"Ultimul gând al eroului necunoscut" – 19456 rezultate
0.02 secundeMeilisearchraluca
acum 10 ani ma gandeam cum o sa fiu peste 10 ani, azi privesc inapoi, in urma cu 4 ani, la ultimul text de aici, s-a schimbat totul si totusi - parca nimic
5 poezii, 0 proze
Cojocaru Ramona
data nasterii: 17.06.1987, Sf Gheorghe, județul Covasna
63 poezii, 0 proze
Ciprian Tanasescu
1 poezii, 0 proze
Florin Gheorghe Pirvu
Ultimul demers al ratiunii este de a recunoaste ca exista o infinitate de lucruri care o depasesc. Pascal Vizibilul nu este decat urma invizibilului. Leon Bloy
41 poezii, 0 proze
paun ninel
ultimul romantic??...
2 poezii, 0 proze
Ana Finta
Fiind ultimul copil din trei, deci mezină, mereu mă simțeam pusă în umbră. Mi s-a format o dorință, combinație între foame și ambiție, de-a mă face auzită. Vroiam ca lucrurile să mă reprezinte pe cât de mult posibil, ceea ce-a favorizat conflictele. Mă aflu într-o continuă luptă de-a menține ceea ce sunt eu, propria-mi identitate. Lectura reprezenta un lucru impus, motiv pentru care mi-am creat o adversiune pentru ea, însă lucrurile au început să se schimbe când am citit (cu interes) "Coliba unchiului Tom". Asta se întâmpla abia în clasa a cincia, și a generat interesul meu spre a participa la mai multe activități culturale sau care țineau de expresivitate. La dorința părinților, am urmat liceul și facultatea de științe economice. În prezent scriu, și încerc să o fac vizibil.
22 poezii, 0 proze
Ioana Carp
Sunt studenta in ultimul an la ASE, Bucuresti, m-am nascut in Roman, Neamt, imi plac limbile straine, literatura, internetul si nu in ultimul rand poezia, mai mult sa o scriu decat sa o citesc. Am castigat un premiu pentru poezie mistica la concursul Altfel Eminescu organizat de ASE.In rest, incerc sa fiu fericita!
5 poezii, 0 proze
m.i.
Sunt pe ultimul an de liceu. Doresc sa invat la o facultate de Jurnalism(probabil Timisoara sau Cluj) si una de Filosofie. Voluntar la un ONG. nu cred in scoli, politica. Cred ca in putin timp va fii o alta lume. pps: inca mai cred asta:P
17 poezii, 0 proze
Gaspar Petru
dn 29.12.1971 student (ultimul an) visator
15 poezii, 0 proze
Kristina
-23 de ani pe 9 august 2005 -ultimul an la ASE -iubesc ploaia, noaptea... si bataile repezi ale inimii -contact: cristina.safta@softhouse-nmr.com safta_cristina@yahoo.ca
13 poezii, 0 proze
Ultimul gând al eroului necunoscut
de Călin Sămărghițan
[azi, 21 dec., se dedică tuturor celor care prin jertfa și inocența lor, din decembrie \'89, au făcut ca acum să avem poezie.ro] Ne vom întoarce; va fi o zi când vom străluci, iar iubitele noastre ne...
Lingușitorii 21/22
de Valentin Gros
21 Domazic stătea pe fotoliu, cu mâinile sprijinite pe cele două margini. O țigară îi atârna în jos, ținută neglijent cu două degete. Dădu capul pe spate și suflă către tavan un fum dens, gros ca un...
Alexandra Mihalcea: Stop cadru
de Valeria Manta Taicutu
Alexandra Mihalcea: Stop cadru Poemele din „Eva, Anno Domini 2005” (Editura Curtea Veche, București, 2006) aduc, pe lângă o surprinzător de personală voce lirică, și un anume gust pierdut / uitat al...
Ultimul gand al lui Nostradamus
de Andu Tugui
Vino pui de vant salbatic Sa-mi impodobesc cu tine gandul. Vom calatori in tara oamenilor icoana Unde icoana le vei fi in templu Si ti se vor inchina cu apocrife rugaciuni. Spre seara vei manca...
Straniul gând al lui D Nàg
de Nic Deler
Foșnetul se repetă. Semăna cu zbaterea aripilor licuricilor, cu zumzetul apei când mângâie pietrele în curgerea ei. Primul gând al lui D Nàg luă forma Celulei Vide, al doilea, a Cântecului Originar,...
Ultimul muritor
de Simion Cozmescu
erai mai frumoasă decât ultimul gând al ultimului muritor visul lui care atârna precum o picătură pe frunză și s-a prelins pe un obraz deșertic erai și rămâi pentru mine acea frumoasă care mă...
Gând desfăcut
de Nincu Mircea
Roorrrr … rorrr… e onomatopeee … o stare pe care nu o pot descrie. Cgggg și ggggcccc… un gând nerostit fără lume. O tăcere care ai crede că nu poate fi. Îmi pun piciorul pe masă și îl scarpin pe...
pălămida
de Ioan Postolache-Doljești
să fie oare ceva scrântit în creierul meu de-ți calc mormântu-n picioare plivind și prășind trandafirii tăi de pe piept cu tine în gând râzătoare spunându-mi nu te sfii Ioane că doar mi-ai stat o...
Lacul cald
de Cristian Laza
A fost odată un pește. El trăia pe un râu rapid, de munte. În fiecare zi, el cobora în lacul în care se vărsa râul pentru a pescui. Acolo apa fiind mai liniștită peștii erau mai leneși și cum el era...
Povestea unei frunze
de schiopu madalina
POVESTEA UNEI FRUNZE Era sfậrșitul lui august. Vara se termina. Frunza era tare mậndră. Atinsese culmea maturității. Era imensă, ca o palmă de uriaș, verde inchis, ca un lac la asfințitul...
