"Ultimul argument" – 19415 rezultate
0.02 secundeMeilisearchCojocaru Ramona
data nasterii: 17.06.1987, Sf Gheorghe, județul Covasna
63 poezii, 0 proze
Ciprian Tanasescu
1 poezii, 0 proze
Florin Gheorghe Pirvu
Ultimul demers al ratiunii este de a recunoaste ca exista o infinitate de lucruri care o depasesc. Pascal Vizibilul nu este decat urma invizibilului. Leon Bloy
41 poezii, 0 proze
paun ninel
ultimul romantic??...
2 poezii, 0 proze
Ana Finta
Fiind ultimul copil din trei, deci mezină, mereu mă simțeam pusă în umbră. Mi s-a format o dorință, combinație între foame și ambiție, de-a mă face auzită. Vroiam ca lucrurile să mă reprezinte pe cât de mult posibil, ceea ce-a favorizat conflictele. Mă aflu într-o continuă luptă de-a menține ceea ce sunt eu, propria-mi identitate. Lectura reprezenta un lucru impus, motiv pentru care mi-am creat o adversiune pentru ea, însă lucrurile au început să se schimbe când am citit (cu interes) "Coliba unchiului Tom". Asta se întâmpla abia în clasa a cincia, și a generat interesul meu spre a participa la mai multe activități culturale sau care țineau de expresivitate. La dorința părinților, am urmat liceul și facultatea de științe economice. În prezent scriu, și încerc să o fac vizibil.
22 poezii, 0 proze
Ioana Carp
Sunt studenta in ultimul an la ASE, Bucuresti, m-am nascut in Roman, Neamt, imi plac limbile straine, literatura, internetul si nu in ultimul rand poezia, mai mult sa o scriu decat sa o citesc. Am castigat un premiu pentru poezie mistica la concursul Altfel Eminescu organizat de ASE.In rest, incerc sa fiu fericita!
5 poezii, 0 proze
m.i.
Sunt pe ultimul an de liceu. Doresc sa invat la o facultate de Jurnalism(probabil Timisoara sau Cluj) si una de Filosofie. Voluntar la un ONG. nu cred in scoli, politica. Cred ca in putin timp va fii o alta lume. pps: inca mai cred asta:P
17 poezii, 0 proze
Gaspar Petru
dn 29.12.1971 student (ultimul an) visator
15 poezii, 0 proze
Kristina
-23 de ani pe 9 august 2005 -ultimul an la ASE -iubesc ploaia, noaptea... si bataile repezi ale inimii -contact: cristina.safta@softhouse-nmr.com safta_cristina@yahoo.ca
13 poezii, 0 proze
Serban Moescu
Nascut in Baia Mare si rezident al urbei pana in ultimul an de liceu. Translatarea la Cluj va insemna concomitent accederea intr-o comunitate literara extrem de valoroasa, prin intermediul cenaclurilor literare la care aveam sa particip. Rodul inclinatiilor mele spre arta in genere, va fi, uneori, poezia, care adesea a fost apreciata sau dimpotriva. Ma bucur ca scriu, mai exact ca obisnuiam sa scriu, ca metoda de conservare a propriei identitati si de introspectie a ei. Atat.
126 poezii, 0 proze
ultimul argument
de Iakab Cornelia Claudia
înainte de: \"bună seara tuturor\" muream. era bine așa între neuronii tăi, nu mă durea sufletul. ai promis că până în zori o să-mi demonstrezi nemurirea. totul era pregătit: ploaia, prosopul de...
Ultimul argument
de cornel marginean
Ultimul argument Părinților mei, de 1 noiembrie. O discuție între o generație și alta, care vine din urmă, are o limită firească de ajungere la un rezultat comun. Lucrurile se repetă în fondul lor cu...
Scrisoare spre stînga durerii
de Vasile Vlad
O aripă și un strigăt ajung, tu așa credeai. Harababura rostuită însă prin toate depărtările inimii își consumă ultimul argument. Aproape recunoști de pe scripeți prăbușindu-se ultimul ocean...
alunele nu prea pot fi partajate
de Doru Mihail
îmi plac alunele pentru zgomotul lor mic, sec, precum portiera trântită înainte de ultimul argument. nu explică nimic, dar închid discuția, ca anumite răspunsuri: scurte, reci, fără drept de apel....
Antichristul
de mardale stefan
Am ascultat cu atenție discursurile din parlament care justificau suspendarea președintelui Băsescu al cărui fan n-am fost niciodată. Am reținut din mai multe \"argumente\": a) a fost dictator și...
senzorial no. unu
de rechesan gheorghe
mi-am propus să scriu un poem temperat ceva despre senzații de pildă v a n i l l a & m i n t e ora aceea specială a zilei cînd vînzătoarele de iluzii își strîng fustele își încalță pantofii toc-cui...
Impenetrabila fortăreață a unui ochi de sticlă
de Ghejan Andrei
Cred că dintre toate minciunile pe care ni le servim zilnic, cu, sau fără motivație, indiferența este una cu tendințe de neoformație. Personal, totdeauna am considerat-o un mutant cameleonic, în...
Glasul Artei Viitoare
de Iris Barbulescu
-Poate...da, frumusetea...frumusetea realizarii, ingana absent -Realizarii a ce? -A nefiintei. Vorbea incet si lent, se departa de langa fereastra, inca tinand draperia grea in mana, sfasiind-o...
ultimul mesaj
de mircea batranu
Domnule Orășanu, E rușinos, e jenant și fără nici un drept moral să mă cenzurați. Mi-e rușine că în anul 2009 se practică așa ceva. Vorbiți despre logică cu un logician. Lăsați-vă textul, nu vă fie...
ultimul meu poem cu octavian paler
de Cătălin Al DOAMNEI
pe vremea aceea discuțiile se purtau în amvonul tristeții irespirabile nu era foarte greu să urmezi trei facultăți dintr-o dată condiția era să nu mori de pildă la examenul cu g. călinescu de emoție...
