Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Un oraș altfel "22529 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Mario PaparadzziMP

Mario Paparadzzi

AutorAtelier

Născut în municipiul Pitești ,dar petrecînd copilăria și adolescența în micuțul oraș Mioveni, orășel care de altfel mi se părea pe atunci atât de lipsit de culoare și plin tentații murdare . Între timp orașul a evoluat destul de frumos și parcă îmi pare rău că am ajuns să-i trec pragul atât de rar. Fiind cel mai mare dintre cei 4 frați, am simțit de mic să fiu mai responsabil, mai grijuliu, mai altfel. Din această cauză, dar și datorită faptului că familia nu avea tocmai o situație financiară bună aveam să fiu mai retras decât ceilalți din rândul meu, pe alocuri simțind un fel de rușine. Privind înapoi sunt mândru de felul în care am putut să mă abțin de ispitele ce băteau la ușă din toate părțile și de relația cu familia. După ce primii opt ani școlari i-am absolvit la școala Racovița, oraș Mioveni, opt ani în care de multe ori am fost lăudat pentru notele obținute, dar și pentru comportamentul de bun gust, anii de liceu au însemnat un regres, deși am fost absolvent al diplomei de...

10 poezii, 0 proze

Danila AdrianaDA

Danila Adriana

AutorAtelier

M-am nascut intr-un oras mic insa farmecul pe care l-am descoperit dincolo de zidurile aparent goale si de raceala resimtita la tot pasul in aer m-au indemnat sa caut alte culmi in a mi defini propria existenta si astfel mi am creat un nou univers.Arta....singura care poate vorbi chiar si atunci cand autorul nu mai e, mi a intins fragila sa mana si asa m am redescoperit pe mine,pe cea din launtrul meu.Ma plimb alene intre oameni stiind ca trupul imi poate fi intemnitat intr-o lume cruda ce doar judeca insa sufletul e liber sa zboare unde vrea!Desenand prin aer folosindu ma de cuvinte am realizat o serie de poezii(modeste,arta cred eu se masoara in sentimente,in ceea ce vrei sa transmiti,forma in care o faci nu este atat de importanta atat timp cat este originala)si cateva articole in proza. Atunci cand nu gasesti in cei de langa tine un sprijin,atunci cand cerul a fost sters cu o radiera si toate culorile vii au disparut,atunci ai nevoie de un prieten.Si daca el nu exista...atunci...

4 poezii, 0 proze

Matei Mihaela M.MM

Matei Mihaela M.

AutorAtelier

M-am născut în vara anului 1981 într-un sat nemțesc situat la granița vestică a tării. Trăind acolo primii ani de copilărie alături de bunici, am avut norocul de-a fi pentru o scurtă perioadă de timp om "normal". Școala și educația mea sunt complet irelevante și nu merită nici o atenție. La 19 ani mi-a încept "aventura" pierdutului de timp prin birouri, ședințe și între colegi de-o mediocritate dureroasă. Până la momentul de față am călătorit într-o măsură acceptabilă reușind astfel să văd câteva țări și de curând mi-am schimbat radical viața dedicandu-ma călătoriei, trăirilor și artei.

16 poezii, 0 proze

VA

Vlad Aurelian

AutorAtelier

Născut în anul 1985, București. Am terminat "Liceul Teoretic C.A. Rosetti", promoția 2004. Am absolvit Fac. de Relații Comerciale și Financiar-Bancare Interne și Internaționale, din cadrul "Univ. Româno-Americane", promoția 2008, cu nota (scris + oral) 9,50. Am început să scriu de 8 ani, dar în niciun caz astfel de texte literare. Pentru mine proza și poezia nu reprezintă decât un test, un test de auto-depășire, de confirmare a faptului că pot mai mult. Așa cum îi spuneam unui prieten, scriu și aici: când pun mâna pe creion sau tastatură, nu există nicio limită la ceea ce aș putea să creez. Îmi place să cred că poeziile mele fac parte din curentul psiho-romantism, de fiecare dată încercând să duc sentimentele (dragostea, în special) la extrem, astfel încât să existe un înțeles ascuns în versuri. Nu am niciun poet favorit, dar am o oglindă. Din literatură am doar un singur scriitor preferat, Jules Verne, și o mare alergie la citit... altceva. Nu am publicat vreun material, dar ideea...

1 poezii, 0 proze

MS

mogosanu silvia

AutorAtelier

M-am nascut intr-un oras situat la marginea marii(probabil de aceea sunt si o fire romantica),am absolvit liceul teoretic Decebal (filologie) si acum mi-am propus sa fac si facultatea de drept sectia administratie publica a Universitatii Ovidius Constanta. Ceva despre mine...sunt fascinata de psihologie de cunoasterea oamenilor si a dezlegarii misterelor...

7 poezii, 0 proze

Luchi TenenhausLT

Luchi Tenenhaus

AutorAtelier

Născut într-un oraș din Moldova (Botoșani), în 1946, 29 august, stabilit în București din 1964, odată cu începerea studiilor superioare tehnice. Hobby: căutător de noduri în papură. În rest, nimic demn de interes.

