Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Ultimul Cer"19415 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Mihail SabinMS

Mihail Sabin

AutorClasic

Mihai Sabin (pseudonimul lui Misu Schechter) s-a născut la 25 august 1935 în Cernăuți. Provine dintr-o familie de funcționari iar sărind peste timp, în 1953, îl aflăm în postura celui ce termină Școala medie tehnică mecanică de la Giurgiu. După alți patru ani va fi absolventul Facultății de Filologie din București, secția de germană. Între 1957 și 1962 e profesor la Liceul de Băieți din Bacău, apoi pentru o perioadă de doi ani, metodist la Casa Regională a Creației Populare. Perioada 1964-1974, în care este redactor la revista "Ateneu", îl impune pe scena literaturii contemporane. În ultimul an al vieții sale este director adjunct al Teatrului Dramatic Bacovia. Debutul și-l face în 1961, într-o culegere literară ocazională din Bacău iar debutul editorial va fi marcat odată cu volumul "Întreținerea focului", în 1968. Chiar de la apariția acestuia, poetul promovează o lirică intelectualistă în care îngustează aria emoției directe, odată cu refuzul etalării lipsite de discreție și de...

2 poezii, 0 proze

DS

Dumitru Staniloae

AutorClasic

BIOGRAFIE 1903. S-a nascut la 16 noiembrie 1903 la Vladeni, judetul Brasov, Dumitru, ultimul din cei cinci copii ai lui Irimie si Reveca; mama era nepoata de preot. 1917. La 10 februarie, pleaca la Brasov sa urmeze cursurile Liceului confensional umanist >. 1918. I se ofera o bursa pentru clasa a IV-a de catre >. 1922. Primeste o bursa in cadrul Universitatii din Cernauti. Dezamagit de manualele si metodele scolastice, paraseste Universitatea dupa un an. 1923-1924. Urmeaza cursurile Facultatii de Litere din cadrul Universitatii din Bucuresti. 1924. In Postul Mare se intalneste cu mitropolitul Nicolae Balan, care-i ofera o bursa la Centrul Mitropolitan din Sibiu. 1927. Termina anul IV la Cernauti si sustine licenta in Teologie sub conducerea prof. Vasile Loichita, cu lucrarea >; primeste o bursa pentru studii de specialitate la Atena. 1928. Toamna, sustine la Cernauti teza de doctorat >. Centrul Mitropolitan din Sibiu ii ofera o bursa pentru Bizantinologie si Dogmatica. Pleaca la...

3 poezii, 0 proze

DS

Dumitru Stăniloae

AutorClasic

1903. S-a nascut la 16 noiembrie 1903 la Vladeni, judetul Brasov, Dumitru, ultimul din cei cinci copii ai lui Irimie si Reveca; mama era nepoata de preot. 1917. La 10 februarie, pleaca la Brasov sa urmeze cursurile Liceului confensional umanist >. 1918. I se ofera o bursa pentru clasa a IV-a de catre >. 1922. Primeste o bursa in cadrul Universitatii din Cernauti. Dezamagit de manualele si metodele scolastice, paraseste Universitatea dupa un an. 1923-1924. Urmeaza cursurile Facultatii de Litere din cadrul Universitatii din Bucuresti. 1924. In Postul Mare se intalneste cu mitropolitul Nicolae Balan, care-i ofera o bursa la Centrul Mitropolitan din Sibiu. 1927. Termina anul IV la Cernauti si sustine licenta in Teologie sub conducerea prof. Vasile Loichita, cu lucrarea >; primeste o bursa pentru studii de specialitate la Atena. 1928. Toamna, sustine la Cernauti teza de doctorat >. Centrul Mitropolitan din Sibiu ii ofera o bursa pentru Bizantinologie si Dogmatica. Pleaca la Munchen, urmand...

0 poezii, 0 proze

TC

Traian Chelariu

AutorClasic

Traian Chelariu, fiu al meleagurilor sucevene, din Darmanesti, a functionat între 1964-1966, a functionat la Suceava ca lector de psihologie la Institutul Pedagogic de 3 ani. Autor al unei opere literare atât de promitatoare, variate si valoroase, cuprinzând deopotriva versuri, proza, teatru, cugetari, memorii - din care 8 volume i-au aparut în ultimul deceniu al epocii interbelice, iar alte 5 carti postum - Traian Chelariu ar fi putut, în vremuri normale, prin eruditia si temeinica sa pregatire profesionala (avea studii superioare de filologie, psihologie si filosofie urmate la Cernauti si aprofundate la Roma si Paris, unde îsi luase si doctoratul în filosofie; cunostea si vorbea fluent limbile germana, franceza, italiana, rusa, ucraineana, spaniola) sa faca o stralucita cariera universitara si, totodata, sa-si continue, sa-si sporeasca si împlineasca opera începuta.

