Poezie
Ultimul Cer
1 min lectură·
Mediu
Cerea el un semn acum, poate o veste
Dar nu credea în ce-i spuneau altii
nu umblătorii, nici... dar mai ales nici
zburătorii
Zburători? ce gri... au căzut demult
și au ajuns și ei ca alții, țin minte..
copii aruncau cu pietre in ei...
de când au căzut, el nu mai asculta de ei
palid, era singur pe un varf uscat de munte
dorea să fie primul care intră în ultimul cer
când acesta va cadea...
copacii îi ținea minte, cum ardeau, cum tăceau
copii, doar cum îi mai iubea, chiar și când
aruncau cu anatheme ici si colo
cerul era de acum deslanat... \"nu.. ha...
nu mai are mult...!\" își spunea, cred ca-l ura
sau îl iubea și nu suporta să-l vada
... pângărit?
vagi amintiri prin cutii cu bomboane vechi
puse în scrin langă romane, printre foi albe
bomboanele erau acre... amare? de acum
pe cutie scria de fapt \"amertume\",
cred ca uitasem alfabetul, și am gustat
și gusta roz.
și soarele murea in cazanele cu catran
ale vidului, când el privea ultimul cer
cum cădea și se făcea negru, căci nu mai exista
pentru el
demult.
003055
0