Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Vreme de armată"20177 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
MB

Mircea Bârsilă

AutorClasic

Mircea Bârsilă s-a născut la 19 octombrie 1952, în satul Cârciu, comuna Văgiulești, județul Gorj. Are un frate și două surori. Mircea și Sofia sunt gemeni. A absolvit Liceul teoretic „Traian Doda” din Caransebeș. A debutat cu poezie, în ziarul județean „Flamura” din Caraș-Severin. În primii doi ani de liceu a fost coleg – de internat - cu poetul Octavian Doclin. A făcut armata la grăniceri . În l978 a absolvit cursurile (la zi) ale Facultății de Filologie a Universității din Timișoara, secția Română-Latină. Vreme de doi ani (1976-1078) a fost președintele Cenaclului literar „Pavel Dan” al Centrului Universitar Timișoara. A fost prieten la cataramă cu poetul Ion Monoran (cel care a aprins scânteia Revoluției, oprind tramvaiele, în Piața Maria). Împreună cu Ion Monoran și Adrian Derlea a întemeiat, în cadrul opzecismului încă incipient pe atunci, o efemeră mișcare literară numită „ Monodersilism”. Deși a terminat Facultatea cu media 9,30, a fost repartizat ca profesor – dată fiind criza...

0 poezii, 0 proze

Cirstea NicolaeCN

Cirstea Nicolae

AutorAtelier

Am scris toată viața, dar a trebuit să mi se nască prunca pentru a da piept cu cititorii... În anii ultimi de liceu profesorul de română, Pencioiu - Dumnezeu să-l răsplătească în veșnicie - îmi profila o carieră în ale literelor, că scriam bine, zicea el. Profesorul Diniș, habar n-am de mai trăiește ori nu, dar de bine tot îi urez, c-o fi aici ori dincolo, că, jur, cu mare și curajoasă deschidere m-a îndemnat să mă uit mai înapoi nițel, să-i aflu pe Hegel și Schopenhauer, pe anticii greci, pe gânditorii moderni francezi, și-mi dădea cărți îngălbenirte de vreme, broșuri de buzunar editate de edituri ce nu mai existau sub comuniști și asta fiindcă, zicea el, filosofia de-o preda la clasă era hârtie igienică. Roșie! Să fim bine înțeleși... Dar, după liceu a venit armata, facultatea și, offff, eu m-am făcut economist, casnicia și-apoi prunca. Obligații, frumoase obligații cărora ardeleanul din mine s-a dedicat cu pasiune. Scrisul a rămas într-un perpetuu plan secund. Că am mai scris câte...

38 poezii, 0 proze

QF

quintus horatius flaccus

AutorClasic

65 8.12 se naste la Venusia 42 tribun militar in armata lui Brutus 41 inceputul activitatii literare la Roma 39 este prezentat lui Mecena de Vergilius si Varius 38 este primit in cercul lui Mecena 35-34 publica prima carte de "Satire" (in latina Sermones) 34-33 primeste in dar de la Mecena ferma din tinutul sabin 30 publica "Epodele" (Epodon liber) si a doua carte de "Satire" 23 publica primele trei carti de "Ode" (Carmina) 20 publica prima carte de "Epistole" (Epistulae) 17 compune imnul "Carmen saeculare" cu prilejul jocurilor oferite de Augustus 15-13 ultimele opere ale sale: "Epistola catre Augustus" si "Ars poetica" 13 incheie carte a patra de "Ode" (Carmina), inceputa in anii 19-17 8 moare Mecena si la scurta vreme, la 27 noiembrie moare si Horatiu Biografia in forma de tabel cronologic am preluat-o din foarte frumoasa editie bilingva: Horatius, Opera Omnia, editura Univers, Bucuresti, 1980, editie ingrijita, studiu introductiv, note si indici de Mihai Nichita, editie critica,...

5 poezii, 0 proze

serghei eseninSE

serghei esenin

AutorClasic

Serghei Alexandrovici Esenin s-a născut la 3 octombrie 1895 într-o familie de țărani din satul Constantinovo (astăzi, acest sat, îi poarta numele, Esinino), din Rusia. A început să scrie poezii de la vârsta de nouă ani. Copilul minune al literaturii ruse, în 1912, s-a mutat la Moscova unde s-a întreținut muncind ca și corector la o tipografie. Un an mai târziu s-a înscris Universitatea de Stat din Moscova, unde a studiat un an și jumătate, ca student extern. În această perioadă scria poezii inspirate din folclorul rus și devine un apropiat al poeților Alexandr Blok, Serghei Gorodetsky, Nikolai Kliuev și Andrei Beli. În 1915, Serghei Esenin a publicat primul său volum de poezii, Radumița, urmat curând de “Slujbă pentru morți” (1916). Poeziile sale despre dragoste și despre viața simplă i-au adus un plus de popularitate la acea vreme. În 1916-1917, Serghei Esenin a fost înrolat în armată. Crezînd că revoluția Octombrie din 1917 va aduce o viață mai bună, a susținut-o pentru o perioadă...

