ChivulescuOC

Octav Chivulescu

AutorAtelier

Cine sunt eu, dincolo de omul care îsi trăieste portia de viată alături de toti ceilalti asemenea mie, care împreună formăm câteva generatii contemporane le omenirii? M-am născut (18 Noiembrie 1963) în această dimensiune a realitătii sub forma unei mici vietăti goale, ghidate de instincte. Iar când spun “goale” mă gândesc, desigur, la bagajul gol de experiente personale. Astăzi, patruzeci si ceva de ani mai târziu, sunt, ca si voi toți de altfel, o entitate imaterială de gânduri constiente ce guvernează atât actiunile trupului meu efemer cât si suma informatiilor adunate de-a lungul vietii si memorate mai mult sau mai putin în format de experientă. Sunt o constiintă de sine. Singura noastra sansă de a accede nu la nemurire - caci ar trebui sa ne mutam in Urb Binaria - ci la o existență ceva mai îndelungată decât cea a trupurilor noastre, este cea a cultivarii gândurilor izvorâte din mintile noastre în mintile celor din jur, si a celor ce vin dupa noi. Pentru a întretine continuitatea...

19 poezii, 0 proze

Berinde OvidiuBO

Berinde Ovidiu

AutorAtelier

Mă numesc Berinde Ovidiu,născut acum 29 de ani în orașul ce urmă să fie simbol al Revoluției din 89,oraș al florilor sau mai numit orașul de pe Bega.A fost într-o zi de marți,pe data de 13,tocmai de aceea ,făcând haz de necaz,spun mai mereu că m-am născut într-o zi cu șase ceasuri rele și nu trei.Totuși,nu sunt deloc superstițios ,iar numărul 13 mi-a adus de cele mai multe ori noroc. Încă de mic,din clasele primare am fost atras de materiile umaniste,în defavoarea celor reale,pe care le găseam foarte complicate ,și greu de a le deslus””taina”.Dacă mai ține bine minte,era în clasa a patra,moment deciziv,când a trebuit să particip la un concurs de poezie pe oraș.Atunci mi-am încercat așa zisul talent pentru prima oară,scriind o poezie ,după puterile mele,despr flori.A fost apreciată ,câștigând chiar un loc doi,și am fost încurajat de către doamnă învățătoare să continui.Unele poezii din această perioadă ,cam puține la număr însă,le mai păstrez și astăzi,că o amintire a copilăriei și de...

22 poezii, 0 proze

HS

Horia SABO

AutorAtelier

Nascut in 1986, in Targu Mures, intr-o famililei de intelectuali, bu bunicul Prof. Univ. Ing, o familie de romani puri, dovada facand-o prenumele meu "Horia". In 2002 m-am angajat la o gazeta maramureseana, locul unde s-a deschis drumul literaturi pentru mine. Chemarea spre stilou a fost evidenta de la o varsta frageda, moment in care compuneam mult. Astazi colaborez cu mai multe reviste literare din Romania si Franta.

1 poezii, 0 proze

MF

Maftei Florentin

AutorAtelier

Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...

20 poezii, 0 proze

astăzi m-am dus cu gândul

de Rodica Lupu

astăzi niarne m-am dus cu gândul la toate ușile la care am bătut pe unele am intrat altele nici nu s-au deschis cunosc foarte bine senzația care-ți spintecă avântul tăindu-i răsuflarea nemaivând loc...

Atelier

Am uitat sa ma joc...

de Gabriela Caradonna

...Am uitat să mă joc... Era un timp când dansam în jurul teiului din fața casei. Îl cuprindeam cu brațele, îmi apropiam obrazul de scoarța lui aspră și rece...Era pritenul și iubitul meu. Mă ningea...

EseuAtelier

Odată, acum 13 ani și ceva Eugen Gălățeanu a început brusc și inexplicabil să fie fericit, să strălucească de fericire ca un prost...

de Eugen Galateanu

„E umbra aceasta pe care O semeni în sufletul meu Cu milă și tristă mirare Voi duce-o în suflet mereu” Odată am visat pentru femeia aceasta. Am visat prostii. Că mă iubește, că mă poate iubi sincer,...

Atelier

La Poarta Raiului

de Dan Norea

Ieri am primit un banc nou pe Internet. Un chirurg moare, ajunge la poarta Raiului si se așează la coadă. Imediat îl observă Sf. Petru și zice: -Furnizorii, poftiți pe ușa din spate, vă rog! Mi-a...

PoezieAtelier

Orașul scufundat

de Ioan Barb

În seara aceea mă despărțisem de bătrâna contesă cu un sentiment de ușurare chiar dacă gândurile îmi erau inflamate de necunoscutele existente în cauza pe care trebuia să o rezolv în justiție. Mă...

ProzăAtelier

Că dacă

de Ioan-Mircea Popovici

1. S-a liniștit marea Pescarii au ieșit cu bărcile la pescuit Ceața s-a risipit Așa-i inima mea Născută și nu făcută Să se bucure de cântec Ca de-o poveste înmulțită Și fericită că-i ascultată Chiar...

Atelier

Stăpână pe timpul meu liber 12

de nonciu dragos

Eram singur în biroul meu de acuma și mă minunam de frumusețea aceea magnifică care mă înconjura. Toate erau cântărite cu precizie ca și cum ar fi fost copiate de undeva. Am luat cărțile la ochi, din...

ProzăAtelier

Baba și economia. Tradiția nepotismului

de george geafir

- Þară de secături, căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei - îmi citește Nimeni dintr-un ziar al zilei. Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoții improvizați astăzi în moraliști,...

ProzăAtelier

„Voi munților dați-mi alt trup/să-mi descarc nebunia în plin!“

de Valeria Lioara Roman

Dimineață. Abia ce mi-am deschis pleoapele. Mă uit spre cer. Afară e senin. Rândunelele zboară dinvreme într-un cerc amețitor. Am auzit un lucru interesant. Păsările Domnului, adică rândunelele, pe...

Atelier

mi-am dus cu vorba viața

de Vasile Munteanu

câți ochi pe cer în alcoolu-mi se frâng indiscreți arcuiți a mirare senină sunt atât de umbroși că aproape mă văd scânteind în cuvinte sub o nouă lumină sari poete! e ceasul! îmi fac singur curaj...

PoezieAtelier