"alergare alergare" – 11560 rezultate
0.01 secundeMeilisearchAndreea
Murise ingerul, dar nu l-am putut tine in brate, se facuse de apa si mi-a curs printre degete, mi-a umezit genunchiul si mi-a spalat picioarele cele cu care alerg, cu felul lui de a se duce si de a ma lasa singur si in vesnica alergare.(Nichita)
6 poezii, 0 proze
Zamfiroiu Alexandru Bogdan
Compun versuri încă de la vârsta de 9 ani. Nu am publicat, sub forma de volum, nici o poezie, cele mai multe dintre creațiile mele aflându-se, chiar și la ora actuală, sub formă de manuscrise. Primul volum de versuri poartă titulatura de ”Ora lebedelor” iar cel de al doilea pe cea de ”Proba de...alergare a condeiului”. În schimb, foarte multe dintre versurile mele au fost difuzate, în anul 1997, la Radio Metronom GX Râmnicu Vâlcea, în cadrul emisiunii ”Top romantic” de către realizatoarea Ramona Bercea-Teodorescu (actualmente Mezei). La scurtă vreme de la această difuzare, unele dintre poeme au apărut în publicația periodică (în prezent dispărută) Vâlcea Magazin a actualului senator de Vâlcea, Emilian Frâncu. Cea mai recentă apariție a unor versuri cu semnătura mea se poate consemna în toamna anului 2010 când, prin amabilitatea reputatului scriitor Ioan Barbu, acestea au fost publicate în ziarul ”Curierul de Vâlcea”.
1 poezii, 0 proze
Bianca T.
13 poezii, 0 proze
florea oliviu
debut la 18 ani in aiudul literar cu poezia alergie lirica,plus o expozitie de arta plastica la galeriile inter art aiud
13 poezii, 0 proze
Levi T
outsider pornit din soarta, ajuns prin alegere
1 poezii, 0 proze
Dan Giosu
REPERE, Nr.116 29 ianuarie - 5 februarie 2002 Vine o vreme în viața unui individ (fie el masculin, feminin sau, la alegere, androgin) când doar cărțile mai sunt în stare să calmeze și să liniștească tot ce au tulburat ceilalți. Și când spunem cărți, spunem \"Scândura lui Afansol\" a lui Dan GIOSU. Unul dintre prozatorii care ar putea cu ușurință să fie încadrat la optzeciști de către o istorie riguroasă a literaturii. Un simplu cititor, însă, străin de periodizări sau clasificări savante - ar remarca, fără îndoială, că proza scurtă la care s-a înhămat Dan Giosu, se bucură de puternice accente de umor și absurd, ceea ce pentru noi înseamnă deja mult, dacă nu cumva totul. Ioana BRADEA Un prozator neobișnuit Proza poeților sare de obicei peste cal. Și fie că acest cal este un cal de lemn, cal de bătaie, cal beat sau treaz, ea poate fi bună, proastă, realistă, fantastică, suprarealistă, avangardistă, expresionistă, metaforică, sarcastică, absurdă, toate la un loc; poate fi oricum, poate...
0 poezii, 0 proze
Elena Schipor
Lumea-i doar o piatra in care eu am reusit sa prind radacini. "..Singuratatea era cenusie si apasatoare.Sufletul tremura, o falfaire de eter in nemarginire. Timpul alerga alaturi, apa tulbure in care se ineaca toate schimbarile..."("Adam si Eva", Liviu Rebreanu) "Cand dreptatea e indoielnica, eu plec cumpana de partea milei"("Don Quijote", Cervantes) "...Suflete inflorite ieri si vestejite astazi, asemeni florilor cazute in strada, pe care la manjesc toate noroaiele, asteptand sa le zdrobeasca o roata."("Mizerabilii", Victor Hugo) "Acta non verba", "Ad augusta per angusta", "A l'oeuvre on connait l'artisan"(La Fontaine), "Dubito ergo cogito.Cogito ergo sum"(Rene Descartes), "Carpe diem"(Horatiu), "A qui bon tant d'amis? Un seul suffit quand il nous aime."(Florian), "Amicus Plato sed magis amica veritas"(Ammonius Saccas). "Vointa n-a fost de ajutor niciodata si nimanui: din tot ce facem, cel mai discutabil e lucrul la care am tinut mai mult, cel pentru care ne-am impus cele mai multe...
