"Ultimul Godot" – 19413 rezultate
0.01 secundeMeilisearchCojocaru Ramona
data nasterii: 17.06.1987, Sf Gheorghe, județul Covasna
63 poezii, 0 proze
Ciprian Tanasescu
1 poezii, 0 proze
Florin Gheorghe Pirvu
Ultimul demers al ratiunii este de a recunoaste ca exista o infinitate de lucruri care o depasesc. Pascal Vizibilul nu este decat urma invizibilului. Leon Bloy
41 poezii, 0 proze
paun ninel
ultimul romantic??...
2 poezii, 0 proze
Ana Finta
Fiind ultimul copil din trei, deci mezină, mereu mă simțeam pusă în umbră. Mi s-a format o dorință, combinație între foame și ambiție, de-a mă face auzită. Vroiam ca lucrurile să mă reprezinte pe cât de mult posibil, ceea ce-a favorizat conflictele. Mă aflu într-o continuă luptă de-a menține ceea ce sunt eu, propria-mi identitate. Lectura reprezenta un lucru impus, motiv pentru care mi-am creat o adversiune pentru ea, însă lucrurile au început să se schimbe când am citit (cu interes) "Coliba unchiului Tom". Asta se întâmpla abia în clasa a cincia, și a generat interesul meu spre a participa la mai multe activități culturale sau care țineau de expresivitate. La dorința părinților, am urmat liceul și facultatea de științe economice. În prezent scriu, și încerc să o fac vizibil.
22 poezii, 0 proze
Ioana Carp
Sunt studenta in ultimul an la ASE, Bucuresti, m-am nascut in Roman, Neamt, imi plac limbile straine, literatura, internetul si nu in ultimul rand poezia, mai mult sa o scriu decat sa o citesc. Am castigat un premiu pentru poezie mistica la concursul Altfel Eminescu organizat de ASE.In rest, incerc sa fiu fericita!
5 poezii, 0 proze
m.i.
Sunt pe ultimul an de liceu. Doresc sa invat la o facultate de Jurnalism(probabil Timisoara sau Cluj) si una de Filosofie. Voluntar la un ONG. nu cred in scoli, politica. Cred ca in putin timp va fii o alta lume. pps: inca mai cred asta:P
17 poezii, 0 proze
Gaspar Petru
dn 29.12.1971 student (ultimul an) visator
15 poezii, 0 proze
Kristina
-23 de ani pe 9 august 2005 -ultimul an la ASE -iubesc ploaia, noaptea... si bataile repezi ale inimii -contact: cristina.safta@softhouse-nmr.com safta_cristina@yahoo.ca
13 poezii, 0 proze
Serban Moescu
Nascut in Baia Mare si rezident al urbei pana in ultimul an de liceu. Translatarea la Cluj va insemna concomitent accederea intr-o comunitate literara extrem de valoroasa, prin intermediul cenaclurilor literare la care aveam sa particip. Rodul inclinatiilor mele spre arta in genere, va fi, uneori, poezia, care adesea a fost apreciata sau dimpotriva. Ma bucur ca scriu, mai exact ca obisnuiam sa scriu, ca metoda de conservare a propriei identitati si de introspectie a ei. Atat.
126 poezii, 0 proze
Ultimul Godot
de Matei Vișniec
Se dedică celor două personaje Personaje: Godot Samuel Beckett Stradă în pantă, vag animată, în amurg. Godot, un bărbat slăbănog, dar decent îmbrăcat, stă pe trotuar, cu picioarele în stradă. Fumează...
Fratelui meu Beckett
de Marin Tănase
Am învățat să vorbesc răul din foamea de sferă Mulțimea urla în spatele gratiilor ce despart Pădurea de nepădure; zîmbetul de nezîmbet Am învățat deșertăciunea cu puzderia de alb Din jurul ochiului...
Viorica - proza erotica
de Somesan Sergiu
„Mă suii pe telegraf Să-mi scutur fusta de praf Șefu’ de post mă văzu Când coborâi mă futu A’ dracului milițian Fute și nu dă un ban Fute și nu dă nimic a’ dracului milițist Că e membru în partidu’...
Așteptările
de Zoltan Terner
Așteptările Glose Aștept, aștepți, așteptăm. Ne cheltuim mare parte din suflet și din viață conjugând/trăind acest verb. Ce aștepți ? O venire. Pentru fiecare alta. Pentru mamă, venirea copilului....
Jurnal în jurnal
de Daniel Bratu
Poftiți la chiloți! Opresc, ieșind din piață, la “Strunga”. Soarele de amiază trece razant spre adâncul magazinașului alimentar, dezvăluind, ca bonus regesc, din halatul alb, transparent, dungile de...
Susan Sontag
de Boris M. Marian fără minus
Susan Sontag – o mare scriitoare americană În 2007, în colecția COTIDIANUL a apărut o carte de succes,„În America”, tradusă după originalul apărut în 2000 în SUA. Deși traducerea nu este la nivelul...
Colind diamantin pentru Omul mezzo-(p)olitic din Bas-Arabia
de Maria Pilchin
Populez un spațiu specific, un stat de frontieră dintre Est și Vest, o „grotă” temporală în care totul se întâmplă diferit decât în afara ei. Mult timp am suferit că m-am născut în această țară...
Povestea virtuala a tarfelor mele vesel-triste si romantic-melancolico-amare
de Manolescu Gorun
Atenție: În cele ce urmează, nimic nu este real, dar se petrece în realitate și orice asemănare cu personajele existente este absolut inexistenta. PROLOG (este treaba regizorului cine și cum îl...
\"Va veni o generație de ascultători care va prinde rock-ul din mers și nu-l va mai lăsa din mână\"
de Diana Iepure
Joi, 26 ianuarie 2006, la Club A, va avea loc lansarea unei altfel de enciclopedii a muzicii românești. Interviul cu Doru Ionescu anticipează acest eveniment important pentru iubitorii de rock. 1. Nu...
Ultimul
de Silvia Van
Ploaia tinea de trei zile. In zori incepuse sa cada lapovita. Vantul batea in rafale, spulberand in toate partile frunzele umede si zdrentuite, adunate pe langa garduri. Femeia tremura in hainele ei...