95 poezii, 0 proze

Maurice MaeterlinckMM

Maurice Maeterlinck

AutorClasic

Maurice Polydore Marie Bernard Maeterlinck (n. 29 august 1862 la Gand - d. 6 mai 1949) poet, eseist și dramaturg belgian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1911. Maeterlinck s-a născut la Gand, într-o familie de nobili belgieni. Urmează cursurile colegiului Sainte-Barbe (unde îi are drept prieteni pe Charles Van Leberghe și pe Grégoire Le Roy), apoi pe cele ale Facultății de drept, fiind o vreme înscris în barou. Din anul 1886 locuiește la Paris, publicând în revista "La Pléiade". Vara, la Gand, se consacră horticulturii și apiculturii. Scrie poeme, piese de teatru, esuri, cărți despre științele naturii. În primul război mondial, e gata să se angajeze în armata belgiană (la 52 de ani) dar e sfătuit să-și slujească țara prin condei; drept care, scrie pamflete, ține conferințe. În anul 1919 se căsătorește cu tânăra Renée Dahon. Al doilea război mondial îl surprinde în Portugalia, Saratosa, Florida, unde scrie în continuare articole, scenarii, redactează amintiri....

8 poezii, 0 proze

Virgil CarianopolVC

Virgil Carianopol

AutorClasic

Virgil Carianopol (n. 29 martie 1908, Caracal - d. 6 aprilie 1984) a fost un poet român. Versuri avangardiste (Un ocean, o frunte in exil), lirica neoclasica, traditionalista (Flori de spini, Elegii si elegii) si care exalta sentimentul national ( Stergar Romanesc); memorialistica ( Scriitori care au devenit amintiri). Oltean de fel, strănepot, după mamă, al lui Iancu Jianu, născut la Caracal, în 29 Martie 1908, învață carte la "Liceul Ionită Assan" din urbea-i natală, până ce absolvă clasa III-a, când lasă baltă si învătătură și tot, și pleacă în lume, cu toate ca deabia împlinise patrusprezece ani. După ce trece timp de doi ani printr'o sumedenie de peripeții, este prins, când voia să treacă granita ceho-slovacă, întorcându-se acasă, pe scurtă vreme și ajungând după câțiva ani de pribegie, elev al Școalei de artificieri dela Arsenalul Armatei. Dragostea de libertate si de cultură îl subjugă, începându-si activitatea de scriitor cu deplin succes, dela întâii pasi, ieșind la iveală...

26 poezii, 0 proze

Vasile MilitaruVM

Vasile Militaru

AutorClasic

Născut: 19 septembrie 1885, Dobreni, județul Ilfov Decedat: 8 iulie 1959, Închisoarea Ocnele Mari, județul Vâlcea De la Vasile Militaru ne-au rămas puține date biografice. Ultima perioadă a vieții i-a fost ostilă. Multe decenii a cunoscut aprecieri glorioase, iar în final o înfrângere totală, nemeritată. Nu putem aprecia că a fost un poet vioara întâi, și nici nu vrem să arătăm ce înseamnă martir, căci două generații au trăit - în diferite forme - teroarea regimului comunist. Dorim doar să punem în lumină adevăratul om Vasile Militaru prin poezia sa, corectând neavenita apreciere a lui G. Călinescu ce nu vedea în el decât "...autorul unor fabule triviale... de un succes extraordinar" (Istoria Literaturii Române, pag. 937, Editura Minerva, București, 1986). Fiu de plugar, născut în anul 1885 în comuna Dobreni din județul Ilfov, este atras, explicabil, de mirajul Bucureștilor, ca fiii de țărani din romanele semnate mai târziu de Marin Preda. Debutează cu versuri în revista Literatură și...

25 poezii, 0 proze

JF

Jean de La Fontaine

AutorClasic

Nascut in Franta intr-o vreme de ravaseala si durere in provincia Champagne acolo unde cresc strugurii din care se face un foarte bun vin spumos.Este nascut din parinti burghezi, care se ingrijoreaza vazand ca baiatul e cam zapacit si nu prea pare menit a face cine stie ce treburi temeinice in viata.Tatal , om practic doreste sa-l faca om de manastire dar tanarul nu are inclinatie catre viata calugareasca In ultima instanta parintii il insoara si il trimite sa invete dreptul la Paris. în 1674 este influentat de filozofia lui Pierre Gassendi in 1664 apare prima culegere de fabule.