50 poezii, 0 proze
Marioara Leonte
HE NACIDO EN UN PUEBLO DE RUMANIA DE LA PROVINCIA DE TELEORMAN MI PUEBLO SE LLAMA DOBROTESTI,NACII EN UNA FAMILIA NORMAL DE OBREROS MI MADRE SE LLAMA ILIANCA Y MI PADRE SE LLAMAVA ION ME HE CREADO JUNTO A MIS DOS HERMANOS EL MAYOR LICA FLORIN Y LA PEQUEÑA VALERIA,.SOY UNA PERSONA ALEGRE Y FELIZ ESTOY CASADA CON JAVIER LUCAS SANCHEZ TENGO UN NIÑO DE 14 AÑOS MIRCEA IONUT,Y OTRO DE 7 MESES MARIO .,..,
9 poezii, 0 proze
Anca Anitei
Faceti-va timp sa cititi aceste minunate randuri... Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta murim. Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!! Am invatat ca...
16 poezii, 0 proze
Miriam Cihodariu
Born on December 11th 1985. First published during high school, since then having received multiple national awards for 2 volumes of poetry (published in 2003) and one published play (The fourth state of aggregation, 2004). Bachelor and Master's degree in Sociology/Anthropology. Currently working on a PhD in the same field. ------------------------------------------------------- Nascuta pe 11 decembrie 1985. Olimpica la matematica si fizica in clasele 4-9. Debuteaza cu poezie in revista "13 Plus" din Bacau in clasa a 10 a. Absolventa de Sociologie in cadrul Universitatii Bucuresti si de un master in cadrul aceleiasi institutii. In prezent doctorand in sociologie/antropologie. Publicatii: Volumele de versuri "Uite un suflet!" si "Antidotul" in 2003, o piesa de teatru in romana si in engleza, numita "A patra stare de agregare" publicata in ianuarie 2004, la editura Universitatii din Iasi. Premii nationale: - de poezie - "Tinere Condeie", "Dintre sute de catarge", "Junior", premiul...
111 poezii, 0 proze
alergare alergare
de Bejliu Anne-Marie
stă cuminte visu-n mine nu mai vrea să-l calc pe urme undeva în depărtare fiara junglei cheamă viața o săgeată de-ncercare îi cuprinde forma suplă se întoarce și desface filele din cărți nescrise...
început de toamnă boreală
de Cătălin Al DOAMNEI
în zilele acelea -nceput de toamnă boreală nu mai trăiam viața mea eu cel mai personal dintre muritori trăiam depersonalizarea lumii în virtutea unor străvechi legendare jurăminte de bună seamă nu...
Caii negri
de Pușcă Ioan Gabriel
mi-au răsărit cai negri pe la tâmple cai negri, cu coame ca niște munți, cu pielea de nectar, cai sălbatici, negri care aleargă liberi aleargă pe câmpii uniforme, virgine in căutarea unei plăceri...
Alergare
de ioan dan borjugan
Cu aer pur se umflă rădăcina, Se sfarmă stanca din bătrânul munte, În verdele sălbatic ca rășina Se-mbată viața culmilor cărunte. Din trup robit o sprintenă voință Aruncă neputințele fecunde. În...
Alergare spre interior!
de Maria Prochipiuc
Citiți mai întâi Dialog cu mine însămi*** De multă vreme \"Gândul zilei\" a rămas orfan de mine și poate de tine. Tresăream de emoție, îmi doream un dialog direct, apoi în prag de sărbătoare te-ai...
ce alergare, ce patimă
de Mihai Leoveanu
ce alergare ce panică – arareori de ți se lasă clipa să-l rechemi în șoaptă pe cel care ești cei violent negând divinitatea sfârșiră prin a fi zeificați pentru ca alții făcând același lucru să-i...
din alergare
de Albert Cătănuș
e timpul să murim în alergare cu zâmbetul pe față nu trebuie să descifrăm mistere sau alte bălării printr-un tub de oxigen se strecoară o cantitate constantă de alergie la moarte s-a demonstrat...
Alergare
de Lazar Marian Tudorel
Nebuno-proștii merg bezmetici Împotriva firului râului, Nevrând să vadă Cum timpul curge Într-o singură direcție. Progresul există, Chiar când coexistă Oamenii cavernelor Cu înțelepți nenăscuți ai...
Alergare
de lasleanu marius
Bătăile inimii s-au întețit până la roșu am ajuns să nu mai fac diferența pașii sânt palpabili, sau nu... ușile mă aleargă, trec prin ele mai trec un prag în spate ușă după ușă deschid, trântesc,...
Alergare
de Nae Carmen
Am alergat zile`ntregi, Ore`n sir, Nenumarate minute si infinite secunde... Am dat peste obstacole ce aveau a ma opri din drum... M`am impiedicat, Am cazut... Am umezit tarana cu lacrimi ce dadeau...
