Poezie

pălămida

2 min lectură·27 iulie 2017

Mediu

să fie oare ceva scrântit în creierul meu

de-ți calc mormântu-n picioare

plivind și prășind trandafirii tăi de pe piept

cu tine în gând râzătoare spunându-mi

nu te sfii Ioane că doar mi-ai stat o viață călare

tu n-ai știut dar uneori da

acum chiar nimic nu mă doare...

o parte a rațiunii îmi spune că e un sacrilegiu

derulând-mi imagini cu trupul tău descompus

și-n partea cealaltă vie frumoasă tu râzi

la întrebarea-mi făcută cu ochiul

cu ochiul făcând îmi răspunzi că da

și numai noi știm despre ce este vorba...

îți pregătesc mormântul să fie frumos

ochilor ce vor veni la pomenirea de-un an

un an de adevăr și minciună

tu în pământ ei zicând că ești plecată la cer...

înghit lacrima nelăsând-o să curgă

încă puteai să mai fii pe pământ

viața ta de ce-a trebuit să se frângă?...

e-aproape gata doar pălămida asta țepoasă

lipit crescută lângă trandafir s-o mai smulg

o clipă gândesc s-o las să trăiască

poate e ultimul gând al tău despre viața lumească...

o apă sunt sub soarele crud

mai zăbovesc cât să-ți spun

că părelnic este că ești în mormânt

adevărul e că unde sunt ești cu mine

amintire plină de viață...

ca tine voi lăsa într-o zi și eu un nume pe-o cruce

ai noștri-s în lume plecați și calea e lungă

oare cât de mult pălămida va crește pe noi

fără ca cineva s-o mai smulgă?...

012.524

Ioan Postolache-Doljești. “pălămida.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-postolache-doljesti/poezie/14110893/palamida

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Poem echilibrat, emoția bine strunită, un sentiment gingaș este dăruit cititorului.