27 poezii, 0 proze

JF

Jean de La Fontaine

AutorClasic

Nascut in Franta intr-o vreme de ravaseala si durere in provincia Champagne acolo unde cresc strugurii din care se face un foarte bun vin spumos.Este nascut din parinti burghezi, care se ingrijoreaza vazand ca baiatul e cam zapacit si nu prea pare menit a face cine stie ce treburi temeinice in viata.Tatal , om practic doreste sa-l faca om de manastire dar tanarul nu are inclinatie catre viata calugareasca In ultima instanta parintii il insoara si il trimite sa invete dreptul la Paris. în 1674 este influentat de filozofia lui Pierre Gassendi in 1664 apare prima culegere de fabule.

0 poezii, 0 proze

IC

ion cranguleanu

AutorClasic

* * * Vreme de elegie,timp de luna neagra Vant cu stele batute,ranile mele la vant! Eu mi-am pierdut sufletul prin fantani Cautand chipul tau, Eu mi-am pierdut pasii prin pamant Mereu dupa tine, In goana, Cu gura in spume... Timp de cantec intr-o singura voce, Jale si tristete de balada, Luna peste morminte,luna neagra, Pasare rupta gata sa cada..... Vant alungat pe rauri in sus Om singur si pamant pana la capatul lumii!

0 poezii, 0 proze

Vreme de armată

de George Florin Cozma

Vreme de nuntă și de urgie, Zgură albindă pe mânăstiri; Pasul se-ndeasă către pustie – Noi suntem, sigur! soarelui miri; Noi, dinspre munte, noi dinspre roată, Noi, cârcotașii de ghiocei, Noi, care...

PoezieClasic

oh my god they killed kenny II

de emilian valeriu pal

adevărul e că m-am bucurat cînd am văzut avertizarea de cod galben. m-am gîndit că nu face topless și că pentru mine ar fi mai ușor. apoi mi-am dat seama că dacă plouă o să stea în cameră o să facă...

ProzăAtelier

Marian Nicolae Tomi: Mecanismele secrete ale istoriei

de Valeria Manta Taicutu

Marian Nicolae Tomi: Mecanismele secrete ale istoriei „Mereu se întâmplă ceva în drumul spre rai”, spune Marian Nicolae Tomi în cartea apărută la Editura Grinta, Cluj, romanul său reprezentând o...

ArticolAtelier

Ultima pagină

de Vali Slavu

O ploaie mocănească se stârnise, cu puțin înainte de albirea zorilor. Gheorghe se trezi în tranșeea rece și îl privi pe Sandu lu’ Gogâță, consăteanul și camaradul lui de arme, care încă dormea...

ProzăAtelier

O zi

de Paul Bogdan

Iarăși dimineață. Îmi ridic patul în chingile țintuite în perete. Saboții de lemn, cu inscripția M-DP-06495-Rahova, au bareta ruptă. Trebuie să îi repar înaintea apelului de dimineață. Aseară l-am...

Atelier

Un poet și o suită de surprize

de cornel marginean

Un poet și o suită de surprize Fostul meu coleg de armată și de facultate, Radi Codruț, din Comarnic, despre care nu mai știam nimic de multă vreme, și-a lansat de curând a șasea carte de poezii....

ProzăAtelier

Ecouri de mandolină

de Viorel Darie

Ecouri de mandolină (2 – Cazarma) - roman Ploua cu potop! De câteva zile, cerul turbat turna întruna cascade de apă peste întregul ținut, în acel început mohorât de obtombrie, când cetatea și...

ProzăAtelier

cana de cafea

de sorin-lucian ionescu

Cana de cafea Sorin-Lucian IONESCU Pilcă, Butcaru și cu mine fuseserăm cantonați în sudul stadionului, la intrarea spre peluza a II-a. Nu-ș ce dracu minte creață dintre șefii noștri hotărîse să fim...

ProzăAtelier

cea de a doua aflare a capului...

de Ioan Postolache-Doljești

moto: "fiecare lucru are timpul lui de a fi făcut, şi numai atunci când vremea îi vine". Eclesiastul. - Am un măr, dom'le inginer, singurul din grădină lăsat să crească în voia lui. Nu l-am tratat...

Atelier

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi

de Camil Petrescu

CARTEA A DOUA Întâia noapte de razboi Fata cu obraz verde, la Vulcan Întâmplari pe apa Oltului Post înaintat la Cohalm Ne-a acoperit pamântul lui Dumnezeu \"Wer kann Rumänien retten?\" Comunicat...

ProzăClasic