3 poezii, 0 proze

MD

Morais, Marcus Vinicius Melo de

AutorClasic

Vinicius De Moraes, pe numele întreg Marcus Vinicius de Melo Morais, s-a născut la Rio de Janeiro în 1913. Licențiat în științe juridice, a poetul a studiat literatura engleză la Oxford, a fost cenzor cinematografic, critic, teatrolog și diplomat, profesie pe care a avut-o aproape întreaga viață. El a fost ultimul și poate cel mai strălucit poet al generației moderniste, debutând cu versuri pompoase, încărcate cu ornamente. Rosario Fusco relevă în el \"veselia sadică pentru păcat și plăcere\", acuzându-l de a fi autorul unei poezii care ține de Dumnezeu și de diavol. Este în prima fază un poet patetic, nebulos, sensibil și mistic dar renunță la această recuzită pentru a se apleca cu mai multă profunzime asupra cercetării ființei umane. Bântuit de neliniști fecunde, mereu nemulțumit de ceea ce realizează, poetul s-a aflat în permanentă renovare a artei sale poetice, atingând culmi nebănuite de frumusețe artistică.

0 poezii, 0 proze

MM

Morais de, Marcus Vinicius Melo

AutorClasic

Vinícius De Moraes Vinicius De Moraes, pe numele întreg Marcus Vinicius de Melo Morais, s-a născut la Rio de Janeiro în 1913. Licențiat în științe juridice, a poetul a studiat literatura engleză la Oxford, a fost cenzor cinematografic, critic, teatrolog și diplomat, profesie pe care a avut-o aproape întreaga viață. El a fost ultimul și poate cel mai strălucit poet al generației moderniste, debutând cu versuri pompoase, încărcate cu ornamente. Rosario Fusco relevă în el \"veselia sadică pentru păcat și plăcere\", acuzându-l de a fi autorul unei poezii care ține de Dumnezeu și de diavol. Este în prima fază un poet patetic, nebulos, sensibil și mistic dar renunță la această recuzită pentru a se apleca cu mai multă profunzime asupra cercetării ființei umane. Bântuit de neliniști fecunde, mereu nemulțumit de ceea ce realizează, poetul s-a aflat în permanentă renovare a artei sale poetice, atingând culmi nebănuite de frumusețe artistică.

1 poezii, 0 proze

Aureliu BusuiocAB

Aureliu Busuioc

AutorClasic

Aureliu Busuioc (n. 26 octombrie 1928, Codreanca, raionul Strășeni) este scriitor, dramaturg și ziarist. Este redactor-șef la ziarul \"Tinerimea Moldovei\" și redactor-șef adjunct al revistei \"Chipăruș\". În 1977 a fost secretar al Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Debutează cu placheta de versuri pentru copii \"La pădure\" (1955). În același an îi apare culegerea de poezii satirice \"Prafuri amare\". Este autorul romanelor \"Singur în fața dragostei\" (1966), ecranizat la Moldova-film , \"Unchiul din Paris\", \"Pactul cu diavolul\",, Spune-mi Gioni, al pieselor \"Radu Ștefan - Intâiul și Ultimul\", \"Și sub cerul acela\". Este de asemenea autor al mai multor scenarii de film. Între 1977-1986 a fost secretar al Uniunii Scriitorilor, dar a fost dat afară pe motiv că nu a plătit cotizația de membru. Opere * La pădure, 1955 * Prafuri amare, 1955 * Piatra de încercare, 1958 * Firicel de floare rară, 1961 * Dor, 1962 * Poezii, 1964 * Singur în fața...

9 poezii, 0 proze

LC

Laura Cristea

AutorAtelier

Desi m-am nascut in Bucuresti, mi-am trait copilaria in Ardeal, cu bunicii mei alaturi de care am invatat placerea de a savura mirosul de iarba proaspat cosita, alergatul cu bicicleta pe strazile prafuite pline de copii razgaiati, campioni la topaiala incoerenta si aducatoare de zambete si nu in ultimul rand placerea si uitarea de sine pe care mi-o daruia o felie de paine cu untura rumegata impreuna cu bunicul meu in padure in timp ce ascultam greierii si asteptam aparitia efemera a vreunui cerb ratacit. De atunci scriu...