335 poezii, 0 proze

Petrescu Andreea-IoanaPA

Petrescu Andreea-Ioana

AutorAtelier

M-am nascut intr-un oras superb, parte din mandria nationala. Am trait printre romani si asta ma bucura. Fericirea mi-am gasit-o, mi-am pierdut-o si mi-am regasit-o aici. Am avut parte de un invatator care si-a iubit elevii ca pe copiii lui; ne-a oferit totul si i-am dat totul. Domnului Brebenea Ion, ("domnu`" nostru), ii purtam si ii vom purta mereu, noi, elevii dansului, un mare respect, admiratie si-l vom indragi pentru totdeauna. Toti profesorii m-au marcat profund si merita fiecare in parte aprecierea mea si nu numai. (Domnul Margalina, Domnul Giurgiu etc.) Am absolvit Colegiul National "Alexandru Lahovari", printre oameni mari de viitor, sub indrumarea unor oameni de seama, dintre care tin sa mentionez numele domnilor profesori Mihail Voiculescu, Dusceac Radu, Ion Diaconescu si doamnelor profesoare Manuela Ioachim si Maria Bratu. In prezent studiez la Facultatea de Litere, Cluj-Napoca, Universitatea "Babes-Bolyai", sectia Engleza-Japoneza. Marea mea pasiune este limba engleza,...

34 poezii, 0 proze

Iovița CameliaIC

Iovița Camelia

AutorAtelier

Văzînd lumina zilei intr-un oraș plin de flori din partea de vest a României.Trăiesc departe de țara mea,dar văzând că toate străzile duc la Roma,pot spune că sunt aproape.Legătura mea cu poesia e un copil mic ce are nevoie de multă dragoste,e multă dragoste ce simt să exprim.Legătura cu natura,meditând asupra ei,a avut un rol important pentru că eu sunt aicea.Creșterea mea ca și persoană ma ajutat să văd mai departe de tot răul ce ne înconjoară.Trăire interioră puternică,dorința de a mă cunoaște și nu în ultimul rând de a cunoaște persoanele ce sunt aproape de mine.Tot ceea ce am făcut până acuma nu are nimica în comun cu poesia,dar trăind zi după zi până acuma,are totul.Mă consider o personă norocoasă ce reușește să găsească fericirea in lucruri simple.Nu a fost mereu ușor și nu este nici măcar astăzi,mergând împotriva cursului de apă nu va fi niciodată,dar dând iubire fără să se ceară nimica în schimb,se primește iubire.Este mai multă fericire dând că primind.Iubesc animalele având...

6 poezii, 0 proze

irina munteanuIM

irina munteanu

AutorAtelier

o viata monotona...intr-un oras banal, ingropat in rutina, intr-un bloc de la periferie, in camera in care lumea are alte cote...alte bariere, devine ireala.aici stau eu...si ma pierd mereu regasind drumul catre loc'sorul unde luna argintie guverneaza in noaptea purpurie,inmiresmata de arome tainice...acolo,la umbra copacilor, copilul incantator suspina si se joaca,plange si rade...iubeste...

17 poezii, 0 proze

Roman MunteanuRM

Roman Munteanu

AutorAtelier

Născut într-un oraș din sudul Republicii Moldova, la 31 decembrie 1985, de atunci totul parcă a fost un vis... caut ceva care să mă trezească... în rest nu stiu ce mai pot spune despre mine, alții poate vor spune.

45 poezii, 0 proze

Un oraș altfel

de ovidiu cristian dinica

În marginea orașului veșnic fericit porumbul crește falnic din brazdă adâncă. Soarele apune scăldat de opium în bălți de grafit. Mii de gropi sunt pline cu șobolani atacă poștașii călare la scări...

PoezieAtelier

un oraș numit joi

de Alina Florica Stasiuc

"vezi tu" spunea alma în serile cu arome de licori fermecate "dincolo de rotocoalele acelea de fum sau de ceață dincolo de munții ce par nori scărmănați dincolo de larma nebună ce-ți sună-n timpane...

PoezieAtelier

...

de vicol cristina

Imi place fumul bucatii de padure care plange arzand in sobele oamenilor incalzindu-i...imi plac beculetele albe ce lumineaza in nopti de sarbatoare un oras altfel trist si singur...imi plac cel mai...

Atelier

de-a-mpiedicatelea

de Daniela Luminita Teleoaca

ne facem mici cu răsuflarea proprie atingem pământul îi dăm o parte din noi/ 10 la purtare mai toate lecţiile dobândite în existenţe miniaturale ne doare nu ştim să ducem copacul la bun sfârşit...

PoezieAtelier

Replay la viata III

de Ana-Maria Balas

III In seara asta mă duc la un concert vocal- simfonic. M-a invitat o prietenă, Alina, care cântă în orchestră la vioară. In principiu n-am vrut să mă duc, însă i-am promis că voi fi acolo s-o...

ProzăAtelier

Once upon a time in Boston

de Radu Tudor Ciornei

În seara aceea eram singurul om viu din Boston încercam să îmi aduc aminte cum ajunsesem acolo aveam buzunarele pline de bile colorate pe care le aruncam în direcția oceanului (eu știu întotdeauna în...

PoezieAtelier

Insula comorilor

de Radu Tudor Ciornei

în seara aceea eram singurul om viu din Boston încercam să îmi aduc aminte cum de ajunsesem acolo aveam buzunarele pline de bile colorate le spuneam deceuri și le aruncam în direcția oceanului (eu...

PoezieAtelier

Adresa unui sentiment de ură

de Cristina-Monica Moldoveanu

Oare ce este ura? Întrebarea care mă deranjează mușcă și din rădăcina mea și din viermele ei. Este ca un cuib de viespi pe care nu știu cum e mai sigur să îl înlătur din jaluzelele exterioare ale...

Atelier

un oraș agonic pentru noi toți

de Anni- Lorei Mainka

mă întreb uneori noaptea unde o fi dispărut ioan peia își termină romanul cu intransigențele cosmice oare în care giurgiu rămâne capitala mondială cea europeana cred va fi bucureștiul în care livia...

Atelier

un altfel de fractal

de Ela Solan

ca întotdeauna drumul începe din ochi pătrunzi sfios prin pupilă în culoarul irizat al privirii mergi fără pași pentru că aici nu exista gravitație atingi cu degetele minții culori ele sunt doar...

PoezieAtelier