3 poezii, 0 proze

Nina CassianNC

Nina Cassian

AutorClasic

Nina Cassian, născută Renée Annie Cassian (n. 27 noiembrie 1924, Galați), este o poetă, eseistă și traducătoare româncă. S-a născut într-o familie de origine evreiască (tatăl Ninei, I. Cassian-Mătăsaru, era un traducător cunoscut); avea apoi să se mute pe rând cu familia la Brașov, unde Nina Cassian intră la Liceul Principesa Elena, și la București, unde urmează cursurile Institutului Pompilian. Frecventează cercuri intelectuale de stânga și intră la vârsta de 16 ani în organizația Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate, visând "să mântui lumea de toate antagonismele fundamentale dintre sexe, rase, popoare, clase etc." În paralel, primele ei încercări literare sunt generos încurajate de Tudor Arghezi și Ion Barbu, ultimul fiind chiar îndrăgostit de tânara poetă. Debutează editorial în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste La scara 1/1. În urma unui atac ideologic lansat în ziarul Scânteia la adresa sa, începe să scrie treptat și poezie proletcultistă. "După un ocol de...

73 poezii, 0 proze

Cojocaru RamonaCR

Cojocaru Ramona

AutorAtelier

data nasterii: 17.06.1987, Sf Gheorghe, județul Covasna

63 poezii, 0 proze

Ultimul Cer

de Mihail Velcescu

Cerea el un semn acum, poate o veste Dar nu credea în ce-i spuneau altii nu umblătorii, nici... dar mai ales nici zburătorii Zburători? ce gri... au căzut demult și au ajuns și ei ca alții, țin...

PoezieAtelier

ultimul cerc magic

de Ioan-Mircea Popovici

mi-ai promis că vei face magia cu cercul la schimb cu pictura și cântecul dacă-l lași fără centru unde vei găsi focul apa și sabia spre ce va zbura pescărușul dacă-n pânzele albe vei uita de catarg...

PoezieAtelier

Ultimul cerb

de Daniel Bratu

Îmi plouă-n cale, fără încetare, în apă chioară lumea se preface, din arca mea, prin velele opace se văd deja cărările de sare. Se-aude ploaia-n mine și când tace dorința mea de clipele solare și...

PoezieAtelier

Cercuri concentrice. 1 și 0

de razvan rachieriu

Să facem din viață miriade cercuri concentrice în care să se poată desfășura liber destinele noastre ultimul cerc concentric cel mai departe de ființă a încorporat o arie de anvergură a divinului...

PoezieAtelier

Cercuri concentrice. 1 și 0

de razvan rachieriu

Să facem din viață miriade cercuri concentrice în care să se poată desfășura liber destinele noastre ultimul cerc concentric cel mai departe de ființă a încorporat o arie de anvergură a divinului...

PoezieAtelier

fără tine, cercul e rotund

de cezara răducu

dacă inima mea nu te-ar fi știut pe dinafară dacă pe trupul meu n-ar sta scris alfabetul mâinilor tale și dacă nu mi-ar fi fost atât de dor încît ,,nu mai încăpeam nici în zi și nici în noapte,, dacă...

Atelier

haiku

de valeria tamas

cerul plumburiu - urmând firul apei o lebădă neagră încă o frunză - clapele pianului o plâng peste porumbiști ultimul cerc în aer - rândunelele... ploaie de toamnă - nepăsător vântul stinge singurul...

PoezieAtelier

șerpoaică

de Alina Florica Stasiuc

piele de jad fierbinți uragane solare dansează hipnotic haotic mistuie spre ultimul cer ultimul spasm ca un rug o țigară

PoezieAtelier

întâmpinare nefăcută întrebării

de Ancuța Mihaela Georgia

spune-mi cum am să nasc arcul meu de cerc care vagabondează ca ultimul cerșetor în străzile cu potențial de fericire și la câte minute distanță să fie râsul fără să se plece servil eu una m-am cam...

PoezieAtelier

enclave.când dragostea umbla pe pământ

de Ioan Barb

într-o noapte am simțit cum cerul umblă prin ochii mei închiși când eram mic mă gândeam la acestă lume deschideam cu ochii minții cer după cer nu știam care e ultimul cer la sfârșit adormeam cu ochii...

PoezieAtelier